Tânăr din Botoșani prins în FLAGRANT, un kilogram de droguri în mașină 

Pe 22 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea unui tânăr, în vârstă de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

 

Măsura a fost luată după ce, în dimineața de 22 noiembrie 2025, inculpatul a fost prins în flagrant,  de către un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului, în timp ce deținea și transporta o cantitate de aproximativ  1 kilogram substanță cristalină 4-BMC ( produs psihoactiv), destinată comercializării.

 

În ziua de 23 noiembrie 2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu  polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani.

 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul BCCO Cluj Napoca și BCCO Suceava, Poliției orașului Gura Humorului, Serviciului Criminalistic – Biroul de cercetare la fața locului și poliție canină  din Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. 

 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție, a transmis DIICOT. 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare