Top News
Nr.69 i-a terminat! Deputata, alungată din sediul partidului: Te-ai rostogolit prin toate partideleVIDEO & GALERIE FOTO

Un scandal fără precedent a avut loc vineri după-amiază la sediul Alianței Liberalilor și Democraților din Botoșani. Venită să preia efectiv conducerea filialei, deputata Liliana Mincă a fost alungată de membrii organizației strânși acolo.

Deputata le-a arătat decizia c-a fost numită președinte

Parlamentara, care numai în ultimii patru ani a trecut pe la PP-DD, PND, UNPR și PSD, pentru ca în preajma alegerilor să ajungă la ALDE, aceasta după ce înainte de a devenit parlamentar a fost și membru PC, a venit cu o decize semnată de copreședinții partidului prin care este desemnată președinte ALDE Botoșani. Are numărul 69, este datată cu 5 octombrie 2016 și poartă semnăturile lui Daniel Constantin și Călin Popescu Tăriceanu.

Pe foștii lideri ALDE Botoșani nu i-a interesat

Membrii filialei Botoșani strânși la sediu, printre ei mai mulți aleși locali sau foști candidați la scrutinul din luna iunie, nu s-au lăsat impresionați și nici au vrut să audă. Ei i-au transmis clar Lilianei Mincă faptul că nu are că căuta în fruntea ALDE Botoșani, deși aceasta a venit la ședință alături de senatorul Varujan Vosganian și deputatul Constantin Avram.

Răsuna Centrul Vechi

A rezultat astfel un scandal în toată regula cu țipete și amenințări care se auzeau în afara sediului, unii trecători din Centrul Vechi uitându-se mirați spre imobilul în care ALDE își desfășoară activitatea.
Liberalii și democrații le-au spus în față celor trei parlamentari că nu o acceptă pe Liliana Mincă. Părțile nu s-au înțeles asupra modului în care deputata a ajuns președinte de filială, unii susțineau că a fost impusă, ea că, de fapt, a fost dorită:


Liliana Mincă: Întrebați-l pe dl Iacob cine pe cine a căutat!
Gheorghe Iacob: Nu cine pe cine d-nă, m-a sunat dl Daniel și mi-a spus: ce părere ai despre d-na Mincă?


Dumitru Codreanu: D-na Mincă la nivel de județ nu este dorită, trimiteți de la București dvs., în calitatea pe care o aveți, om care să ne reprezinte.
Liliana Mincă: Ați luat 83 de voturi la dvs. acasă.
Dumitru Codreanu: Dar dumneata ce ai luat? Șase partide în patru ani! Șase partide în patru ani!!! Te-ai rostogolit prin toate partidele așa cum arunc eu barabulele în mașină.
Liliana Mincă: Dacă s-au desființat...

A plecat cum a venit

După mai bine de o oră de discuții nu s-a ajuns al nici un rezultat. Fostul președinte Gheorghe Iacob și ceilalți foști lideri ai formațiunii au refuzat să facă predarea-primirea, astfel încât deputata s-a enervat și a plecat.


”Așa cum era de așteptat, fiind singura femeie și dânșii doar bărbați, era normal să nu fiu primit cu brațele deschise. Vă dați seama că competiția este foarte mare, toată lumea își dorește să candideze, eu îmi doresc foarte mult să existe competiție internă și ca fiecare coleg care a adus rezultate în compania de la locale să își depună cererea și CV-ul pentru un loc la Camera Deputaților sau la Senat, însă lucrul acesta se va analiza la București”,


Liliana Mincă, președinte numit ALDE Botoșani.


Imediat însă, chiar din apropierea acestora, foștii lideri au făcut declarații extrem de critice la adresa parlamentarei.


”Colegii au luat decizia că nu sunt de acord cu d-na Mincă să vină, nici candidat, nici președinte pentru că ea a fost la vreo șase partide, toate le-a abandonat, nu s-a ținut de ele”,


Gheorghe Iacob, fost copreședinte ALDE Botoșani.


Varujan Vosganian a explicat că la alegerile locale ALDE Botoșani a obținut un scor sub media națională și potrivit reglementărilor interne conducerea centrală are dreptul să stabilească șefii filialei.

loading...
A dat femeia peste el! Preşedintele de la Botoşani a ajuns peste noapte simplu membru

 

ACUM: FC Botoșani față în față cu istoria în Europa League: primește gol la primul atac al oaspeților - GALERIE FOTO
Clubul de fotbal al orașului poate scrie astăzi o pagină de istorie a sportului botoșănean. FC Botoșani întâlnește de la ora 18:45 pe KF Shkendija în turul II preliminar al Europa League, care a încheiat pe locul 3 sezonul precedent din Macedonia de Nord.
Colegiul Eminescu pe un butoi cu pulbere, părinții au înroșit grupurile de WhatsApp, directorul unității: Avem cele mai bune intenții să ajutăm copiii, nu să defăimăm și să aruncăm cu noroi
Cea mai prestigioasă unitate de învățământ din județul Botoșani, Colegiul Național Mihai Eminescu din municipiu a adoptat scenariul galben pentru actualul an școlar, adică jumătate dintre elevi vin la cursuri, iar ceilalți participă online.
Învățătoarea de la Botoșani care și-a adus pisica proprie la ore pentru copiii de la clasă – GALERIE FOTO & VIDEO
Este una dintre cele mai iubite cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 10 din municipiul Botoșani și la fiecare patru ani de zile, pentru clasa ei se face o adevărată listă cu copii ai căror părinți o doresc să le fie dascăl. Mulți sfârșesc dezamăgiți pentru că efectivul elevilor din clasă se oprește la 30.
Botoșănenii, uniți și în acest an în jurul Sfintei Cruci: Aici este cu adevărat catargul corabiei în care trăim, în care ne rugăm lui Dumnezeu – GALERIE FOTO
Cu flori, crenguțe de busuioc și lumânări aprinse în mâini, pitind șoapta rugăciunii sub mască, botoșănenii au ieșit și în acest an să dea mărturie de credință și să își rostească din nou încrederea în puterea Sfintei Cruci.
Primarul, poziție ȘOC la proiectul de milioane de euro al lui Tincu din Centrul Vechi: Este și pentru mine halucinant - VIDEO
Edilul șef are o atitudine surprinzătoare față de investiția pe care consilierul social-democrat Mihai Tincu dorește să o realizeze în Centrul Vechi și care este blocată de câteva luni în Consiliul Local.
Deschidere de an școlar în pandemie: Elevii cu măști în loc de flori, au venit la cursuri pe rând, direct în clase, pauze luate prin rotație – GALERIE FOTO & VIDEO
Un nou an școlar cu totul atipic și cu o serie de premiere care vor bulversa sistemul până când vor fi acceptate și respectate de toți factorii implicați în procesul educațional. Ziua de 14 septembrie a anului pandemic 2020 nu a semănat deloc cu celelalte deschideri de an școlar.
În numele Tatălui: Performanța românească în vreme de pandemie și povestea mai puțin știută a botoșăneanului de AUR - GALERIE FOTO
Nu a alergat pentru premii, nici pentru glorie. Dar are parte și de premii, și de glorie. Pentru tânărul botoșănean, linia de sosire nu înseamnă și finalul cursei, pentru că dincolo de competiție, podium, performanțe se mai află ceva: dragostea nemărginită pentru tatăl său.
Un candidat promite să vândă toate mașinile Primăriei Botoșani: Unii vor primar ca să aibă o mașină
Una dintre cele mai inedite promisiuni din campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie aparține candidatului Partidului Mișcarea Populară la Primăria Botoșani.
Se redeschid școlile! CreaFuture a finalizat și al doilea curs de dezvoltare a abilităților, cadrele didactice duc jocurile la elevi – FOTO&VIDEO
A doua serie de 20 de cadre didactice cursate în cadrul CreaFuture a terminat cu succes cursul de dezvoltare a creativității și abilităților de viață.
Loading...
REVOLTĂ la grădinițe înainte de noul an școlar! Părinții acuză că le sunt trimiși copiii acasă la jumătatea zilei: Ne-am epuizat concediile în starea de urgență
Cu două zile înainte de începerea noului an școlar în rândul părinților de la Botoșani s-a născut o stare de nemulțumire. Mai ales a celor care au copii înscriși la grădinițe și care au fost anunțați că, deși unitatea a adoptat scenariul verde, timp de două săptămâni din lună, preșcolarii vor fi trimiși acasă la amiază.
Botoșănenii au băut pe rupte în pandemie, sute de persoane la spital: LUNA în care femeile au petrecut cel mai mult
Chiar și pe pandemie, sute de botoșăneni au băut peste măsură astfel că au avut nevoie de îngrijiri medicale. De altfel, statisticile arată că mai mult de 50% din populație consumă alcool. 
S-a pensionat una dintre cele mai experimentate directoare de la Botoșani
Încă un șef de instituție iese din activitate și merge la pensie.
Victor Ponta, declarație la Botoșani despre alegerile locale: Va fi o nebunie. Un dezastru VIDEO
Prezent la Botoșani, Victor Ponta, președintele Pro România a abordat mai multe teme de actualitate, în contextul vizitei electorale pentru mobilizarea propriilor membri de partid.
Din nou la piscină!!! O nouă săptămână, noi participanți, același curs de creativitate și dezvoltare a abilităților de viață la CreaFuture – FOTO&VIDEO
Gazdele sunt aceleași, actorii principali s-au schimbat. Asociația B-Right Media și partenerii mai fac un pas în implementarea proiectului ”CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”.
Loading...
Amfiteatru, soare, plăcinte și muzică populară la vizita liderului național al PMP, la Botoșani: Vom fi a treia forță politică– VIDEO&FOTOGALERIE
Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), a efectuat duminică, 6 septembrie 2020, o vizită electorală la Botoșani cu scopul de a mobiliza oamenii pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020.
PSD-iștii au luat cu asalt Parcul Primăriei și au lansat un program după modelul Gabrielei Firea – GALERIE FOTO
Social-democrații botoșăneni au lansat astăzi în prezența șefului partidului, Marcel Ciolacu, un program pentru susținerea natalității. Practic, este un program preluat după modelul primarului din capitală, Gabriela Firea.
100 de lei 10 minute! Bani oferiți botoșănenilor care stau lângă stadion pentru o „bucățică” live din posibilul meci cu Tottenham
Tragerile la sorți pentru tururile preliminare din Europa League și prezența echipei FC Botoșani printre formațiile participante ar putea aduce primul moment cu adevărat istoric în fotbalul românesc dar mai ales cel botoșănean.
Director economic nou la Spitalul de Pneumoftiziologie, două doamne fac echipă în fruntea unității
Spitalul de Pneumoftiziologie din subordinea Primăriei și Consiliului Local Botoșani are echipă nouă de conducere de la începutul lunii septembrie.
Sediul unei instituții din centrul orașului Botoșani a intrat în reparații, clădirea este monument istoric – GALERIE FOTO
O clădire aflată pe lista monumentelor istorice din zona centrală a municipiului Botoșani a intrat în reparații.
REFORMĂ la Inspectoratul Școlar, doi inspectori printre care o soră de deputat se întorc la catedră, zece nume noi – LISTA
Ministerul Educației și Cercetării a transmis astăzi către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani două adrese: una cu încetarea detașării în interesul învățământului pentru un număr de 17 inspectori școlari. O a doua cu aviz pentru detașarea în interesul învățământului pentru anul școlar următor, în cazul a 25 de inspectori școlari.
Am convingerea ca e cea mai buna alegere . Va lua un loc de deputat.
10 octombrie 2016, 01:40
Minca a demonstrat ca dupa ce a preluat PP-DD la 16 procente l-a dus la zero ! :-) Partidul ala s-a nascut la Botosani prin munca si banii unuia pe care Minca l-a ,,ingropat" drept recunostinta. De aceea oamenii cu adevarat buni nu incap intre curvele politice indiferent de sex. ACESTA E CARACTERUL LUI MADAM MINCA SI A SLUGOIULUI FEDOR.
10 octombrie 2016, 00:25
printre alte partide in care Codreanu a fost membru (chiar in conducere) este si PMP. De ce nu spune ?
9 octombrie 2016, 13:43
dar de unde are resurse materiale iacob
9 octombrie 2016, 09:16
Fleoarca asta mai trăncănește încă doi ani după ce moare. Să stea la capul lui Tăriceanu care este învățat după ce a suportat cinci soacre, rămânând ce-i drept tare scrântit la minte.
9 octombrie 2016, 06:15
IACOB-la gropa de gunoi analfabetule
9 octombrie 2016, 00:42
Semianalfabetul bețiv de atudoroae mai candidează?a fost piedică pt ALDE lă locale,...un falit penibil
8 octombrie 2016, 22:58
Până astăzi nu am știut ce e aia alde, citind articolul d-stră am aflat și chestia asta. Mai bine nu citeam articolul și rămâneam așa prost să nu știu ce e aia alde.
8 octombrie 2016, 22:27
Bețivul de atudoroae mai candidează?sa se facă iar de rușine.cea mai proasta alegere a fost.un neica-nimeni care ia 2 morcovi de la kaufland.......
8 octombrie 2016, 22:20
Gica Iacob Carcolea, deja ai ajuns la groapa de gunoi a istoriei politice. Nu ca ai fi fost vreodata o somitate. Cu Bacul in 2013, cu 1,1 la romana si 1 la mate ce pretentii poti sa ai?
8 octombrie 2016, 21:19
DA CINE A COMENTAT MO, CA NUMAI NOI TULBURAM LINISTEA SI NE BALACIM LA HARTEZIENE?
8 octombrie 2016, 20:04
Mai Varujan ,infractor dovedit ca ai luat banuti de la IOAN NECULAE ,milioane de euroi tu ai cadere sa pui oameni si sa apreciezi cine a muncit si cine nu?Mai muie sparta ,hai sictir
8 octombrie 2016, 18:17
Si ce-a mai batut fraierul de zmau judetul asta luni de zile! Si cat timp a pierdut si cati bani...si cat stres!
8 octombrie 2016, 14:28
Sa candideze Condreanu
8 octombrie 2016, 14:26
Din imagine se vede ca tractorisul IACOB,a venit cu echipa de tractoristi de la Rachiti si vrea sa candideze pentru deputatie.O fi MINCA o panarama dar nu mai scoateti analfabetul acesta in fata ca v-a nenorocit si la locale si o tine incontinuare.E falit si vrea in politica in loc sa ia tractorul si ...........la arat Gheorghe
8 octombrie 2016, 14:18
Lipseste parfumul regal. Aici nu s-a rasturnat carul cu prosti.
8 octombrie 2016, 13:51
otto - user înregistrat
Toate bune si frumoase ... lol, daca putem zice asa, dar milogul ala de Vajguran ce naiba mai vrea sa explice? Ce pilde poate el sa mai dea, in conditiile in care, in parlament se milogea si mai avea un pic si se taia cu lama sa nu-i ridice imunitatea, sa se poata bucura si el in liniste de un sejur la "beciul domnesc". Dar a prins bine la colegi, cazurile sociale sunt la moda in Romania si l-au iertat, de frica sa nu ajunga si altii in situatia "stimabilului penal".Hai, lasa-ne Vajgurane, ca tu tot asa ai "aterizat" la Iasi, ca doar prietenii stiu de ce. Ai avut noroc si ti-a iesit si ce ti-ai zis in barba sura "Taci ca lumea uita si uite asa ajung exemplu pozitiv de implementare cu succes de la centru".Patetic, zau :))
8 octombrie 2016, 12:16
Vine minca și schimba tot. Care este contribuția ei la formarea ALDE la Botoșani ! Cat timp si câți bani a cheltuit? O nesimțita care a venit insotita de doi penali. AFARA!!!
8 octombrie 2016, 11:48
Vin toate cotarlele de LA centru,doar doar or ocupa in local LA ros ciolanul.apoi nici nu I mai intereseaza Dr noi.huuuuuuoooo.ne am saturated de voi
8 octombrie 2016, 11:18
Ca raspuns pentru comentariul celuilalt membru ALDE.Nu stiu ce membru sunteti Dvs., ce rol aveti Dvs in aceasta organizatie, dar ceea ce spuneti este complet neadevarat si induceti o parere gresita oamenilor.Dl. Iacob a informat toti membrii biroului teritorial precum si cei din biroul executiv judetean despre toate deciziile care s-au luat la Bucuresti, iar aceasta decizie a fost discutata in sedintele biroului executiv judetean. Unde ati fost domnia voastra pentru a va manifesta opozitia fata de aceste idei?Nimeni nu contesta faptul ca scorul obtinut la locale de 3,75 % califica organizatia de la Botosani pentru restructurarea conducerii partidului pentru aceste rezultate slabe, dar sa vii sa aduci un om cu un asemenea trecut politic (dna. Minca), sa il bagi in partid pe usa din dos, sa aduci si alt om de joasa speta (dl. fedor - nu merita sa scriu cu majuscula acest nume!) sa il numesti la foc automat intr-o pozitie generatoare de venituri in dauna unui om care a fost dat afara din serviciu doar pentru ca este membru ALDE, atunci inseamna ca cei din conducerea de la Bucuresti nu dau doi bani pe toata organizatia existenta si se bazeaza doar pe prognozatele voturi pe care doamna deputat crede ca le poate aduce (sa nu uitam totusi ca dna deputat a beneficiat la randul domniei sale de o "locomotiva" in persoana acelui Dan Diaconescu, pentru a prinde mandatul de parlamentar - lucru care acum nu o mai poate ajuta).In concluzie, stim ca trebuie sa schimbam ceva pentru a putea ajunge la scorul ALDE national, sa il schimbam pe dl. Iacob din functie (cu toate ca domnia sa, care isi dedica timpul si resursele materiale personale pentru acest partid, este doar o victima colaterala a jocurilor de culise practicate de alt "politician de succes" - dl. Zmau) ca asa este prevazut si in statut, dar haideti dragi conducatori de la capitala, numiti un om capabil, integru si cu cat mai putine partide la CV, care sa ne aduca acel plus de care avem neaparata nevoie, nu traseisti si penali pe care nu putem sa ii promovam in randul electoratului botosanean.Asa stau lucrurile de fapt, restul sunt doar speculatii! (parerea mea de membru)
8 octombrie 2016, 11:12
Cotarlele politicii romanesti se aciueaza la Botosani...
8 octombrie 2016, 11:07
Opinia dl Iacob nu reprezinta opinia colegilor de partid pentru ca nu au fost consultati colegii, cei patru scandalagii din sala care au condus filiala Botosani la 3%, trebuie sa faca un pas in spate, in caz contrar demisi, hotararea conducerii centrale este corecta si era asteptata de catre majoritatea colegilor. Minca a demonstrat ca un partid cu un procent de o singura cifra poate fi dus la rezultate cu un procent de doua cifre, Iacob ce a demonstrat ca stie sa faca doar scandal.
8 octombrie 2016, 10:26
pacalici la toate filialele partidelor din botosani. de la centru se impun oameni....ce mai democratie!
8 octombrie 2016, 10:24
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.