Top News
Gabriel Hârtie părăsește Inspectoratul Școlar, un fost inspector șef preia postul

După mai bine de patru ani, Gabriel Hârtie își încheie săptămâna aceasta mandatul în fruntea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ). În 2017, după câteva luni de interimat, profesorul de educație fizică a susținut un concurs pe care l-a promovat.

I se termină mandatul și ministrul nu îi prelungește șederea


În urma acelui examen a devenit inspector școlar general pe o perioadă de patru ani, la expirarea căreia Ministerul Educației și Cercetării (MEC) poate să îi acorde o prelungire sau poate să numească o altă persoană până la organizarea unui concurs.


Iar MEC a optat pentru cea de-a doua variantă, până la mijlocul acestei săptămâni urmând să fie numit pe postul eliberat Daniel Botezatu.


Profesor doctor în istorie, consilierul local are sprijinul organizației județene a PNL, deputatul Costel Șoptică, președintele filialei, confirmând de altfel pentru Botoșăneanul că desemnarea lui Daniel Botezatu este o chestiune de zile.


De altfel, la negocierile PNL – USR care au avut loc pe 17 aprilie, liberalii au refuzat să cedeze celor de la ”Salvați România” conducerea IȘJ.

 

Destin profesional legat de familia Huncă


Gabriel Hârtie a preluat postul de inspector școlar general în ianuarie 2017, la scurt timp după ce Mihaela Huncă a devenit deputat.


El a reușit să își păstreze postul și după trecerea ex-parlamentarei la Pro România, partid în care de altfel a urmat-o și pe lista căruia a candidat anul trecut atât la Consiliul Județean, cât și la Consiliul Local.  


Nu este exclus ca în scurt timp Gabriel Hârtie să preia conducerea Liceului cu Program Sportiv, Ioan Huncă putându-se pensiona.

 

Ale vieții valuri


În 2015, când Mihaela Huncă era consilier local PSD, la concursul organizat de MEC pentru ocuparea postului a luat parte și Daniel Botezatu de la PNL. Cum se întâmplă însă aproape de fiecare dată, candidatul de la partidul aflat la putere a avut cea mai mare notă.


Cu un an înainte, Gabriel Hârtie devenise inspector școlar general adjunct, făcând echipă cu Mihaela Huncă în fruntea IȘJ Botoșani.


Daniel Botezatu a mai făcut parte din conducerea IȘJ, însă ca inspector școlar general adjunct.

 

daniel botezatu

 

loading...
Primul șef PSD de instituție care NU pleacă: Am contract până în 2021
PNL și USR și-au împărțit cu scântei șefia instituțiilor, ”Salvați România” pune mâna pe câteva unități de stat cheie – LISTA

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
O bătrână din Botoșani stă în mizerie și cu șobolani în apartament: Ferească Dumnezeu o mușcă de față prin somn nu pot să …– GALERIE FOTO & VIDEO
Maria Diaconu are 92 de ani și locuiește într-un apartament situat la parterul unui bloc din spatele Cinematografului Unirea. Stă într-o mizerie de nedescris și are în casă inclusiv șobolani.
Un concert-lecție pe scena Filarmonicii: Mozart este cel mai aristocratic, cel mai nobil, și mai ales cel mai plin de har dumnezeiesc din istoria muzicii – FOTO&VIDEO
Un pianist în fața căruia publicul și-a ținut răsuflarea pentru ca la final să răbufnească în ropote de aplauze, un dirijor care, înainte de a-și folosi bagheta, și-a dezvăluit sufletul de artist. Și peste toate spiritul unui Mozart uriaș, compozitorul pe care, în peste 200 de ani de eternitate, nu a reușit nimeni să îl egaleze.
Viorel Ilișoi a revenit în orașul în care a început ”Strălucitor”, Irina Munteanu a lăsat să circule prin Botoșani ”Prizonierul” - VIDEO & GALERIE FOTO
Doi autori botoșăneni, fiecare dintre ei având în spate o viață de jurnalist care de la o vreme se așază în pagini de carte.
Mărturisirea celui de-al treilea om din stat, venit cu mașina pe drumul de la Târgu-Frumos: Mai ațipeam un pic, mă mai zguduia... FOTOGALERIE
Venit în județ pentru a i se prezenta stadiul proiectelor de modernizare a drumurilor Botoșani – Târgu Frumos și Botoșani – Ștefănești, președintele Camerei Deputaților a fost întrebat de reporterul Botoșăneanul dacă s-a deplasat cu avionul sau cu automobilul în nordul Moldovei?
Se caută director la instituția unde foștii șefi erau campioni la concedii medicale
Un nou concurs va avea loc în luna iulie la București pentru ocuparea unui post de director la o instituție publică din Botoșani.
Eroii cinstiți în ploaie la cimitir: CJ-ul a luat fața Prefecturii la coroane, AUR a venit de două ori, iar defilarea a... plecat la Mălina și prin Afganistan – VIDEO & GALERIE FOTO
După ce anul trecut manifestările prilejuite de Înălțarea Domnului au fost interzise în cimitire din cauza situației sanitare, în 2021 evenimentul religios desfășurat la ”Pacea” a fost afectat de ploaie.
Se cere ANULAREA concursului pentru șefia „TBC”, contestație depusă de candidata respinsă
Cristina Bahrin a depus contestație joi, la ora 9:00, solicitând anularea concursului pentru șefia Spitalul de Pneumoftiziologie.
Se mută „Urgențele”, muncitorii continuă lucrările: Avem termen să eliberăm - FOTOGALERIE
Lucrările de modernizare a Unității de Primiri Urgențe (UPU) sunt în grafic, motiv pentru care în aceste zile reprezentanții Spitalului Județean Mavromati pregătesc predarea totală a amplasamentului.
PSD și-a pus în sfârșit director la ”Apă”, a fost votat la propunerea unui patron de restaurant
Ceea ce Botoșăneanul anticipa sâmbătă, s-a întâmplat în cursul zilei de miercuri. Întrunit în ședință, consiliul de administrație al SC Nova Apaserv SA a schimbat directorul general.
Loading...
Polițiștii de la ”Circulație” eliberați nu au voie să se apropie unul de celălalt, dar vor fi supravegheați de propriii colegi
Cei opt polițiști care au fost eliberați astăzi, fiind plasați sub control judiciar, vor trebui să respecte mai multe măsuri stabilite de judecători.
Lovitură de teatru: Toți polițiștii de la Serviciul Rutier arestați la cererea DNA au fost eliberați
După două zile de deliberări, Curtea de Apel Suceava a dat astăzi o sentință favorabilă polițiștilor de la Serviciul Rutier care au fost arestați săptămâna trecută la cererea Direcției Naționale Anticorupție.
S-a stricat ”muzica” la Filarmonică: Directorul aproape să rămână fără funcție, se pregătește un interimar
Directorul Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani este foarte aproape să își piardă postul. Mihai Sârbu a obținut la evaluarea activității o notă care nu îi mai permite să își ducă mandatul până la capăt.  
Baloane înălțate la Botoșani pentru micuții pierduți, medic: Să-i spun unui părinte că al lui copil a murit este cel mai greu lucruGALERIE FOTO & VIDEO
Copilaşii care au părăsit braţele părinţilor prea devreme sau care nici nu au văzut lumina zilei au fost comemoraţi duminică, 6 iunie 2021, în fața Secției de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati.
Primul muzeu al lipovenilor din România care intră în circuitul național, evenimentul a reunit zeci de oameni / Explozie de bucurie cu Katiușa și Kalinka la Botoșani – GALERIE FOTO&VIDEO
Sunt pata de culoare a orașului, cu o istorie dureroasă pe care astăzi ne-o povestesc fără patimă. Îi cunoaștem ca pe cei mai destoinici grădinari, buni meșteșugari, dar și drept păstrători ai unei culturi pe cât de vechi, pe atât de valoroase.
Loading...
Centru pentru vârstnici cu saună, jacuzzi și sală de fitness, inaugurat la Ștefănești în prezența ministrului Muncii – VIDEO & GALERIE FOTO
Poate cel mai modern centru de stat destinat pensionarilor și-a deschis porțile sâmbătă pe strada Smârdan 5 din Ștefănești. Primăria orașului de pe malul Prutului a tăiat panglica inaugurală a unui proiect Regio în valoare de 3,1 milioane de lei.
Doi bărbați reținuți pentru exploatarea unor tinere: S-au ridicat săbii, securi și macete - FOTO & VIDEO
Au fost efectuate trei percheziții domiciliare.
Decizie de la Suceava: Opt polițiști de la Serviciul Rutier au fost arestați preventiv
Procurorii au dispus miercuri reținerea mai multor suspecți, iar joi au fost formulate mai multe mandate de arestare preventivă.
”Fabrica de mame” se apropie de mileniul 3: Aparatură modernă adusă la Maternitatea Botoșani după ani de așteptări, medic: Din păcate, celelalte județe aveau deja GALERIE FOTO
Ambulatoriul de la Maternitatea Botoșani are începând de luna aceasta un laborator de analize performant. Lucrările de modernizare au fost finalizate, motiv pentru care s-a primit și aparatură nouă.
Un ofițer și nouă agenți de la Poliția Rutieră, reținuți de DNA: de la luare de mită la uz de fals
Nu mai puțin de 11 persoane au fost reținute pentru 24 de ore în urma perchezițiilor care au avut loc miercuri, 2 iunie 2021.
Când oamenii buni împart bucurie: Petrecere ca-n povești pentru zeci de copii necăjiți din Botoșani - Cel mai frumos este să-i vezi zâmbind GALERIE FOTO & VIDEO
Mai mulți copii necăjiți din Botoșani nu vor uita prea curând ziua de 1 iunie 2021. Iar asta deoarece, pentru prima dată, au luat parte la o petrecere organizată doar pentru ei, într-o zi specială. Nu ar fi fost însă posibilă dacă oamenii cu suflet mare nu ar fi donat bani, jucării, dulciuri, dar și o mulțime de alte lucruri.
Uite că acum e liber să plece, cred că se vor bate județele pe el!
1 mai 2021, 11:26
Numai nereguli in mandatul sau .......duca -se !!!
28 aprilie 2021, 04:20
Felicitari pentru activitatea desfasurata ca inspector general! Ati dat dovada de profesionalism si corectitudine. Succes in activitate, sa ramaneti acelasi OM minunat!
27 aprilie 2021, 13:01
Asa e.Dl Hartie a fost un profesionist,un inspector general la care multe judete au ravnit.Felicitari, domnule general! Ati dat dovada de coloana vertebrala pe toate planurile!
27 aprilie 2021, 12:14
Felicitări, domnule Inspector școlar general, pentru modul în care v-ati dus la bun sfârșit mandatul! Cu demnitate, cu încredere și cu bun simt!
27 aprilie 2021, 07:19
Prof de sport
26 aprilie 2021, 22:07
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Am fost învăţat de mic în familie: când am posibilitatea să ajut pe cineva, să ajut. Dacă nu pot să ajut, să nu încurc, să îmi văd de ale mele. Chiar şi părintele Arsenie Papacioc spunea vorba asta: Dacă nu poţi să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9250 lei
USD
Dolarul SUA
4.1340 lei
CHF
Francul elveţian
4.4992 lei
GBP
Lira sterlină
5.7441 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7521 lei
XAU
Gramul de aur
238.2808 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3889 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1162 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3425 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1931 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6623 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.9 o C
Dorohoi
19.3 o C
Bucecea
19.2 o C
Darabani
18.7 o C
Saveni
19.6 o C
Ştefăneşti
15.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.