Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Fapta a constat în aceea că, în perioada mai – iulie 2025, șase tineri ar fi pătruns fără drept, în mod repetat, în incinta a șase scări de bloc situate în municipiul Botoșani, -cartier ANLCișmea, nefinalizate de către dezvoltatorul imobiliar și ar fi provocat distrugeri la nivelul
ușilor metalice de acces în apartamente și ușilor interioare din lemn, ale apartamentelor, precum și degradări și aduceri în stare de neîntrebuințare a altor bunuri, toate acestea în mai multe apartamente și spații comune din interiorul scărilor de bloc, cauzând un prejudiciu estimat de persoana vătămată la peste 120.000 de lei.
Dosarul a fost trimis către unitatea de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată.
Precizăm faptul că toate persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform Codului de procedură penală, au transmis polițiștii botoșăneni.