Tânăr de 25 de ani mort în spital: Proteste și anchetă declanșată de Ministerul Sănătății 

Zeci de oameni cer dreptate pentru un tânăr de 25 de ani, mort în spital.

 

Rudele şi prietenii susţin că doctorii sunt vinovaţi pentru tragedie pentru că nu l-au îngrijit. Bărbatul era internat cu o fractură de femur, după un accident de maşină. Şi ministrul Sănătăţii intervine. Alexandru Rogobete a declarat că a sesizat cazul la Colegiul Medicilor din România şi trimite Corpul de Control pentru verificări.

 

Potrivit informaţiilor oficiale, starea tânărului s-a deteriorat însă brusc, iar acesta a decedat pe patul de spital. Cauzele exacte ale morţii vor fi stabilite în urma necropsiei şi a investigaţiilor medicale.

 

Necropsia tânărului de 25 de ani mort în Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău, în timp ce aştepta să fie operat la femur după un accident rutier, a fost amânată cu o zi, la solicitarea familiei.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, decizia a fost luată pentru ca un legist din partea familiei să poată participa la necropsie.

"La solicitarea familiei, s-a decis ca la efectuarea necropsiei să participe un medic expert parte. Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău a fost de acord cu cererea pentru a exista o transparenţă deplină. În urma discuţiilor purtate cu medicul expert parte, mâine, 8 ianuarie, va fi efectuată necropsia tânărului de 25 de ani. De asemenea, doresc să precizez că, fiind vorba de o moarte suspectă, există o anchetă penală în curs şi nu putem oferi alte date. Precizez că familia nu a depus nicio petiţie la SJU Buzău până în prezent", a declarat Adriana Bunilă.

 

Zeci de persoane s-au adunat, marţi, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, pentru a protesta după decesul unui tânăr de 25 de ani, care a murit în unitatea medicală, la trei zile după ce fusese rănit într-un accident rutier. Protestatarii, majoritatea prieteni şi apropiaţi ai victimei, au cerut explicaţii şi tragerea la răspundere a celor consideraţi responsabili.

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că a sesizat Colegiul Medicilor din România în cazul tânărului decedat la Buzău. El a precizat că a vorbit cu preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Marcel Ciolacu, şi că în perioada următoare la Spitalul Judeţean Buzău va avea loc un audit administrativ şi verificări prin Corpul de Control. Ministrul respinge şi acuzaţia că ar încerca să muşamalizeze cazul, arătând că este "o afirmaţie nefondată şi profund incorectă".

 

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare