Medicul stomatolog Dana Lăzăruc este noua lideră a organizaţiei municipale a Tineretului Social-Democrat. Aceasta a fost aleasă în unanimitate sâmbătă dimineaţă, în cadrul conferinţei filialei TSD Botoşani care a avut loc în sala de marmură a Teatrului Mihai Eminescu. La lucrări au luat parte 105 membri TSD Botoşani din cei 140 convocaţi şi cum Dana Lăzăruc a fost unica aspirantă la amintita funcţie s-a votat prin simpla ridicare a mâinilor, nefiind consemnat nici un vor împotrivă. Înainte de a se vota, printre alţii, a luat cuvântul şi primarul Ovidiu Portariuc, preşedintele filialei municipale de seniori PSD Botoşani, care a anunţat că o sprijină pe unica pretendentă la funcţie. „Putem arăta că tinerii pot face o altfel de politică, una concretă, cu rezultate, asemenea primarului Ovidiu Portariuc”, a afirmat Dana Lăzăruc. Aceasta are 26 de ani, însă face deja politică de nouă ani. În acelaşi mod a fost desemnată secretar al TSD Botoşani Iolanda Aniţei.
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?