De Ziua Internațională a Tineretului, trei liceeni din Botoșani au petrecut o zi în Prefectură iar printre discuțiile purtate s-au atins și subiecte mai... sensibile.
Una dintre acestea a avut loc în cadrul unei ședințe de lucru la care au participat prefectul Sorin Cornilă, alături de subprefectul Tiberiu Manolache dar și Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar general.
Cosmin Chiron, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național ”A.T. Laurian”, Alin-Marian Bof, absolvent al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” și Mario-Constantin Gaspăr, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ”Octav Onicescu” i-au prezentat prefectului problemele cu care se confruntă la școală, dar mai degrabă din punctul de vedere al reprezentativității.
Și anume că nu au la îndemână pârghii prin care să transmită o serie de informații importante sau prin care să corecteze anumite lucruri.
Ca atare, prefectul a venit cu o propunere.
„Eu insist să existe o întâlnire în perioada imediat următoare cu președintele Consiliului Județean al Elevilor pentru că întreaga noastră discuție a plecat de la un caz care nu știu dacă este, dar îl facem acum public, de la Liceul Sanitar, cu acel profesor. Și discuțiile de genul acesta ar trebui să fie deschise în Consiliul Județean al Elevilor sau în Consiliul Școlar”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Elevii ar fi dezvăluit faptul că unul dintre profesorii de la Liceul Sanitar ar fi avut un comportament neadecvat față de o elevă. Mai exact, ar fi pipăit-o de mai multe ori. Fata ar fi mers acasă și i-ar fi povestit mamei sale, care ulterior ar fi mers la școală pentru a sesiza comportamentul profesorului. Și în trecut, asupra respectivului cadru didactic ar fi planat suspiciuni similare: „Pentru aceeași faptă, acum s-a întâmplat din nou”, au arătat tinerii.
Cazul ar fi ajuns în atenția Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, însă fără să existe vreo sesizare directă cu privire la comiterea infracțiunii de agresiune sexuală, din partea presupusei victime.
„Referitor la problematica pusă în discuție, precizăm faptul că polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au purtat discuții cu elevii acestei unități de învățământ și, până în acest moment, nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională. De asemenea, aspectele rezultate în urma acestor discuții au făcut obiectul unei informări către Inspectoratul Școlar Județean, în vederea analizării și dispunerii de măsuri conform competențelor”,
agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Având în vedere că elevii au insistat că respectivul profesor ar avea totuși un comportament nepotrivit în relația cu elevele și nu s-au dispus măsuri în acest sens, prefectul a arătat că se va implica pentru efectuarea unei alte verificări din partea Poliției.
„Această situație, despre care am aflat de la reprezentantul Fundației Județene pentru Tineret, este în atenția mea și în cel mai scurt timp voi avea aceste informații. Îmi doresc să nu se confirme, dar dacă într-adevăr există această suspiciune, vă asigur că voi dispune măsuri imediate. Așa ceva nu poate fi tolerat și înțeles în niciun fel!”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Printre elevi circulă și o serie de fotografii compromițătoare care ar fi transmise de respectivul cadru didactic, dar și conversații nepotrivite cu unele eleve.
(Sursa foto - depositphotos.com)
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024