Acasă > Stiri Botosani > Telefon furat de la un copil vândut pe câţiva lei

Telefon furat de la un copil vândut pe câţiva lei

Telefon furat de la un copil vândut pe câţiva lei

 

Joi, 3 aprilie, în jurul orei 17.30, un echipaj de jandarmi s-a deplasat pe strada Bucovina din municipiul Botoşani, unde o persoană de sex masculin reclama faptul că fiului său i-a fost sustras telefonul mobil  de către o persoană necunoscută, în timp ce se afla în faţa Liceului cu Program Sportiv.
Jandarmii au efectuat verificări în zona apropiată, ocazie cu care l-au identificat pe I.M.G., de 17 ani, domiciliat în comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, fără antecedente penale. Acesta, în jurul orei 16.45, i-a solicitat lui C.R. să-i dea telefonul pentru a vorbi cu cineva, dar, după încheierea convorbirii, a luat-o la fugă printre blocuri, partea vătămată pierzându-l din vedere.
Ulterior, făptaşul a vândut telefonul mobil contra sumei de cinci lei. Jandarmii i-au întocmit actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, conform prevederilor articolului 209 din Codul Penal. Prejudiciul, în valoare de 700 de lei nu a fost recuperat.


Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare