Top News
PROTESTE de Ziua României, cu ”indulgență maximă” față de infractori: Pentru prima dată polițiștii vor protesta în fața sediilor partidelor politice

Poliţiştii ameninţă cu proteste de 1 decembrie, chiar de Ziua Naţională a României. Ei spun că nu mai acceptă să îndeplinească sarcini care nu sunt în fişa postului şi că nu mai sunt dispuşi să fie ”fraierii sistemului bugetar”.

La Botoșani, cele două zile de ”protestele de amploare” (25-26 noiembrie, între orele 13.00 si 14.00) s-au rezumat la doar 20 de polițiști ieșiți în stradă pe 25 noiembrie și nici un protestatar în cea de a doua zi.

 

Și asta pentru că polițiștii din Botoșani au protestat doar joi, 25 noiembrie, în fața Prefecturii, fiind nemulțumiți de salarii și de lipsa resurselor umane.

 

”Dacă ministrul e surd (sau doarme obosit pe banchetă) prefecții, care sunt și ei reprezentanții guvernului în teritoriu, reprezintă tot un canal de transmitere a nemulțumirilor polițiștilor”,

transmiteau reprezentanții Sindicatului Polițiștilor din România "Diamantul".

 

 

Europol le-a făcut program polițiștilor

 

De data aceasta, protestele sunt anunțate de Sindicatul Europol.

 

Astfel, calendarul de proteste începe cu data de 1 decembrie 2021, când poliţiştii sunt sfătuiţi „să manifeste indulgenţă maximă faţă de cetăţenii care săvârşesc contravenţii şi să sancţionaţi în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal”.

 

Ei transmit persoanelor care doresc să se alăture protestelor ca în perioada 1-31 decembrie să completeze notificările către unităţi în care să-şi exprime dezacordul de a mai efectua ore suplimentare.

 

Revendicările vizează exclusiv aplicarea legilor în vigoare.

 

 

”Ne-a ajuns cuțitul la os”

 

Polițiștii protestează pentru aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu 01 ianuarie 2022 și pentru indexarea pensiilor militare cu indicele inflației.

 

”Ne-a ajuns cuțitul la os. Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a Guvernului. Nu mai acceptăm să fim folosiți pe post de mercenari ai interdicțiilor aplicate în numele “COVIDULUI”. NU mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fișa postului. NU mai suntem dispuși să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate.

În 2017, PSD-ul, aflat la guvernare, ne-a spus că noi nu contăm. Ne-a spus că prioritate în acordarea drepturilor salariale o au medicii și cadrele didactice. Am înțeles și am așteptat spășiți să ne vină rândul la “normalitate” și decență salarială. Însă cu toții am fost înșelați de noul Guvern PNL, care la finalul lunii decembrie 2020 a hotărât să facă economie tot pe spatele nostru, al polițiștilor și rezerviștilor MAI”.

 

Polițiștii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării. Din 2007 polițiștii nu au mai avut parte de măriri salariale.

 

”Norocul nostru a fost creșterea salariului minim pe economie, pentru că altfel, aveam și acum salariu de 1100 lei, cum era în 2013”.

 

De la cei tineri până la cei cu experiență, de la agenți la ofițeri, de la cei cu funcții de execuție la cei cu funcții de conducere, cu toții sunt chemați la acțiunea de protest.

 

 

Programul protestelor, transmis de către reprezentanții Europol

 

1. Începând cu 1 decembrie 2021, să manifestați indulgență maximă față de cetățenii care săvârșesc contravenții și să sancționați în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal;

2. În perioada 1-31 decembrie să completați notificările către unități în care să vă exprimați dezacordul de a mai efectua ore suplimentare și de a mai îndeplini sarcini anti-covid pe care nu le aveți în fișa postului, începând cu 1 ianuarie 2022;

3. Să fiți prezenți la protestele care vor avea loc:

-în 13-15 dec 2021 în fața Prefecturilor (urmează să nominalizăm punctual județele și datele, în funcție de disponibilitatea colegilor de a participa la protest);

-în data de 16 dec 2021 între 10:00 – 14: 00 în fața MAI;

-în data de 17 dec 2021 între 10:00-12:00 în fața sediului PSD, între 12:00-14:00 în fața sediului PNL iar între 14:30-16:00 în fața sediului UDMR.

 

”Va fi pentru prima dată când polițiștii vor protesta în fața sediilor partidelor politice care asigură guvernarea țării și asta pentru a le aduce aminte că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care au votat-o toate partidele, trebuie să fie aplicată fără nicio excepție, de la 1 ianuarie 2022”,

sindicaliștii Europol

 

loading...
loading...
ACUM: Polițiștii au renunțat la protest, colegii au venit degeaba să-i supravegheze - FOTOGALERIE
ACUM: Protest anemic în Piața Revoluției, polițiștii au scos caricaturi în stradă – GALERIE FOTO&VIDEO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Inițiativa unui botoșănean care are efecte în întreaga țară: Primul pas l-am făcut noi - FOTO
Un blocaj creat în ultimii ani producea numeroase neajunsuri în rândul comunității.
Se caută director la cel mai mare spital din Botoșani pe un salariu de peste 16.000 de lei
Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” organizează concurs pentru ocuparea postului de director medical. Examenul va avea loc în luna septembrie și va consta în mai multe probe.
PUZDERIE de locuri de muncă neocupate de luni întregi – MESERIILE de care „fug” botoșănenii
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) transmite în fiecare luni a săptămânii locurile vacante de la nivelul județului Botoșani.
Raed Arafat a găsit la Botoșani autospeciale care merg cu 30 km la oră la intervenții – VIDEO
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat a efectuat o vizită inopinată la Botoșani.Deplasarea a fost anunțată cu doar câteva ore înainte în contextul în care, la alte vizite oficiale de la București, acestea sunt anunțate cu câteva zile înainte.
S-a picat pe rupte: Concursuri la „Mavromati” cu toți candidații RESPINȘI, asistenți medicali cu note de 1 și 2
Mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi au avut loc în ultimele zile la cea mai mare unitate medicală din județul Botoșani.
Bătaie sângeroasă în familie, de la o bucată de pământ! Tânărul luat cu elicopterul mușcat de câini, tatăl lui bătut cu telefonul în cap
Totul a pornit de la o turmă de vite care păștea pe un teren deținut de victime.
Elev prins de gât și izbit de gard, agresorul i-a luat telefonul / Taxă de protecție cerută lângă școli
Din nefericire cazurile de violență în care sunt implicați copiii când merg la școală continuă să crească.
Botoșaniul sub secetă severă: Producții mai puține în acest an, hectare întregi de culturi compromise
Agricultura județului Botoșani se confruntă în acest an cu o secetă pedologică pronunțată. Iar afectate sunt atât culturile înființate în toamna anului 2021 cât și cele din primăvara acestui an.
Avertisment de la un prim-procuror: Tot mai mulți șoferi drogați în trafic – Presupun că sunt și adolescenți care consumă prin parcVIDEO
Mirajul marilor orașe are și părțile lui negative, iar una dintre acestea este expunerea tinerilor la anturaje toxice în care se consumă alcool, dar și alte substanțe interzise.Botoșaniul, un oraș mic, a fost ferit de astfel de pericole în trecut. Însă lucrurile par să se înrăutățească și la noi.
Tezaur mutat într-un spațiu al bancherilor din centrul orașului, neștiut și abandonat mai bine de un deceniu – VIDEO & GALERIE FOTO
Imagini mai puțin obișnuite pot fi observate în aceste zile în centrul municipiului.Iar parcarea din Piața Revoluției a fost restricționată parțial.
Raed Arafat a venit neanunțat la Botoșani și a aflat de ce sunt pacienții nemulțumiți de personalul din UPU – VIDEO
Secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a efectuat o vizită inopinată în Botoșani, la structurile care-i sunt în subordine.A venit de la Suceava și a fost interesat de mai multe aspecte privitoare la modul în care se desfășoară activitatea pe situații de urgență de la Botoșani.
Zeci de pacienți internați la „Mavromati”: Vizitele au fost reduse, masca obligatorie în incinta spitalului  
La nivelul județului Botoșani numărul îmbolnăvirilor este în creștere, iar la cea mai mare unitate sanitară din județ s-au luat deja o serie de măsuri.
Se poate și fără mici, bere și mult fum! Mii de oameni la ”Street Food Festival”, pietonalul a arătat ca niciodată – GALERIE FOTO 
Cel puțin pentru un weekend, Botoșaniul a intrat în compania selectă a marilor orașe ale țării în care festivalurile înseamnă deja de ani buni cu totul altceva decât mici, coaste, concursuri penibile de băut bere, urină și mult, mult fum. 
Peste 100 de asistenți medicali au absolvit la Botoșani într-un decor încărcat de emoție: Să vă purtați frumos cu toți pacienții indiferent de profesia lor VIDEO & GALERIE FOTO
O nouă serie de absolvenți au încheiat un frumos capitol din viața lor, după cursurile de trei ani în cadrul Școalii Postliceale ”Prof.dr.doc. Enescu Longinus” din Botoșani. Un capitol care le dă aripi pentru viață, dar care implică și o mare responsabilitate în exercitarea profesiei.
GALERIE FOTO Lume, lume pe Unirii, a început Street Food Festival! Vunk deschide porțile primei ediții de la Botoșani – PROGRAMUL pe zile
După cum am anunțat deja în Botoșăneanul, astăzi este prima zi de festival culinar pe Pietonalul Unirii. Încă de vineri la amiază, botoșăneni de toate vârstele au venit pe Pietonalul Unirii pentru a mânca din delicioasele produse. 
Ministrul Rafila a inaugurat noul UPU cu alai social democrat într-o mare de personal medical și liberali (ne)poftiți – GALERIE FOTO & VIDEO
Termenul de finalizare al lucrărilor a fost stabilit prin contract ca fiind data de 31 august 2022.Lucrările la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) au fost finalizate deja și, cu o lună de zile înainte de termen, investiția a fost inaugurată.
Colac de salvare pentru oraș? S-a hotărât: toate instalațiile de căldură și apă calde NU pot fi vândute de executor 
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a adoptat luna aceasta o hotărâre, care deși nu face referire strict la Primăria Botoșani și fosta societatea de termoficare, aflată în faliment, privește în mod direct edilii și nu numai. 
Botoșaniul anului 2022: Tinere duse de părinți la Medicina Legală ca să vadă dacă mai sunt virgine
Anual la Botoșani sunt situații de acest gen când părinții doresc să afle dacă fiicele mai sunt virgine și în acest sens solicită eliberarea unui certificat.
Lina și Gherghina nu au fost singurele siameze separate de medicul cu rădăcini botoșănene: Aveam 48 de ani când am plecat - FOTO
S-au scurs aproape 40 de ani de la celebrul caz al siamezelor Lina și Gherghina, fetițele din Botoșani care au fost separate printr-o intervenție chirurgicală extrem de complicată.
Musulmanul care a auzit de Botoșani datorită Sfântului Ioan Iacob / Biserica din marginea orașului a ”îmbrăcat” o altă biserică - FOTOGALERIE
Când a fost gata biserica nouă, cea veche a fost dată jos, îngropată în fundația noului lăcaș de cult și apoi s-a turnat placa de beton. 
Eu nu inteleg de ce nu-si dau demisia daca nu le convine. Sunt locuri de munca in constructii si agricultura bine platite care asteapta. Legat de trecerea cu vederea a micilor contraventii ce sa mai spunem. Hai sa vedem marile infractiuni intai!!!!
29 noiembrie 2021, 05:42
Legat de salarizare au dreptate dar referitor la unul din puctele ridicare si anume majorarea pensilor e cam pe nicaeri . ce sa mai spuna cei care poate au parinti care au lucrat in industrie si au esit la pensie cu o pensie de mizerie . Si cu toate acestea iau purtat la scoli uni ajungand politisti , iar cei multi care carora deaboa ;e ajung pensia sa traiasca de o zi pa alta nu mai au nici o sansa sa-si vada pensia marita . decenta undei domnilor.
28 noiembrie 2021, 20:59
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Din punctul de vedere al educației este total nerecomandabil, chiar interzis prin lege, și avem și mecanisme, să faci meditații cu propriii elevi de la clasă. Este pentru prima oară când avem și mecanisme prin care putem să ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8793 lei
USD
Dolarul SUA
4.8008 lei
CHF
Francul elveţian
5.0325 lei
GBP
Lira sterlină
5.7839 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5491 lei
XAU
Gramul de aur
272.7882 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2495 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2051 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3341 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7222 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1985 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6560 lei
Vremea
astăzi
Botosani
28.3 o C
Dorohoi
25.2 o C
Bucecea
28.0 o C
Darabani
24.6 o C
Saveni
25.4 o C
Ştefăneşti
29.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.