Top News
Ziua Armatei la Botoșani: Militarii cu armele în fața unității, primarul ales Cosmin Andrei și Doina Federovici „la prima defilare”– FOTO & VIDEO

În fiecare an, pe data de 25 octombrie se sărbătorește Ziua Armatei Române. Din cauza pandemiei de COVID, manifestările au avut loc însă într-un cadru restrâns.

Ziua Armatei pe pandemie

 

La Botoșani evenimentele au avut loc la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din incinta Unității Militare 01251 din strada Petru Rareș.

 

Prefectul Dan Nechifor a primit Onorul Gărzii Militare, iar după intonarea Imnului Național a avut loc un scurt moment religios.

 

Singurul discurs i-a aparținut colonelului Corneliu Titiliuc, șeful Garnizoanei Militare Botoșani,  care citit mesajul lui Daniel Petrescu, șefului Statului Major al Apărării. Militarii aveau măști, iar în mână țineau armele.

 

Depuneri de coroane cu un singur reprezentant

 

De asemenea, au depus jerbe de flori Garnizoana Militară, Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Botoșani  dar și structurile MAI. Având în vedere situația epidemiologică, fiecare instituție și-a desemnat un singur participant.

 

Prefectura a fost reprezentantă de prefectul Dan Nechifor, Primăria Botoșani de primarul ales Cosmin Andrei, iar Consiliul Județean de către Doina Federovici.

 

Ultimii doi sunt de altfel la prima manifestare de acest gen în calitate de primar respectiv președinte de Consiliul Județean.

 

Festivitatea a durat aproximativ 30 de minute. Pe parcursul întregii ceremonii a plouat mocănește.

 

După încheierea manifestării prefectul Dan Nechifor a transmis un mesaj:

25 octombrie- ziua în care rememorăm actele de eroism ale ostașilor români pentru apărarea patriei! 25 octombrie- reper de curaj, sacrificiu și onoare pentru ca noi, astăzi, să ne bucurăm de pace și libertate!

Respectul, recunoștința și aprecierea mea se îndreaptă deopotrivă către înaintașii noștri care s-au jertfit și au dat dovadă de cel mai nobil sentiment, - iubirea de patrie-, și către militarii de astăzi care își demonstrează curajul, profesionalismul și devotamentul în misiunile internaționale! La mulți ani Armatei Române!

 

Organizația manifestației a fost surprinzătoare în condițiile în care în 2020 toate acțiunile de acest fel au fost anulate, iar sâmbătă, 24 octombrie s-a anunțat cel mai mare număr de infectări la un interval de 24 de ore, pentru Botoșani, respectiv 127 de pacienți cu teste pozitive de SARS-COV-2.

loading...
Manifestație la Botoșani de Ziua Armatei în plină pandemie de coronavirus

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
S-a stins patronul unuia dintre cele mai vechi restaurante din Botoșani
Coșmarul pandemiei care s-a abătut asupra omenirii a mai luat o viață la Botoșani. Marin Grig, proprietarul Restaurantului Botoșani, a murit săptămâna trecută.
Companie botoșăneană, lovitură de proporții la Iași: face pe 7,5 milioane lei peste 1.000 de clase online în școli și licee
Primăria Municipiului Iași achiziționează sisteme digitale pentru crearea a 1.250 de centre de educație online pentru unitățile de învățământ preuniversitar ieșene.
Record de îmbolnăviri la Botoșani în ziua în care s-au făcut cele mai multe teste din pandemie
Județul Botoșani bifează astăzi cel mai mare număr de persoane nou depistate cu Covid. Potrivit datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore s-au descoperit nici mai mult, nici mai puțin de 161 noi cazuri.
Adolescentul de 14 ani care a înjunghiat un alt băiat, lăsat LIBER acasă
La schimbul de generații s-au pierdut încăierile între băieți care se soldau cel mult cu un ochi vânăt, genunchi juliți sau capete sparte. Adolescenții de astăzi au ajuns, la ani de liceu, să-și rezolve problemele specifice vârstei, cu... cuțitul.
Speranța pentru drumuri bune vine din... Toledo: O firmă spaniolă și două românești fac drumul de 80 de milioane de euro al județului
După trei ani de zile de când a fost semnat contractul de finanțare pentru drumul strategic din județul Botoșani și mai multe licitații anulate, în sfârșit, s-a parcurs și etapa de adjudecare a lucrărilor.
SINGURA școală din Botoșani care a rămas deschisă în pandemie
Da, există așa ceva la Botoșani. O școală care nu își desfășoară cursuri online, în timp ce zeci de mii de elevi din toate ciclurile de învățământ o fac.
Botoșăneancă infectată cu COVID, experiență dezumanizantă la Urgențe: Veți muri în spitalele astea nenorocite unde nu ai un veceu decent și un robinet cu apă curentăGALERIE FOTO
Panica botoșănenilor, atunci când află că sunt infectați cu COVID-19, se transformă în revoltă imediat ce iau contact cu realitatea din spitale.
Directori cu note de 9 și 10 la Botoșani, se pregătesc de un nou mandat sau...de plecare
Unii directori de instituții aflate în subordinea Consiliului Județean au fost evaluați întrucât sunt la final de mandat.
IMAGINI „din culise” de la ședința online a Consiliului Local Botoșani, de la consultări (in)existente, la vot prin telefon – VIDEO&FOTO
Prima ședință a noului Consiliu Local Botoșani mandatat în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020 a avut loc luni, de la ora 11:00. A fost o ședință extraordinară mai exact, cu două proiecte pe ordinea de zi, cu caracter de urgență.
Loading...
Polițist lovit și cu uniforma distrusă, agresorul scăpat de închisoare a fost pus puțin la treabă
Cazurile în care polițiștii ajung să fie loviți de unii botoșăneni sunt destul de frecvente. De cele mai multe ori protagoniștii unor astfel de incidente sunt persoane aflate sub influența alcoolului.
Rămas bun, Liliana Chira! Inspectorul școlar condus pe ultimul drum de profesori, inspectori și lideri politici – GALERIE FOTO
Inspectorul școlar Liliana Chira, profesor la Colegiul Național Mihai Eminescu din municipiul Botoșani a fost condusă astăzi pe ultimul drum.
Echipă completă la Primăria Botoșani! Noii viceprimari vor primi atribuții... „de formă”, altceva va conta
De miercuri, 18 noiembrie 2020 Primăria Botoșani funcționează cu conducere completă, primar și viceprimari, în urma rezultatelor înregistrate la alegerile locale din septembrie 2020.
O nouă instituție înființată la Botoșani! Șeful caută sediu și va fi „stăpân” pe o parte din suprafața județului
S-a înființat de la data de 1 octombrie 2020 deși la nivel național este funcțională de aproximativ patru ani de zile.
Noul spital al orașului blocat într-un tunel despre care se știa de 3 ani, Comitetul de Urgență trimite adrese abia după 8 luni de pandemie - DOCUMENT
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) condus de prefectul Dan Nechifor în calitate de președinte a transmis o adresă către Compania Națională de Investiții (CNI) prin care a cerut lămuriri față de situația noului spital de boli paliative, construit în municipiu.
Loading...
Maternitatea Botoșani iluminată în violet pentru cei mai firavi bebeluși: Pe unii îi purtăm în minte și în gând o viațăGALERIE FOTO
Pe 17 noiembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Prematurului. Chiar dacă traversăm o perioadă grea, această zi a fost marcată la Botoșani și în acest an.
Băut bine, un șofer a căzut cu BMW-ul într-un șanț de un metru, la ieșirea din oraș – GALERIE FOTO
Combinația condus - băuturi alcoolice a provocat încă un accident. S-a întâmplat în urmă cu câteva minute la intrarea în Curtești dinspre Botoșani.
”Mă grăbesc cât pot de tare” - Prefectura s-a pronunțat în cazul noilor viceprimari de Botoșani
Pe 13 noiembrie s-a împlinit deja o săptămână de când Consiliul Local a desemnat noii viceprimari ai Botoșanilor, însă municipiul continuă să nu aibă vreun deținător al funcției care să și-o exercite.
Scădere cu 30% a cazurilor de Covid la Botoșani într-o singură zi, dar avem și doi morți
Botoșaniul a scăzut în sfârșit sub o sută de cazuri zilnice de Covid, potrivit raportării zilnice trimise de Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Directorul adjunct (a)politic a ajuns viceprimar de oraș: Nu am fost membru de partid niciodată până acum decât la PSD
Orașul Săveni are începând de vineri un nou viceprimar în persoana social-democratului Angel Călin, care a fost votat cu o largă majoritate în Consiliul Local.
Există și așa ceva: Avem un absolvent de doctorat care tocmai a devenit director la o instituție
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Botoșani are începând de astăzi un nou director adjunct după un concurs desfășurat la nivelul structurii centrale a instituției.
Săraca, doamna Doina, i-a rămas pardesiul mic... Ce mi-e milă de ea...
4 noiembrie 2020, 23:13
Mai Daniela. Se vede ca ai făcut scoala online din wc di ai băut cerneala la ora de istorie. Ziua armatei romane nu are nicio legătură cu ziua de naștere a regelui. Pe data de 25 octombrie 1944 a fost elibwrata romania de sub ocupatia hortista. Asa ca lasa propaganda cu ciuma rosie, mai analfabetule functional
26 octombrie 2020, 07:35
25 octombrie e ziua regelui Mihai, fugărit de ciuma rosie din tara in 1947 si refugarit de ciumatul bolsevic Ilici cu gashca lui in 1992.Astazi ciuma rosie defileaza prin menajere si soferi spre dezgustul oamenilor cerebrali si spre batjocura numelui Majestatii Sale.Rusine ciuma rosie!
25 octombrie 2020, 14:28
astratex.ro
Sondaj
Trebuie redeschise școlile?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Am crezut că greul a fost în primăvară, însă virusul SARS-CoV-2 ne-a demonstrat că ne-am înșelat amarnic. A atacat mult mai agresiv în toamnă, iar spitalele noastre sunt acum supraaglomerate. Peste 1.200 de români se zbat ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8736 lei
USD
Dolarul SUA
4.0226 lei
CHF
Francul elveţian
4.5028 lei
GBP
Lira sterlină
5.3968 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8581 lei
XAU
Gramul de aur
237.9570 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2342 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3594 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9844 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1104 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1844 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6547 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.5 o C
Dorohoi
1.6 o C
Bucecea
1.4 o C
Darabani
2.2 o C
Saveni
1.5 o C
Ştefăneşti
7.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.