Șapte membri ai Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) de la Botoșani ar urma că ocupe posturi de conducere în organizația județeană a PNL după înfăptuirea fuziunii.
După ce inițial s-au vehiculat cinci-șase locuri pentru actualii componenți ai ALDE în Biroul Politic Județean al PNL, Florin Țurcanu susține că potrivit protocolului formațiunii pe care o reprezintă i-ar revenit șapte poziții.
Vicepreședintele ALDE Botoșani a făcut publice în cadrul unei emisiuni ”Botoșăneanul TV” și persoanele sprijinite pentru ocuparea acestor locuri:
Bogdan Dăscălescu – vicepreședinte al Consiliului Județean și fost vicepreşedinte al Autorităţii Naționale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Mihai Țâbuleac – fost președinte al Consiliului Județean, actual pensionar
Roxana Țurcanu – actual consilier la cabinetul vicepreședintelui CJ, fost deputată și candidată la Primăria Botoșani
Floarea Marocico – consilier județean
Sergiu Zvâncă - actual consilier la cabinetul vicepreședintelui CJ
Gelu Matei – inginer șef la SC Nova Apaserv SA
Dan Ionescu – consilier al directorului general al SC Nova Apaserv SA, fost președinte PMP Botoșani.
”La noi este o echipă unită în ALDE. Gândiți-vă că noi am reușit să susținem financiar partidul doar cu bănuții noștri, nu am întins mâna la nimeni. Și am făcut o precampanie destul de bună. Am făcut o campanie destul de bunicică”,
Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani.
A adăugat și că 90% dintre membrii ALDE își plătesc cotizația, lucru care îi oferă încredere în echipa liberală – democrată.
Și a menționat că membrii ALDE nu sunt dispuși să accepte un PNL slab, dar că fuziunea PNL – ALDE nu va aduce răsturnarea majorității din prezent de la CJ, acolo unde PSD își trece hotărârile importante cu voturile liberalilor – democrați.
”Am informat conducerea centrală despre acest lucru”, a spus Florin Țurcanu, care a adăugat că botoșănenii nu își doresc circ și că înțelegerea cu social-democrații privind asigurarea unei majorități la CJ este valabilă până în 2024.
Declarația zilei 29 martie 2024
Gabriela Erdic
Mar 29, 2024
Gabriela Erdic
Mar 29, 2024
„Marșul pentru viață” organizat și la Dorohoi – TRASEUL
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Anunț APIA Botoșani: Toți fermierii chemați să ceară bani europeni
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024