Top News
Florin Cîțu și vărul Flutur adâncesc ruptura din PNL și dau vina pe prefect pentru gafele vizitei la Botoșani: Nu este ceea ce eu am cerutFOTO&VIDEO

Cele două tabere din PNL-ul unificat în 2014 s-au creionat într-o lumină mai limpede joi seara, la alegerile pentru Organizația Municipală a partidului, când practic lupta s-a dat între foștii PDL-iști și vechii liberali. Democrat-liberalii sunt cu un pas în față.

Florin Cîțu s-a furișat la Botoșani 

 

Iar acest lucru s-a văzut și la vizita premierului Florin Cîțu efectuată la Botoșani în dimineața următoare. Și pentru a „repara” public ruptura din partid, a fost interzis accesul jurnaliștilor la discuțiile care s-au purtat în sala Mihai Eminescu din Hotel Rapsodia.

 

Inițial a fost anunțată o primă locație pentru acțiune, în incinta Prefecturii, a doua zi presa a aflat că de fapt are loc la Rapsodia. La apariția jurnaliștilor, purtătorul de cuvânt al Prefecturii a revenit cu alt mesaj, prin care a transmis noua locație și faptul că lucrările vor fi închise.

 

Înaintea lui Florin Cîțu a ajuns la Botoșani președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur care a fost, evident întrebat cum se face că la Suceava jurnaliștii au avut ușă deschisă iar la Botoșani, nu. Răspunsul a fost că decizia a fost luată de organizatori, adică Prefectura Botoșani.

 

„Organizatorii au făcut-o așa”

 

La fel s-a exprimat și Florin Cîțu, când a oferit o serie de declarații în fața hotelului.

 

 

„Organizatorii au făcut-o așa, vă dați seama că nu este ceea ce eu am cerut. Este o discuție despre surse de finanțare”,

Florin Cîțu, premier

 

În contextul rupturii din PNL a fost întrebat de ce nu participă la acțiune și liderul liberalilor, Costel Șoptică, care în discursul său din seara trecută a dezvăluit că a aflat din mass-media despre faptul că premierul se deplasează la Botoșani.

 

„Este un coleg, fost senator, deputat. Este o discuție, așa cum am spus, cu primarii. Despre surse de finanțare.”,

Florin Cîțu, premier

 

Nu același lucru a fost însă valabil și pentru senatorul Cristian Achiței. În același timp, deși vizita a fost una administrativă, din cei 78 de primari ai județului Botoșani au fost invitați doar cei liberali. Mai mult la „discuțiile cu primarii” pe chestiuni administrative, pe care a insistat Florin Cîțu, au luat parte și parlamentari (senatorul Cristian Achiței) sau directori de instituții (Mihai Țurcanu de la DSVSA și Monica Adăscăliței – DSP, dar și Cătălin Flutur, director la SC Locativa SA).

 

„Nu este o ruptură în PNL”

 

Susținerea (ne)oficială față de candidatul Dan Nechifor la președinția PNL Botoșani a fost una neasumată de Florin Cîțu, care la rându-i își dorește conducerea partidului la nivel național.

 

”Niciodată. Nu este o ruptură, PNL este un partid puternic și după alegeri va fi și mai puternic, veți vedea. De fapt, despre asta este vorba la aceste alegeri, de fapt definim rolul PNL pe scena politică, în următorii ani în România și vom avea alegeri pentru asta”,

Florin Cîțu, premier

 

Alegerile în PNL la nivel național urmează să aibă loc la începutul toamnei.

 

loading...
loading...
S-a dezlănțuit Șoptică! Către Flutur: Tot timpul ați băgat bățul prin gard! Președintele PNL discurs furtunos despre pierderi și trădări
ACUM: Premierul Florin Cîțu a ajuns la Botoșani, într-o vizită secretă la Rapsodia – FOTO&VIDEO
Foștii PDL-iști, victorie aproape pe linie la municipiu, de la Flutur la Alecsandru – LISTA noii conduceri municipale a PNL Botoșani

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

 

Fostul consilier al ex-primarului Flutur a fost numit subsecretar de stat 
Începând de astăzi Botoșaniul mai are un demnitar la nivel central. Prin decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, botoșăneanul Eduard Mititelu (foto Facebook - primul din stânga) a fost numit în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID). 
Prefectul Cornilă ÎN DIRECT: Acum nu sunt în cheie electorală / Dar poate candidez la Consiliul Județean VIDEO 
”Trambulină pentru Primăria Botoșani”, aceasta este varianta care se vehiculează în mediul politic local despre Sorin Cornilă și funcția de prefect. Mai exact, primul reprezentant al Guvernului în județ ar fi fost numit în această funcție și pentru a dobândi notorietatea necesară care să îi permită intrarea în bătălia electorală pentru funcția de primar. 
Unul dintre cei mai bogați români a ajuns la Botoșani! Premiat în fața a sute de oameni – FOTOGALERIE
Evenimentul de anvergură al săptămânii a atras la Botoșani înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe Române dar și oameni din topul celor mai bogați români.
De la ”smash the cake” la ”maternity”: Tânăra care iubește fotografia și care și-a transformat pasiunea în meserie – GALERIE FOTO  
(P) În viețile unor oameni se întâmplă câteodată să fie atrași atât de mult de un obiect, de o activitate, de un hobby încât încet-încet să renunțe la meseria pentru care s-au pregătit ani buni de școală și să-și transforme pasiunea într-o veritabilă ocupație. 
Oboarele de animale desființate la Botoșani, caii și vacile se vând acum pe internet – FOTOGALERIE
Farmecul rural care predomina la Botoșani în primul deceniu de după Revoluție cel puțin începe ușor, ușor să se piardă.Satele botoșănene (și nu doar ele) prezintă acum o imagine a pustiului și a caselor care se pierd în vegetație.
Un cimitir oficial închis, în al doilea se pregătesc 10.000 de locuri de veci! Deținuții băgați la muncă mai bine de jumătate de an: VIDEO & GALERIE FOTO
Cimitirul Pacea a fost oficial închis și deja nu mai dispune de locuri de veci noi. Sunt înhumate doar persoanele care aveau morminte concesionate.La Eternitatea până anul viitor vor fi disponibile mii de locuri de înhumare.
Lansarea cărții ”Fiecare nume are omul lui”, o poveste despre oameni, comunitate, generozitate și o scriitoare ”născută în zodia Soarelui” – GALERIE FOTO
Cel de-al doilea volum al cărții ”Fiecare nume are omul lui” a fost lansat sâmbătă, 10 septembrie, la Casa Corpului Didactic, în prezența a zeci de persoane, de la profesori la elevi, prieteni, iubitori de carte sau admiratori ai autoarei Mihaela Arhip.
Cărarea către Dumnezeu parcă e mai scurtă prin ținutul Botoșanilor - GALERIE FOTO
 Mii de oameni și zeci de preoți în frunte cu Mitropolitul Moldovei sunt așteptațí la sfințírea Bisericii „Sf. Nicolae” din Hlipiceni, pe 15 septembrie Biserica este ctitorie a familiei Sturza, la 1800 Fiul satului, părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, are meritul de a fi transformat locașul de cult într-o frumoasă poartă spre rai
Cum a îngenuncheat Regele Charles la picioarele călugărului orb din Botoșani: Am vizitat multe țări, dar de România am rămas mai mulțumit ca în alte părți - FOTO
După moartea Elisabetei a II-a, fiul Charles devine noul Rege al Marii Britanii.
Botoșăneanul DISPĂRUT în pădure căutat aproape o săptămână! Polițiștii iau în calcul și alte piste – FOTO
Căutările bărbatului care a dispărut vinerea trecută în pădurea de la Vorona au continuat pe tot parcursul săptămânii.
Jale în magazinele Penny: Alimente expirate, vitrine frigorifice cu insecte, legume și fructe murdare
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi totale de peste 3,5 milioane de lei magazinelor Penny, după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care alimente expirate, vitrine frigorifice cu praf și insecte, spații de depozitare neigienizate. Zeci de unități au fost închise de echipele de control.
Laurian, deschidere de an școlar cu oficialități, elevi, părinți, cadre didactice și tot felul de discursuri – VIDEO & GALERIE FOTO
Colegiul Național AT Laurian și-a deschis larg porțile pentru anul școlar 2022 – 2023.
Colegiul „Eminescu” fără sunet: Probleme tehnice la festivitate, îmbrățișări, poze și fete în fustițe – FOTO & VIDEO
Festivitatea de deschidere de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” a fost programată să înceapă la ora 9:00, însă din cauza unor probleme tehnice au fost câteva minute de întârziere. Problemele cu sonorizarea au fost rezolvate abia pe parcurs, ceea ce a făcut ca începutul evenimentului să fie un haos.
Anul școlar deschis și la Colegiul ”Laurian” cu oficiali, șeful ISJ: Educaţia ne oferă instrumentul prin care putem schimba cevaGALERIE FOTO
Copii emoționați cu flori în mâini, profesori căutându-și nu mai puțin emoționați elevii alături de care vor începe o nouă aventură educațională.
MESAJUL unui îndrăgit preot de la Botoșani: Trăiți în lumea reală/ Trag un semnal de alarmă de nu ne vom trezi noi... – VIDEO
Preotul Partenie Apostoaie a transmis astăzi, la finalul slujbei, un mesaj cu prilejul începerii anului școlar.
Poate cea mai mare din mediul rural botoșănean: Aproape 100.000 de euro la Ipotești pentru o parcare cu rigole, copaci și spații verzi – GALERIE FOTO
În centrul comunei Mihai Eminescu se apropie de finalizare probabil cea mai mare parcare din mediul rural botoșănean. Aceasta este construită pe un teren aflat peste drum de Primărie.
TREI zile până la începerea școlii – VESTEA dată la Prefectură de șeful DSP cu privire la situația pandemică – VIDEO
Informarea a fost efectuată în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural care a fost dedicată pregătirilor începutului de an școlar 2022 – 2023.
Se poate și mai rău decât la Botoșani!? Teatrul din Târgu Mureș cere bani populației pentru consolidare de frică să nu cadă clădirea pe actori 
Dacă la Botoșani, în mandatele doi și trei de primar ale lui Cătălin Flutur, s-au obținut de două ori fondurile necesare reabilitării Teatrului Mihai Eminescu, însă primul contract nu a fost dus până la capăt de constructor, iar pentru al doilea firmele participante la licitație au fost eliminate la intervenția autorităților centrale, la Târgu Mureș nu există nici măcar banii necesari. 
Din vară tocmai în iarnă: LPF a reprogramat în decembrie, de Ziua Națională a României, meciul FC Botoșani – FCSB 
Meciul FC Botoșani – FCSB din cadrul etapei a V – a a SuperLigii, care inițial trebuia să se dispute pe 21 august, a fost reprogramat din nou de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF). 
COMUNELE din Botoșani care aproape au scăpat de puturoși, Guvernul le pregătește o surpriză asistaților sociali
La nivelul județului Botoșani, sunt 2.739 de beneficiari ai venitului minim garantat, fiind comune unde există foarte puțini asistați sociali.
O subapreciezi pe dna Federovici. Ca politician versat este cu zece clase deasupra florinelului gures, sarac la mansarda si lacom. Nu va candida niciodata la brat cu florinel. Nu asta este politica psd, de compromis. Psd va fi primul clasat in alegerile urmatoare ia aur va fi al doilea si va fi destul. Florinel va sta la racoare, in vacanta. Parerea mea.
2 iulie 2021, 18:59
Domnule doctor,dacă e asa cum spui ca Mihai Turcanu a fost săptămână aceasta la serviciu și a încasat obligatoriu și salariul și nu s-a suspendat din funcție este de competenta ANI sa se autosesizeze.A fost incompatibil săptămână aceasta...se poate lasă urat de tot ,chiar cu un dosar penal,printr-o plângere sau denunț către ANI.Este exact ca în campania electorala,vrei sa candidezi pe o funcție politica trebuie sa te suspenzi din funcționar public pe perioada campaniei electorale,iar dacă ești votat și ocupi funcția, te suspenzi pe toată perioada când ești pe acea funcție politica.Chiar ma gândesc sa ii fac eu un denunț la ANI,chiar o sa ii fac,am lucrat și eu pe cineva odată tot cu același lucru.
2 iulie 2021, 16:36
Mihai Turcanu ce cauta în timpul serviciului la astfel de ședințe politice...în timpul programului de lucru,atenție!!!El fiind candidat la presedentia organizației județeane a PNL este incompatibil în acest moment cu funcția de director la DSVSA și funcționar public.ANI ce face în acest moment,se autosesizează sau nu?În momentul în care s-a înscris în lupta pentru presedentia partidului trebuia sa se suspende din funcție,corect...Dacă mâine la alegeri câștiga presedentia partidului obligat se va suspenda din funcție.Deci Mihai Turcanu are o săptămână de când este la serviciu,încasează ilegal salariul și trebuia sa se suspende din momentul când si-a depus candidatura...Deci săptămâna aceasta în care a fost la serviciu și a semnat tot felul de hârtii a fost incompatibil...nu sesizează nimeni ANI...dacă nu eu o voi face personal,poate și voi cei din presa aveți ceva de întrebat...
2 iulie 2021, 16:02
Așa este PSD va jubila cu Federovici brat la brat cu Florin Turcanu, doar sunt in alianță si in cârdășie la CJ.Pe ce pune mâna don Flourin se termina, așa ca Angela nu intra in panica.
2 iulie 2021, 14:44
Bolojan a declarat intr-o emisiune televizata ca oricine doreste sa devina presedinte al PNL are nevoie de minim 10 voturi de la filiale pentru a-si putea depune efectiv candidatura. "Prin urmare, cei care candideaza vor veni in cel putin 10 filiale cu echipa", a mai spus el. Deci este clar pentru ce se afla dl. Citu la Botosani in compania vărului Flutur si a proaspatului ales de la municipiu.Orban, probabil, va face o vizita la Iasi pentru a se intalni cu prietenii Chirica si Alexe.
2 iulie 2021, 13:43
Mi-e mila de pm Catu! Nu stie domnia sa ce serparie e la Botosani, ce gasca de escroci... Poate mai putin prefectul... Dar cand ii vezi pe Turcanu, Flutur, Achitei, mai, mai ca-ti vine sa-ti iei campii. Daca astia vor reprezenta Pnl-ul, atunci AUR si PSD vor jubila.
2 iulie 2021, 13:42
Lungi cutitele, dar cam nu foarte ascutite.
2 iulie 2021, 13:30
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Aveți un operator la Nova Apaserv, în momentul în care cineva face o reclamație, este o doamnă care spune în felul următor: primarul v-a închis apa. Primarul nu știu ce a făcut. Oameni buni, cui trebuie să fac eu plângere ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9479 lei
USD
Dolarul SUA
5.1794 lei
CHF
Francul elveţian
5.2155 lei
GBP
Lira sterlină
5.5370 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5788 lei
XAU
Gramul de aur
269.2661 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2630 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1997 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3069 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7520 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2005 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6653 lei
Vremea
astăzi
Botosani
13.7 o C
Dorohoi
9.8 o C
Bucecea
12.3 o C
Darabani
9.0 o C
Saveni
9.9 o C
Ştefăneşti
14.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.