Poate cel mai mediatizat cântăreț român în ”epoca Covid” își reîncepe concertele la Botoșani. La aproape un an după ce spectacolele au fost blocate în totalitate de pandemie, în oraș vor avea loc show-uri timp de două zile la rând.
Iar actor principal va fi Dan Bittman, autorul a numeroase piese de dragoste, numai bun pentru reînnodarea reprezentațiilor de acest fel.
Solistul vocal de la Holograf va cânta pe 7 și 8 martie în sala Eminescu de la Rapsodia City Center într-un spectacol al cărui titlu spune totul: ”Sărbătorim femeia”.
”În condițiile date și acceptate de reglementările din pandemie, nu putem trece totuși nepăsători pe lângă Ea! FEMEIA! Că ne este soție, bunică, mamă, soacră, prietenă, iubită, dorită, dorință, vis, fiică, femeia a fost, este și va fi mereu un dar dorit și frumos, de la Dumnezeu dat! Un simbol al iubirii, mereu o căutăm!”,
Liviu Sorinel, impresar.
Din fericire, restricțiile impuse de autorități nu cuprind și... fredonatul, așa că spectatorii vor putea cânta. Și nu doar cu Dan Bittman, ci și cu Marius Bațu (Poesis), care îl va acompania, cu botoșăneanul Dan Doboș, care va asigura doza de folclor necesară unui astfel de eveniment și cu Yanis Pavel, un copil de care cu siguranță veți mai auzi.
Pe lângă muzică și oameni frumoși, organizatorii promit bucate alese și un... tratament special al domnilor pentru doamnele din viața lor.
Date fiind vremurile pandemice în care trăim, numărul de locuri este limitat la doar 30% din capacitatea sălii, astfel încât este indicat ca rezervările să fie făcute din timp la numerele: 0746.990.828, 0745.521.363 și 0724.244.640.
”Invită-ți femeia sau femeile din viața ta și vino să te reapropii social de viață, să asculți hituri ale muzicii bune, de la anii 80'-90' și până în prezent cu DJ Erick, să te bucuri de relaxare! Vino să-ți recalibrezi psihicul distrus în ultimul an de teamă și griji, lăsați fricile deoparte, viața merge mai departe și-n condițiile date!”
Este mesajul organizatorilor.
Interesant este și că ultimul spectacol de anvergură care s-a organizat la Botoșani înainte de pandemie l-a avut tot pe Dan Bittman cap de afiș, care în ianuarie 2020 a cântat la Sala Polivalentă alături de Holograf.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Botoșăneancă dată dispărută după ce a plecat astăzi de acasă fără să anunțe familia
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Sergiu Bălășcău
May 04, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024