Top News
Tensiune extremă: Curg contestațiile la Biroul Electoral Municipal, încă nu avem primar

Alegerile locale din acest an au fost unele atipice aproape din toate punctele de vedere. Marți, 29 septembrie 2020 încă nu se știe noul primar de la Botoșani iar Biroul Electoral de Circumpscripție Municipală Botoșani este practic bombardat de contestații.

Pentru prima dată în istoria postrevoluționară, voturile dintre principalii competitori la funcția de primar a orașului sunt atât de reduse încât pot răsturna rezultatul anunțat în prima etapă. Și cel mai probabil că noul primar va fi stabilit de instanța de la Tribunalul Botoșani.

 

Mai mult, în ziua de marți, nici la Biroul Electoral al Circumpscripției Municipale și nici la Biroul Electoral Județean Botoșani nu sunt gata rezultatele parțiale ale voturilor exprimate la alegerile locale.

 

La Municipiu au fost înregistrate probleme la Secția 83 care a fost amenajată la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga și unde nu au putut fi introduse procesele verbale în sistem. Abia astăzi s-ar fi reușit acest lucru iar în aceste momente s-ar aștepta o aprobare de la București. Abia ulterior se vor centraliza și rezultatele parțiale pe municipiu.

 

De asemenea, în termenul legal de 24 de ore au depus contestații și au solicitat renumărarea voturilor anulate USR Botoșani și ALDE. În aceste momente membrii BECM discută contestațiile care urmează a fi supuse votului. La acest moment nici măcar nu se cunoaște numărul total al voturilor anulate, din secțiile de pe raza municipiului. 

 

Și candidatul independent la Primăria Botoșani, Cătălin Silegeanu intenționează să depună contestații prin care solicită renumărarea voturilor în toate cele 86 de secții de votare din municipiul Botoșani. De asemenea, dorește răspunsuri despre situația de la Colegiul Economic unde în ziua votului, în jurul orei 14:00, procesul de vot a fost suspendat iar alegătorii nu au mai fost lăsați să-și exercite dreptul constituțional.

 

Contestații și la Județ

 

Nici la Biroul Electoral Județean (BEJ) nu s-a efectuat centralizarea totală a proceselor verbale din secțiile de votare și astfel că nici la nivel de județ încă nu există rezultate parțiale. Potrivit unor informații mai degrabă neoficiale la Ungureni și Nicșeni există în continuare probleme după ce aceste circumpscripții nu obțin cheia pentru introducerea rezultatelor în sistem. Adică numărul de buletine de vot primite nu corespunde cu voturile exprimate. Și la BEJ sunt depuse contestații pentru primării din județ unde de asemenea s-ar cere renumărarea voturilor.

 

 

Atât la Municipiu cât și la Județ membrii birourilor electorale evită să ofere informații la acest moment, din motive care țin de problemele legate de sistem sau contestațiile prin care se dorește renumărarea voturilor pentru Primărie.

 

loading...
Noaptea cea mai grea! Sediul PSD a trăit în amorțire ore în șir, mult-așteptata bucurie amânată de „trauma Geoană” – GALERIE FOTO
Cosmin Andrei, fără un zâmbet la aflarea rezultatelor: A fost o luptă crâncenă / Se decide matematic și în politică - GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Copilul genial care a încheiat într-un mod fabulos Ziua Culturii Naționale la Botoșani: Nu știm cine este - VIDEO
Un copil de șase ani a reușit să țină publicul în picioare, să primească ropote de aplauze, nu mulți dintre cei de față având la final lacrimi în ochi. Cine este copilul, era întrebarea care se auzea din om în om.
NEMULȚUMIRI de la valoarea „Premiului Național Mihai Eminescu”, Primăria acordă 35.000 de lei laureatului! PROPUNERE de diminuare din partea unei consiliere
În ședința festivă a Consiliului Local din 15 ianuarie 2022, de Ziua Culturii Naționale, Primăria Botoșani a alocat câte 35.000 de lei laureaților „Premiului Național Mihai Eminescu” din 2020 și 2021, pentru întreaga activitate.
Un tânăr botoșănean de 27 de ani, licențiat în Drept și cu două mastere, a devenit consilier de stat al vice-premierului Sorin Grindeanu
Numire importantă pentru un tânăr din Botoșani care a devenit consilier al viceprim-ministrului din cabinetul lui Nicoale Ciucă.
(DEZ)INTERES la ședința festivă de la Primărie de Ziua Culturii Naționale, chiul în bloc la masă, festivism limitat de criza momentului – VIDEO & GALERIE FOTO
Din cauza crizei sanitare, ședința festivă care are loc în fiecare an pe data de 15 ianuarie la Primăria Botoșani, în sala care-i poartă numele poetului nepereche a fost limitată ca prezență de persoane. Scriitorii au fost puțini, iar mesajele lor au fost transmise în mediul virtual.
CONCERTUL de Anul Nou: Botoșănenii au umplut, două seri la rând, sala Filarmonicii ”George Enescu” – GALERIE FOTO&VIDEO
Concertul de Anul Nou al Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani a devenit o tradiție, la fel ca în toate orașele - din România sau de oriunde în lume - care au norocul unei astfel de instituții culturale.
Incredibila poveste a bustului lui Eminescu, din fața liceului care îi poartă numele: Evacuat de la Cernăuți, dispărut din București, apare misterios la Botoșani
O poveste fabuloasă, cunoscută de foarte puțini botoșăneni care, unii dintre ei, trec zilnic pe lângă liceul care poartă numele celui mai mare poet român.
Medicul șef condus pe ultimul drum în sunet de sirene, slujba oficiată de patru preoți: Şi-a dăruit și cariera și viața paciențilorFOTO & VIDEO
Foarte atent cu cei din jur, discret, bun la suflet. Sunt doar câteva dintre calitățile medicului Alexa care au fost amintite astăzi chiar de sora acestuia la slujba de înmormântare.
După 20 de ani în proprietatea Mitropoliei Moldovei, reabilitarea Conacului de la Miorcani aproape de final: Obiectivul se află într-o stare bună acum - GALERIE FOTO
Un obiectiv de importanță națională, care tezaurizează o moștenire culturală deosebită, este aproape de a-și recăpăta strălucirea de odinioară.
A fost sărbătoare mare de Crăciun, comunitatea din Botoșani unde bucuria și tradiția fac spectacol – GALERIE FOTO&VIDEO
Explozie de culoare, un spectacol al vârstelor îmbinat cu tradiția și cu spiritul comunitar care, la lipoveni, capătă de fiecare dată un farmec aparte.
Loading...
Lumânări la spitalul din Dorohoi, inclusiv directorul a încercat să-l salveze pe medicul șef de la Urgențe: S-a pierdut și din cauza muncii, a stresului
Medicul Ovidiu Alexa, care a încetat vineri din viață după ce a suferit un infarct, va fi depus astăzi la Capela Catedralei din Dorohoi. Toți cei care doresc să-i aducă aici un ultim omagiu o pot face timp de două zile.
Un cunoscut medic de la Spitalul Dorohoi a murit fulgerător la 46 de ani după ce a ieșit din gardă
Unul din cei mai apreciați medici de la Spitalul Municipal Dorohoi a plecat la ceruri vineri, 7 ianuarie 2022.
Ordin de la București: Se pregătesc trei ”mini spitale” provizorii, în spitalele propriu zise mai ajung doar bolnavii în stare gravă
Se înființează centre de evaluare ambulatorie la „Mavromati” și în alte două spitale. Astfel se evită aglomerația la Unitățile de Primiri Urgențe și pe secțiile din spitale.
Tânăr profesor din Botoșani, premiat pentru creativitate la Gala Angelica Gherman: Am primit un imbold care mi-a schimbat puțin percepția despre ceea ce facVIDEO & GALERIE FOTO
Întreruptă anul trecut în pandemie, când gândurile la Angelica Gherman s-au unit de la distanță în mediul virtual, Gala care-i poartă numele regretatei învățătoare s-a reluat în 2022 în condiții speciale.
Demisie la vârf în PNL, un fost secretar de stat a plecat dezgustat din partid: Nu vreau să fiu părtaș la ceea ce se întâmplă în momentul de față
Tensiunile de la nivel central, acolo unde fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a plecat din partid împreună cu mai mulți susținători, se resimt și pe plan județean. Consilierul local Maricel Maxim nu este singurul liberal botoșănean care a renunțat la funcția de conducere.
Loading...
Un an de la debutul campaniei de vaccinare la Botoșani: BILANȚ prezentat de șefa DSP, peste 20.000 de persoane și-au făcut doza a treia
În urmă cu un an, la Botoșani se dădea startul campaniei de vaccinare. Iar primii medici care au dorit să se imunizeze au fost Monica Adăscăliței, Iulian Preda și Valentina Morcov.
S-a semnat contractul, lucrările încep în 2022! Parcul Eminescu va fi extins cu pistă de alergare, bănci inteligente, cișmele și altele
Un nou proiect de care se vorbește de aproximativ doi ani se află la un pas de începe a lucrărilor efective, după ce au fost parcurse etapele de atribuire a acestora, prin licitație.
Botoșaniul, printre județele cu cele mai mici rate de infectare în primele zile din 2022
Potrivit datelor comunicate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), județul Botoșani are o rată de infectare de 0,23 îmbolnăviri la mia de locuitori.
Alaiul Măștilor la Vorona, de la urși și lupi, la mireasa în lacrimi lângă sicriul lui Arafat și hoțul din ”Casa de Papel”: Ce an a fost săptămâna aceasta!VIDEO & GALERIE FOTO
A părut că este revoluție astăzi dimineață în centrul comunei Vorona, acolo unde a avut loc ”Alaiul Măștilor” din cadrul festivalului de datini și obiceiuri de iarnă ”Vorona – Obiceiuri ancestrale de iarnă”. Claxoane, sirene, tobe, muzică, urături s-au auzit începând cu ora 10:00.
Aleșii locali s-au văzut pentru ultimă oară în acest an, cu jigniri și invective: Achiziții de mașini de lux pentru directori / Dle viceprimar, sunteți jalnic / Salariul dv de 240 de milioane se justifică? / Mi-e rușine să stau să ascultVIDEO
Majorarea taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor în municipiul Botoșani, a readus în atenția publică animozitatea care există între cele două tabere din Consiliul Local Botoșani. O atmosferă care se perpetuează de nouă ani deja și în care discuțiile, intervențiile, amendamentele și aproape tot ce se întâmplă în plen sunt rezultate ale unor acțiuni sau polițe politice.
Locuri (încă) libere în spitalele din Botoșani, autoritățile se pregătesc de valul cinci și au anunțat PRIMELE măsuri
În acest moment, spitalele din Botoșani și-au recăpătat activitatea de bază. Miercuri dimineață pe Secția ATI a Spitalului Județean Mavromati nu era internat niciun pacient infectat cu virusul care a dat omenirea peste cap.
Flutur ar trebui sa de lege cu lanturi de fotoliul de primar. Si apoi sa intre in greva foamei.
29 septembrie 2020, 16:10
Avem primar!Și nu e jenantul fluture!
29 septembrie 2020, 15:51
Flutur nu știe să piardă. Rușine!
29 septembrie 2020, 15:49
Nu vrea # legenda #sa plece!
29 septembrie 2020, 15:04
Ciuma Roșie măsluiește alegerile încă din data de 6 martie 1945. Nimic nou sub soare!
29 septembrie 2020, 15:01
Iar eu, sincer, nu am crezut ca dupa 3 mandate (12 ani) cineva poate tine asa tare de fotoliu...
29 septembrie 2020, 14:18
Mincinosule!
29 septembrie 2020, 14:11
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
„Le oferim elevilor de clasa IX-a să aleagă între cele patru profiluri, la fiecare profil câte două clase, mai puțin matematică – informatică unde vor avea trei clase. Vă mulțumesc. Cred că am explicat suficient de clar pâ ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9447 lei
USD
Dolarul SUA
4.3575 lei
CHF
Francul elveţian
4.7586 lei
GBP
Lira sterlină
5.9367 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8052 lei
XAU
Gramul de aur
254.8024 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2407 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3868 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1424 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4926 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2037 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
7.1 o C
Dorohoi
5.0 o C
Bucecea
6.6 o C
Darabani
3.2 o C
Saveni
6.0 o C
Ştefăneşti
6.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.