După mai bine de două decenii în care s-a ocupat exclusiv de afaceri l-ar bate gândul să încerce și lumea politică. Sau cel puțin asta reiese dintr-un articol apărut luna aceasta într-o publicație de business.
Ultimul număr al ”Forbes România” oferă un spațiu generos prezentării grupului de firme ”Elsaco” și a conducătorului acestuia, Valeriu Iftime. Chiar în prima parte a materialului, autorul notează că, ”Iftime spune că vrea să depășească granițele mediului de afaceri și se gândește serios să intre în politică”. Și este redată și o declarație pe această temă a președintelui consiliului de administrație de la ”Elsaco”.
”Chiar dacă suntem un popor cu multe valențe și mulți oameni deștepți, din păcate există o zăpăceală managerială și politică colosală. Contextul politic are și va avea repercusiuni din ce în ce mai profunde și asupra societății și a mediului de business. Eu cred că va trebui să schimbăm ceva radical în sistemul electiv din România, trebuie să convingem tinerii, cei de până în 30 - 40 de ani să intre în politică (...). O societate este condusă de elite, în sensul oamenilor puternici de business și economie”,
Valeriu Iftime, președinte CA grupul ”Elsaco”.
Acesta nu face referire și la un anume partid, însă expune una dintre principalele probleme ale antreprenorilor din această parte a țării: inginerii nu sunt atrași de oraș și preferă Cluj sau București fiindcă ”n-ai un teatru bun în Botoșani, n-ai o filarmonică, n-ai super mall-uri”.
Gândurile politice ale lui Valeriu Iftime sunt oarecum surprinzătoare prin prisma faptului că a fost un domeniu de care s-a ferit cu obstinație, la un moment dat cerând public să nu fie amestecat în ”spălătura asta”.
Pe de altă parte, din 2014 director general la ”Elsaco” este Viorel Iliuță, fost viceprimar și consilier local liberal. El ocupa funcția de președinte al organizației municipale la date la care a dobândit postul de la amintita companie, iar în primăvară a candidat din nou în interiorul PNL Botoșani și a obținut un nou mandat.
SC Elsaco Electronic SRL ocupă poziția a zecea în Topul Angajatorilor din Botoșani cu 325 de salariați.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024