Un tânăr de 23 de ani din municipiul Botoşani, după ce a consumat joi băuturi alcoolice cu un alt bărbat de 33 de ani, a furat cheile de la autoturismul acestuia, după care a făcut accident.
Ulterior, tânărul de 23 de ani a condus autoturismul pe strada Calea Naţională, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un scuar de tramvai.
După producerea accidentului, tânărul a părăsit locul faptei, fiind identificat de un echipaj de poliţie în zona autogării.S-a procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, valoarea rezultată fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, cu ocazia verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi furt în scop de folosinţă, urmând ca după administrarea probatoriului să fie dispuse măsuri conform prevederilor Codului de Procedură Penală.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Cum se tratează venele varicoase
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024