Acasă > Stiri Botosani > Tragedie cumplită în județul vecin: Doi adolescenți de 16 ani au murit după ce mașina în care se aflau a luat foc

Tragedie cumplită în județul vecin: Doi adolescenți de 16 ani au murit după ce mașina în care se aflau a luat foc

masina in flacari suceava

Un accident teribil s-a produs sâmbătă dimineață, în comuna Fântâna Mare, județul Suceava. Doi adolescenți de 16 ani au murit după ce autoturismul în care se aflau a ieșit de pe carosabil, s-a izbit de un cap de pod și a fost cuprins de flăcări.

 

Tragedie în Suceava 

 

Accidentul s-a produs în jurul orei 6:05, pe un drum secundar din comuna Fântâna Mare.

 

Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, autoturismul era condus de un minor în vârstă de 16 ani, din comuna Fântâna Mare. Acesta ar fi circulat cu viteză excesivă, iar într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers.

 

Mașina a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Imediat după impact, autoturismul a luat foc.

 

În urma accidentului, conducătorul auto, în vârstă de 16 ani, și pasagerul, tot în vârstă de 16 ani, din municipiul Fălticeni, au decedat.

 

Un detaliu grav a ieșit la iveală în urma verificărilor

 

Polițiștii au constatat, în cadrul verificărilor preliminare, că adolescentul aflat la volan nu deținea permis de conducere.

 

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere fără permis.

 

Ancheta este în desfășurare, urmând să fie stabilite toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Cercetările sunt coordonate procedural de unitatea de parchet competentă.