Cel mai probabil bărbatul a încercat săă iasă pentru a se salva de flăcări însă la ușă a căzut ca secerat.
Un incendiu izbucnit în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2018, într-o locuință din comuna Todireni, observat și anunțat cu întârziere, s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 70 de ani.
Apelul a fost înregistrat puțin dupa ora 02.00 La locul indicat, s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială cu apă și spumă, precum și pompierii voluntari din comună.
La sosirea forțelor de interventie, locuința ardea în totalitate. Bărbatul, care a rămas peste noapte în casa părintească, a fost găsit decedat în interiorul locuinței, aproape de ușa de la intrare.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui jar cazut din soba pe materiale combustibile.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Motanul Costică salvat dintr-un castan de pompierii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Investiții anunțate în mai multe stații de cale ferată din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Două zile cu „Dănilă Prepeleac” pe scena de la Teatrul Vasilache
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile