Un tânăr din județul Botoșani a fost reținut de polițiști după ce a fost prins conducând ilegal și a refuzat testarea pentru consumul de alcool.
La data de 23 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 26 de ani, din comuna Roma. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și pentru refuzul de a se supune recoltării de probe biologice.
Potrivit anchetatorilor, tânărul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Roma, deși avea dreptul de a conduce suspendat încă de la începutul lunii martie.
În momentul opririi, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, însă a refuzat și această procedură.
În urma acestor fapte, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate în acest caz.