Top News
EMOŢIONANT: 2.000 de elevi au creat cel mai mare Tricolor din istoria judeţului şi au cântat Deşteaptă-te, române! VIDEO & GALERIE FOTO

Seara geroasă a zilei de 28 noiembrie 2018 va fi una de neuitat pentru Botoşani. Şi aceasta întrucât Stadionul Municipal a găzduit cel mai mare steag din istoria judeţului.

La iniţiativa profesoarei Cristina Bălăucă de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, toate colegiile şi liceele din Botoşani s-au unit pentru a da naştere unui drapel gigant.


La ora 17:00 elevii au venit grupaţi cu luminiţe roşii, galbene şi albastre şi au ocupat tribuna a doua şi o parte a celor două peluze.


După aproximativ o oră instalaţia de nocturnă s-a stins complet şi toţi elevii şi-au aprins luminiţele, rezultând un tricolor uriaş.


Tabloul senzaţional a fost completat de numărul „100”, scris cu luminiţe albe, de alţi elevi care se aflau chiar pe gazon.


Cu toţii au cântat „Deşteaptă-te, române”, pentru ca apoi la staţia de amplificare să fie difuzat un cântec ostăşesc.


O mulţime de directori şi profesori au luat parte la eveniment, la care, dintre atâtea oficialităţi câte are Botoşaniul, a participat doar primarul Cătălin Flutur.


Cu toţii le-au mulţumit la final liceenilor, la care s-au adăugat şi câţiva elevi de la școlile gimnaziale.


Mai mulţi botoşăneni au intrat pe stadion pentru a vedea spectacolul de lumină, rămânând emoţionaţi.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Centenarul marcat cu o acțiune deosebită – RECORD pe stadion în culorile tricolorului
ULTIMELE pregătiri pentru marea zi: trafic restricționat, defilare prin oraș, torțe și tehnică militară - FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Conducătorul Filarmonicii Botoșani, omagiu plin de amar la cavoul lui George Enescu din Paris: Mormântul celebrului compozitor român se poate confunda cu al oricărui anonim VIDEO & FOTOGALERIE
Spre finalul stagiunii numărul 70, aniversată cu o serie de concerte grandioase, Filarmonica ”George Enescu” din Botoșani a marcat șapte decenii de existență și printr-un omagiu adus marelui muzician căruia instituția îi poartă și numele.
Protestul romilor rupt în două: Politicienii de la Botoșani lăsați în pace, „grosul” a plecat la București: Vrem condiții! FOTO & VIDEO
 Organizatorii anunțau o prezență de peste 400 de romi. În realitate s-au strâns în jur de 200 de persoane.
Retroparada la Botoșani: Mașini unicat expuse pe Pietonalul Unirii, a apărut și Miliția – GALERIE FOTO&VIDEO
Vremea frumoasă de duminică i-a făcut pe mulți botoșăneni să prelungească plimbarea pe Pietonalul Unirii, acolo unde în special copiii au avut parte de o adevărată distracție.
Percheziții de amploare în nordul județului, s-au ridicat arme, cartușe și țigări – VIDEO & GALERIE FOTO
Poliția orașului Darabani, cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Protecția Animalelor, Secției  7 Poliție Rurală Darabani și Poliției municipiului Dorohoi au pus astăzi în executare 18 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă.
REVOLTĂ cu peste 400 de romi la Botoșani: Asalt pe străzi, se vor picheta sedii de partide
Acțiunea de protest a fost anunțată de liderii comunității minoritarilor de la Botoșani.
Holograf a încins doamnele și domnișoarele într-un show cu muzică, motociclete, rochii de mireasă și... ”puțin venin” – VIDEO & GALERIE FOTO
18 ianuarie 2020... Sala Polivalentă din Botoșani se umple până la refuz la concertul ”Holograf Simfonic” conceput de impresarul artistic Liviu Sorinel. După numai două luni țara se închide din cauza pandemiei, spectacolele se anulează, viața se mută pe internet.
Artiști optzeciști în Galeriile botoșănene, un demers de recuperare a culturii – GALERIE FOTO
Muzeul Județean Botoșani găzduiește până pe 19 mai, pe simezele Galeriilor de Artă ”Ștefan Luchian”, expoziția ”Artiști 8-zeciști… în Galeriile botoșănene”.
Lidera romilor de la Prefectură, înmormântare cu polițiști și jandarmi în Centrul Vechi, după un priveghi nocturn cu lăutari - VIDEO & GALERIE FOTO
Semiramida Bălan, fost funcționar în cadrul Prefecturii Botoșani și lider al comunității rome a fost condusă astăzi pe ultimul său drum.
Oamenii Academiei la Botoșani: ”Cortina de fier” de pe Prut, granița care a schimbat definitiv destine – GALERIE FOTO
Vineri, 5 mai 2023, în sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” din Botoșani a avut loc un eveniment care iese din tiparul celor aflate în agenda obișnuită a unei instituții de cultură.
PREMIERĂ la Botoșani: Primăria animată de proiecții luminoase, spectacol impresionant în fața a zeci de oameni – FOTO & VIDEO
Proiectul artistic a fost inițiat de către profesorii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.
Profesor de liceu acuzat de comportament cu tentă sexuală, Poliția infirmă acuzele, prefectul: Vă asigur că voi dispune măsuri imediateVIDEO
De Ziua Internațională a Tineretului, trei liceeni din Botoșani au petrecut o zi în Prefectură iar printre discuțiile purtate s-au atins și subiecte mai... sensibile.
Mult sau puțin? Condamnare cu suspendare pentru un șofer beat turtă care a încercat să mituiască doi agenți chiar în sediul Poliției
În vara anului trecut, Romeo Ștefancu s-a cinstit bine după care a plecat la plimbare cu un Duster. Cu domiciliul în Vârfu Câmpului, a trecut relativ repede granița județului și a ajuns la Zvoriștea.
Popăuți asaltat de mii de botoșăneni, Simion de la AUR a furat startul și l-a sabotat pe Daea – VIDEO & GALERIE FOTO
Stațiunea de Cercetare Popăuți unde se desfășoară Târgul Agroo Zoo în aceste momente, este efectiv blocată de mii de oameni.Drumul național este aglomerat de autoturisme iar polițiștii abia fac față cu dirijarea traficului.
Târgul Agro Zoo deschis de liberali și ceva șefi de pe la centru – GALERIE FOTO
Cea de-a XV-a ediție a Târgului Agro Zoo devenit tradiție în Stațiunea de Cercetare Popăuți și-a deschis sâmbătă porțile, într-o zi cu vreme caldă.
Foișoarele din Parcul Eminescu DEZAFECTATE, proiect cu statui, totemuri și numele orașului în litere volumetrice – FOTOGALERIE
Două dintre foișoarele din cea mai mare grădină publică a orașului au fost dezafectate total.Este vorba despre cel care se afla pe movilița dinspre Aleea Viilor și celălalt poziționat în imediata vecinătate a sediului Poliției din Bulevardul Mihai Eminescu.
Fiul unui patron din Botoșani și-a cumpărat Lamborghini
Un tânăr din cel de-al doilea municipiu al județului și-a achiziționat un bolid de lux.
Zi de mare sărbătoare la Botoșani, sute de credincioși la slujba de resfințire a Bisericii Sfântul Gheorghe – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost momente cu încărcătură spirituală în dimineața zilei de 23 aprilie 2023, la Botoșani.Și un moment istoric, biserica orașului fiind restaurată după ani întregi de luptă cu birocrația și provocări pentru atragerea fondurilor necesare.
Zilele Orașului Botoșani cu mii de creștini pe străzi, IPS Teofan: Procesiunea aceasta să se înrădăcineze și să devină parte a orașului GALERIE FOTO&VIDEO
A fost o reală sărbătoare a creștinătății la Botoșani, oraș care în aceste zile îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul urbei.
Primarii invitați la sfințire, coadă la plecăciuni în fața șefei Județului: A fost nevoie să ajungă la CJ / Cu toată smerenia și recunoștința...VIDEO
Doi primari social democrați și unul liberal au participat la activitatea de sfințire a drumului mănăstirilor de astăzi.
Proiecție de gală la Cinema Unirea, actorii din „Metronom” întâmpinați pe covor roșu, peste 200 de botoșăneni au urmărit filmul - FOTO&VIDEO
”Metronom” are toate elementele necesare pentru a deveni ”spațiu” de dezbatere în școală. Este timpul ca liceenii nostalgici după ”Anii de liceu” în varianta Corjos să afle și cealaltă față a timpului pe care părinții și bunicii lor l-au trăit.
Fix ca pe vremea lui Ceausescu.
29 noiembrie 2018, 13:00
A fost un adevarat spectacol de lumini! Felicitari celor de la Colegiul Eminescu pentru asemenea actiune! Felicitari si copiilor ca au rezistat precum stramosii nostri au facut-o ca astazi sa traim acest moment de 100 de ani,impreuna!Cat despre cei care vad aici un eveniment politic,probabil,e singura lor scuza pentru a nu recunoaste cand se face ceva frumos si in orasul nostru pentru a iesi din anonimat.Ce treaba are comemorarea unui eveniment ,precum Centenarul-sarbatorit de mai toate scolile din Romania-, cu politica orasului?Inca o data,gandirea obtuza si ingusta a unora scoate la iveala mediocritatea.Copiii trebuie invatati ce inseamna valorile istoriei,nu ale prostiei.
29 noiembrie 2018, 08:18
Saracii elevi au fost nevoiti sa indure gerul doar pentru ca unii directori iubitori de fluturasi sa dea bine in ochii sefilor de la partid.
29 noiembrie 2018, 07:54
O initiativa laudabila care a adus elevii din Botosani in acelasi loc, cu scopul comun de a cinsti un moment istoric important.
28 noiembrie 2018, 22:55
Foarte urat ca unii confunda un gest patriotic cu prostia! Din neputinta sau lipsa unor alte demersuri,se apuca sa critice activitatea de pe stadion cu practicile ceausiste,cand erau chemati oamenii la nu stiu cate repetitii pentru acel 23 August inchinat Supremului!Inseamna ca toti cei care sarbatoresc zilele acestea Centenarul practica manifestarile ceausiste,nu?Adica,si presedintele tarii e acuzat ,indirect,ca,doar si el participa la parade si manifestrai.Incultura si proasta educatie pe care unii nu se feresc sa si-o arate!Mie,unul mi-a placut si intentia si demonstratia! Si multi cetateni din jurul meu au salutat actiunea.
28 noiembrie 2018, 22:18
A fost prezent doar primarul Flutur pentru ca presupun ca doar el a fost invitat, deci copii au fost folosiți la un eveniment politic. Și au înghețat și de frig
28 noiembrie 2018, 22:06
Ce face statul Român penteu acesti tineri?Care sunt măsurile de detenție a celor care imediat cum împlinesc 18 ani visează sau o taie direct in afara sperând la o viata mai buna?Cand se vor mari alocațiile elevilor ?Câțiva profesori si-au gasit masa de manipulare! Sa se lupte pentru condiții mai bune in scoli, pentru un sistem educational de calitate.
28 noiembrie 2018, 20:30
Si-au iesit putin din mana tovarasii profesori. Pe vremea lui Ceausescu ieseau mai bine astfel de manifestari spontane :))
28 noiembrie 2018, 20:11
As dori sa rescriu acest articol pentru cei care nu au participat la eveniment si ar putea fi usor pacaliti de tenta puternic propagandista a acestui articol. Prin urmare...In seara zilei de 28 noiembrie 2018 pe stadionul municipal cineva s-a gandit sa organizeze un eveniment prin care sa se sarbatoreasca 100 de ani de la marea unire. Intentie frumoasa si demna de laudat. Doar ca in specificul spirit organizatoric al oficialitatilor botosanene evenimentul a aratat cam asa. S-au asezat copii in tribune in 3 sectoare dandu-li-se cate un pahar colorat in functie de sector, rosu, galben sau albastru. In acest timp o alta grupa de copii era pe teren unde au fost pozitionati, extrem de greu dupa parerea mea si a lor deasemenea, pentru a forma cifra 100. In tot acest timp din boxele stadionului rasuna, la o calitate infecta a sunetului, cantecul Noi suntem romani. Nimic rau in asta. Dar dat pe repeat poate deveni absurd. Intr-un final, cred ca daca mai dura mult plecau toti copiii de plictiseala, luminile s-au stans si s-au aprins lanternele in culorile tricolorului iar pe teren a aparut din lumini cifra 100. Copiii s-au bucurat, a inceput imnul iar momentul a fost frumos. Nu chiar inaltator dar frumos. S-a terminat imnul si l-au mai pus odata. A cantat o strofa si l-au oprit, probabil dandu-si seama ca imnul nu se intoneaza de 2 ori. Ar fi interesant sa comenteze copiii care au participat si sa aprecieze initiativa.
28 noiembrie 2018, 19:55
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Marius Croitoru e în staff-ul tehnic la Botoșani, nu antrenor principal că nu poate, dar în partea asta de scouting, recunosc că are un ochi excepțional. Mihai Ciobanu e cu licență, rămâne în continuare el. Croitoru e ...
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9575 lei
USD
Dolarul SUA
4.6194 lei
CHF
Francul elveţian
5.1137 lei
GBP
Lira sterlină
5.7071 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3068 lei
XAU
Gramul de aur
290.0889 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3316 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0134 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3885 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
24.6 o C
Dorohoi
23.3 o C
Bucecea
23.9 o C
Darabani
22.9 o C
Saveni
23.8 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.