Temperaturi care alternează şi precipitaţii constante: PROGNOZA meteo pentru două săptămâni

Vremea va fi schimbătoare din punct de vedere termic, pe parcursul următoarelor două săptămâni (5 - 18 ianuarie), cu temperaturi medii diurne pozitive în unele zile, în timp ce precipitațiile vor fi prezente la nivelul întregului teritoriu pe aproape tot parcursul intervalului analizat, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

 

 

Moldova

 

În Moldova, până la începutul celei de-a doua săptămâni, vor fi alternanțe termice semnificative, cu o medie regională a valorilor diurne ce va oscila între -4 și 4 grade (12 ianuarie fiind cea mai rece zi) și a celor nocturne între -9 grade și -1 grad (în nopțile de 8 spre 9 ianuarie și 11 spre 12 ianuarie fiind cele mai mici valori).

 

Săptămâna viitoare valorile termice vor avea tendința de creștere, iar media maximelor va ajunge la 5 grade, în timp ce minima va atinge -2 grade. Pe aproape tot parcursul intervalului vor fi precipitații, cu probabilitate mai mare de apariție în prima săptămână, scrie observatornews.ro

 

Vremea la munte

 

La munte, până în data de 12 ianuarie, media regională a valorilor diurne va oscila între -8 grade și un grad, cu ziua de 8 ianuarie cea mai rece zi din intervalul analizat. Temperaturile nocturne vor fi cuprinse între -14 grade și -1 grad, iar noaptea de 8 spre 9 ianuarie va înregistra cele mai mici valori.

 

Ulterior, în a doua săptămână, valorile termice vor avea tendința de creștere; media maximelor va ajunge la 2 grade, iar a minimelor la -3 grade. Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, cu probabilitate mai mare în prima săptămână.

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare