Inspectorii școlari generali adjuncți de la Botoșani ar fi fost deja schimbați prin ordin al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.
Documentele ar fi fost deja semnate și urmau să fie transmise în cursul după amiezii zilei de joi, 12 mai 2022, pe faxul Inspectoratului Școlar Județean.
Mâine ar fi ultima zi în posturile de inspectori școlari generali pentru Ana Maria Loghin și Bogdan Suruciuc. Începând cu data de luni, 16 mai 2022 prin ordin al ministrului au fost detașați pe funcțiile de conducere Ciprian Manolache și Cristina Bălăucă.
Ei au fost numiți cu detașare în interesul învățământului sau până la organizarea unui concurs, dar nu mai târziu de data de 31 august 2022.
Surse neoficiale susțin că în zilele următoare ar urma să fie emis un ordin de schimbare și pentru inspectorul școlar general, Ada Macovei.
Procedura ar fi ca aceste modificări să fie efectuate în doi pași, în primă fază adjuncții iar ulterior inspectorul general. Numele vehiculat să ocupe funcția de inspector școlar general ar fi cel al lui Bogdan Suruciuc, unul dintre cei vizați de ordinele actuale.
Suferința unui copil de șase ani: De la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Vot în plenul municipal pentru un important premiu național – CÂND vor avea loc Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Impact violent la Cișmea: Bărbat blocat în mașină, scos de pompieri cu modulul de descarcerare
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024