Tatăl adolescentului din Botoşani îmbogăţit la Loteria Copilului, în Spania, a câştigat pe 25 decembrie la Loteria Crăciunului. I-a dat lui Cosmin 20 de euro, ca să joace sâmbătă la loteria anuală pentru copii.
Cosmin are 15 ani şi a declarat presei că e prima oară în viaţă când joacă la loterie. Tatăl lui, Valeriu, i-a dat 20 de euro sâmbătă, să pună un bilet.
Tânărul este botoşănean și împreună cu familia s-a mutat în urmă cu 13 ani în Barcelona. Chiar pe ultima sută de metri, băiatul și-a băgat toții banii pe un bilet la loto. Nici prin gând nu îi trecea că la finalul extragerii el va fi câștigătorului marelui premiu, 200.000 de euro.
Când jurnaliștii locali au dorit să îi ia un interviu, bărbatul bulversat încă de schimbarea prin care trece familia sa, a ieșit doar în pantaloni scurți, deși afară erau mai puțin de 15 grade.
Tatăl lui Cosmin a vorbit despre cât de greu le-a fost la venirea în Barcelona și cât de greu a fost în momentul crizei financiare.
La început doar el a plecat din România, însă, cu timpul, a reușit să își ducă toată familia acolo. Cu greu s-au descurcat, susține bărbatul. Acum, se pare că norocul le-a surâs, iar marele premiu le va fi de ajutor pentru a duce o viață mai bună.
"L-a cumpărat cu cei 20 de euro pe care i-am câştigat la Loteria Crăciunului şi iată, premiul!", a declarat presei Valeriu, electricianul din Botoşani plecat acum 13 ani de acasă, conform Observator
Întrebat ce va face cu banii câștigaţi, Cosmin a spus că își dorește un telefon nou, iar tatăl său a spus că banii câștigați nu îi vor schimba, însă își va îndeplini o dorință.
“Pe mulți oameni, banii îi schimbă. Însă eu mâine voi merge la muncă, iar curând o vom vizita pe mama în România. Banii aceștia garantează un viitor mai bun copiilor mei.”
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Locul de muncă plătit cu mii de euro, neatrăgător pentru tineri: CARE sunt cerințele patronilor
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Permise reținute și zeci de AMENZI date de polițiștii botoșăneni în noaptea de Înviere
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024