A fost un eveniment extrem de important pentru mediul de afaceri botoșănean și cu impact direct asupra comunității. Pentru că, prin creșterea afacerilor pe plan județean, indirect câștigă și botoșănenii, de la locurile de muncă nou create până la creșterea calității vieții.
Invitația a fost lansată, în mod inedit de către o instituție bancară, respectiv BCR Group Retail, în colaborare cu Camera de Comerț care poate sprijini financiar orice antreprenor, de calibru mai mic sau mai mare care dorește fie să-și deschidă o afacere nouă, fie să o crească pe cea existentă.
Momentul nu a fost ales întâmplător având în vedere contextul actual în care atât mediul de afaceri cât și instituțiile de stat au acces la sumedenie de programe europene prin care se pot obține fonduri consistente, domeniile de activitate fiind extrem de diversificate.
Fondurile europene considerate ca o gură de oxigen într-o secetă economică a unuia dintre cele mai sărace județe ale țării. Și cum aplicanții, pentru a accesa proiecte cu fonduri de la UE au nevoie și de o contribuție proprie, BCR Group Retail a gândit această întâlnire pentru a veni în sprijinul antreprenorilor prin tot felul de granturi ce sunt oferite pentru partea de cofinanțare.
„Dezvoltă afaceri inteligente cu finanțări europene!”, a fost obiectivul principal al întâlnirii care a avut loc în sala Mihai Eminescu a Complexului Rapsodia, moderatorul fiind Liviu Țului, directorul BCR Group Retail.
Printre vorbitori s-au regăsit Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA), Oana Bara, coordonator programe de finanțare BCR, Daniel Isachi, director GNGCIMM SA – IFN Sucursala Iași, Nicoleta Podariu Corolea, owner Proteus Nord Consulting SRL și Tiberiu Gaschler, owner Fereman Group SRL.
„În anul 2005 proprietarul unei mici afaceri din zona Darabani a realizat un plan de afaceri pentru a atrage o finanțare de fonduri europene. Acel plan de afaceri a fost implementat, afacerea a crescut și cred că în acest moment nu este un caz singular în județul Botoșani. Sunt multe afaceri care datorită finanțărilor din fonduri europene au crescut foarte mult în ultimii ani”,
Liviu Țului, director BCR Group Retail
În 2005 în schimb, partea de promovare atât a axelor de finanțare prin programe europene cât și modalitatea de accesare a acestor sume era la nivel minimal.
Astăzi, avându-se la îndemână tehnologia dar și modalitățile de interacțiune sau promovare a întregului proces care urmează a fi parcurs de antreprenori, atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea unei afaceri reprezintă încă o provocare, însă la nivel mai redus. Pentru că accesul la informație este mult mai facil.
Iar asta s-a dorit a fi reliefat în evenimentul organizat de BCR.
„Sunt multe alte astfel de situații, multe afaceri care au avut creșteri cu finanțări europene sau pot să crească în continuare, însă în 2005 lipsa de informații era destul de mare, nu exista promovarea necesară. Am ales să vorbesc despre această situație pentru că în 2005 eram ofițer de credite la BCR și am acordat tot suportul necesar pentru ca acea afacere să poată fi finanțată din fonduri europene și să crească. Să crească frumos în anii care au urmat”,
Liviu Țului, director BCR Group Retail
Temele de discuție abordate au fost privitoare la mediul de afaceri din județul Botoșani, între provocări și oportunități, prețul energiei electrice și impactul asupra mediului economic precum și oportunitățile de finanțare prin granturi oferite prin Programul Operațional Regional Nord-Est începând cu anul 2023.
De asemenea, s-a discutat despre axe de finanțare oferite prin Planul Național Strategic (PNS) derulat prin Ministerul Agriculturii dar și despre alte oportunități apărute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ca ofertă, reprezentanții BCR au oferit soluții de cofinanțare și prefinanțare oferite de instituția bancară antreprenorilor. Totodată s-a urmărit identificarea și selectarea firmei de consultanță necesară în acest demers de obțiere a finanțărilor, partea de consultanță fiind un punct important în derularea unui proiect european.
Întâlnirea dintre mediul de afaceri botoșănean și specialiștii care pot ajuta la înființarea de noi afaceri sau dezvoltarea altora a fost una interactivă, cu întrebări și răspunsuri aplicate.
S-au evidențiat elementele cheie pentru întocmirea, depunerea și impllementarea cu succes a unui plan de afaceri.
Percheziții la Botoșani cuȘAPTE persoane reținute de polițiști și amenzi de 90.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Vești de la Județ cu drumul de mare viteză Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Spectacol cu parfum de început de mileniu: LA concertează la Irish Pub
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024