Top News
Pentru ei chiar suntem ”Țara Paielor”! Hotărâre scandaloasă a Guvernului, am ajuns bătaia de joc a Sucevei și a întregii țări

Hotărât lucru, actualul Parlament, dar și noul Guvern nu au deloc la inimă Botoșanii. După eliminarea drumului Botoșani – Târgu Frumos din bugetul Ministerului Transporturilor pe anul viitor pentru motivul incredibil că ar epuiza toate fondurile de investiții, județul nostru a primit o sumă în bătaie de joc de la Executiv pentru plata arieratelor.

Municipiul Botoșani nu a primit nici măcar 4.000 de euro!!!

Pe 23 decembrie Guvernul a adoptat HG 995 privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Executivului pentru unele unități administrativ-teritoriale. Ei bine, deși o mulțime de primari se plâng de datorii, iar teoretic banii s-au distribuit pentru echilibrarea bugetelor locale și plata arieratelor raportate la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 30 noiembrie, județul Botoșani ocupă locul 4 de la coadă în privința sumelor repartizate. Din întreaga țară doar alte trei județe, Alba, Brăila și Călărași, au primit mai puțini bani. Mai exact, județului nostru i s-au alocat exact 244.890 de lei, în condițiile în care la nivel național s-au atribuit 266,7 milioane de lei, ceea ce înseamna o medie de peste 6 milioane de lei pe județ. Din amintita sumă alocată județului, municipiul Botoșani a primit exact 17.360 de lei, adică ceva peste 170 de milioane de lei vechi, nici măcar 4.000 de euro!!! La un municipiu cu peste 100.000 de locuitori. Au mai beneficiat de fonduri comunele Mihălășeni – 216.990 lei și Vorona – 10.540 de lei.

Îngrijorări liberale

Județul Botoșani este și cel mai slab finanțat din Moldova, iar situația de mai jos vorbește de la sine. Ieri, liderii PNL Botoșani au tras un semnal serios de alarmă pentru ceea ce se întâmplă în Românioa din punct de vedere bigetar.
”Mă îngrijorează faptul că toți banii pentru investiții se duc în Ardeal”, a afirmat luni senatorul Viorel Grigoraș, în timp ce consilierul județean Cătălin Flutur a spus că, ”PSD are în continuare majoritatea în Parlament, dacă voiau să treacă drumul Botoșani – Târgu Frumos îl treceau. Să nu dea vina pe noi”.
Numai județul Suceava a primit de 25 de ori mai mulți bani decât județul Botoșani.

Bani alocați în județele din Moldova

Bacău       1,6 milioane lei

Botoșani   0,2 milioane lei

Galați         2,8 milioane lei

Iași             8,3 milioane lei
Neamț       6,4 milioane lei
Suceava    5,9 milioane lei
Vaslui        5,09 milioane lei
Vrancea    5,5 milioane lei
 

CITEȘTE ȘI:
Sfidarea continuă și cu Cioloș premier: 0 lei pentru autostrăzi în Moldova, 3 miliarde în Transilvania

Zeci de soți din Botoșani au divorțat în pandemie: Perioada de izolare a dat naștere unor monștri
Odată cu pandemia cauzată de virusul SARS-COV-2 s-au agravat se pare și problemele deja existate sau neștiute din unele familii din Botoșani.
Prostituție în pandemie! Femei din Botoșani prinse la agățat „clienți” chiar și în vremuri cu restricții
Perioada începutului de an care va marca istoria medicală a omenirii nu a oprit și practicarea celei mai vechi meserii din toate timpurile.
Botoșani, cele mai mici pensii din România, Violeta Alexandru: Întrebați-l pe dl Budăi că este de aici, de la dvs. Nu i-a păsat, nu a putut să facă
Printre probleme de țin partea de susținere a sectorului de producție și a salariaților din mediul privat, ministrul Muncii a fost întrebată și de situația pensionarilor.
Țurcanu forțează pentru Borfotină candidat PSD – ALDE la Primăria Botoșani: Este o obligație
La începutul lunii iunie social-democrații botoșăneni au primit ca temă de discuție o posibilă alianță cu ALDE și Pro România la alegerile din acest an, inclusiv cele locale.
Coronavirus la APIA! Un funcționar a fost depistat pozitiv, toți colegii lui trimiși la izolare
Noul virus chinezesc continuă să dea bătăi de cap. Un funcționar din cadrul unei importante instituții publice de la Botoșani a contactat această boală.
Mai puțin de 100 de botoșăneni cu COVID internați la Mavromati! Un alt spital se redeschide pentru toți pacienții
Încă din luna martie sistemul de sănătate a fost dat peste cap de pandemia de COVID. După luni de zile, situația în spitalele din Botoșani pare să-și reintre ușor în normalitate.
SIDA pisicilor, boala care îți dă fiori dacă nu știi nimic despre ea: Sunt foarte multe cazuri în BotoșaniFOTO
Chiar dacă trăiesc cel mai aproape de om, știm prea puține despre ele. Cum ar fi, de pildă, că au boli la fel de grave ca noi, de la leucemie, artrită, boli de inimă, cancer și diabet, la SIDA sau tuberculoză.
Cultura în vremea COVID: ”Pandemia aceasta, microbul acesta, ne-a schimbat total” - FOTO & VIDEO
Fără cultură şi relativa libertate pe care o implică, societatea, chiar dacă pare perfectă, nu este decât o junglă. De aceea orice creaţie autentică este un dar către viitor, spunea Albert Camus. Ce alte cuvinte mai potrivite ar caracteriza aceste vremuri în care autenticul devine prizonierul tehnologiei, în care emoția se măsoară în like-uri și spectatorul se pierde într-un spațiu virtual tot mai aglomerat și mai relativ?
Peste 1.300 de botoșăneni scoși din izolare! DOCUMENT Raed Arafat a cerut Prefecturii eliberarea botoșănenilor din carantină
Autoritățile nu îi mai pot ține pe români în izolare și carantină. Secretarul de stat Raed Arafat a trimis vineri o informare către Prefectura Botoșani și instituțiile similare din România, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale a României (CCR) privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.
inpuff.ro
Loading...
Pe caniculă și în plină pandemie, a dispărut apa dintr-un oraș: N-au primit un strop de apă de la Botoșani
Orașul Flămânzi nu mai beneficiază de apă din sistemul public de trei zile, se plângea vineri primarul Dan Oloeriu. Potrivit edilului șef, de miercuri locatarii blocurilor din centrul urbei, dar și cei de la case care sunt racordați la rețeaua SC Nova Apaserv SA, nu au mai beneficiat de un strop de apă.
LOVITURĂ dată de instanță PSD-ului! Consiliera EXCLUSĂ pentru trădare revine în partid
Pesediștii botoșăneni au eșuat într-o prima fază în demersul de excludere din partid a unei consiliere locale.
Scântei la întâlnirea cu șefa cea mare a drumurilor: Ne trezim pe 23 decembrie / Nu se mai termină nici într-o sută de ani drumul ăstaGALERIE FOTO
Osanalele care de obicei se ridicau șefilor de la București sosiți la Botoșani au fost abandonate la întâlnirea care a avut loc miercuri la Prefectură cu reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR).
Botoșănenii asimptomatici ținuți în spital cu săptămânile, ministrul Sănătății îi lasă acum să plece mai repede
Pe perioada pandemiei au existat numeroase nemulțumiri în rândul pacienților infectați cu COVID. Unii dintre botoșănenii care și-au exprimat nemulțumirea au fost cei asimptomatici, care doreau să fie lăsați acasă pentru a se vindeca.
Botoșani, ”oraşul plin de grădini şi de soare”, a înflorit și în vreme de pandemie – GALERIE FOTO
Dacă multe dintre instituțiile statului arată dezolant după cele câteva luni de pandemie, nu același lucru se poate spune despre spațiile de sub balcoanele botoșănenilor, care redau orașului renumele de altădată.
Loading...
„A plouat” cu accidente la Botoșani în starea de alertă, oameni nevinovați omorâți pe șosele
În ultimele săptămâni am asistat la mai multe accidente petrecute la Botoșani, mai mult sau mai puțin grave. Iar față de lunile în care județul s-a aflat în stare de urgență, numărul a fost în creștere.
Primul bărbat din Botoșani make-up artist: Trebuie să mă ocup personal de fiecare detaliu
Cu peste un deceniu de experiență în arta make-up-ului și peste 45 de cursuri de formare, Ramona Ursu vine pe piața Botoșaniului încă din anul 2006 cu prima Academie de Make-up acreditată din oraș. A început cu predarea cursurilor de cosmetician, în urma cărora cererea a fost atât de mare încât a obținut acreditarea și pentru cursurile de machiaj.
Lansare INEDITĂ a unui proiect european la Botoșani! Zeci de persoane împreună dar la distanță, pentru un program cu gândire didactică ALTFELVIDEO&FOTO
Miercuri, pe data de 24 iunie 2020, a avut loc lansarea proiectului cu finanțare europeană: ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.
Mașini scumpe înmatriculate la Botoșani chiar și pe pandemie – TOPUL mărcilor preferate de botoșăneni
Chiar și pe pandemie au fost botoșăneni care și-au achiziționat mașini, fie ele mai scumpe, sau mai ieftine.
Județul cu trei sfinți în calendar și o salbă de genii: ”Știți că, chiar născuți aici, noi nu cunoaștem Botoșaniul?”
Puțină lume știe că Botoșaniul are, în calendarul ortodox, trei sfinți. Lor li se adaugă marii duhovnici care s-au nevoit în mănăstirile din România sau de la Muntele Athos, dar și personalitățile cu care botoșănenii se mândresc, de la Eminescu la Iorga, Enescu, Luchian.
Stradă crăpată de furtună, se închide CIRCULAȚIA pentru că nu mai prezintă siguranță – VIDEO & FOTOGALERIE
La aproximativ două ore de la furtuna deosebit de violentă înregistrată la Botoșani, municipalitatea a hotărât să închidă un sector dintr-o stradă de la capătul orașului.
SI DACA AR FI ALOCATI MAI MULTI BANI CE ATI FACE CU EI VOI CEI DE LA PNL CE CONDUCETI JUDETUL DE ATITIA ANI IATI FURA PE TOTI VRITI MAI MULTI BANI SA AVETI DE UNDE FURA MAI MULT NU CA VA GINDITI LA SITUATIA DIN JUDET
29 decembrie 2015, 20:47
Grigoras nu stie cati bani pompeaza guvernul la Bt,an de an .Nu stie nici care este contributia Botosaniului la formarea bugetului Romaniei ,nu stie nici care este dimensiunea evaziunii fiscale la nivel de judet ,nu stie nici care este valoarea investitiilor facute in Bt in ultimii ani si nu stie nici care sunt aceste investitii(care nu vor putea fi puse in functiune niciodata ,fiind facute sub coordonarea unor incapabili si spagari ).Daca senatorul nu stie nimic ,atunci sa stea acasa si sa lase pe altul capabil sa ne reprezinte .Fotografia este sugestiva -reprezinta "evolutia"Botosaniului -de la genii ,la colibe .Cum de cei ce administreaza domeniul public al judetului nu au pic de demnitate si patriotism local sa asigure macar o intampinare demna celor ce intra in judetul nostru?Se auzea acum ceva timp ca fostul pres Turcanu a cerut imperativ arhitectului judetului sa inlocuiasca panourile de la intrarea in judet cu porti maramuresene .Doar prin actiunea constienta a fostului arhitect al judetului ,aceste panouri exista ,doar ca sunt napadite de balarii asa cum se pare ca de balarii e napadit tot judetul cu acesti falnici conducatori pusi mereu pe capatuiala.
29 decembrie 2015, 11:22
E normal sa faca asta...ei nici macar nu stiu unde e Botosani pe harta Romaniei.Dar intr-o zi vor afla...vor afla..asta cu bugetul e tare...FMI SI BANCILE EXTERNE sustin bugetul furat constant al patriei noastre...e ca si cum noi nu platim taxe si impozite...dar ce a fost de darimat si furat s-a terminat in BT...si nu mai prezentam atentie din partea MAFIEI GUVERNAMENTALE..TRAIASCA GUVERNUL TEHNOTRONIC ORI TEHNOCRATIC...da dracul sa-i ia de jeguri
29 decembrie 2015, 10:19
Penibil esti tu care consideri ca traim in feudalism si numai bogatii merita sa se inbuibe in timp ce celi saraci trebuie lasati sa moara , nu ajutati sa se ridice pentru ca in viitor sa contribuie si ei mai mult... gandire cu dosul.. :(
29 decembrie 2015, 09:45
Hai să vedem și cu cit contribuie județul Botoșani la bugetul României.E penibil să dai vina pe Ardeal...
29 decembrie 2015, 09:37
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Și dv. și noi plătim bani grei. Să-și curețe. Să se gândească din timp și în cele patru zone din oraș în care avem probleme să redimensioneze tot ce înseamnă rețelele lor. Să ne întrebăm fiecare dintre noi: de ce pl ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8430 lei
USD
Dolarul SUA
4.2615 lei
CHF
Francul elveţian
4.5370 lei
GBP
Lira sterlină
5.3361 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9708 lei
XAU
Gramul de aur
246.6921 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2495 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3631 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9616 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1276 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1814 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6506 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.