Bărbatul a fost identificat pe raza comunei Cacica.
Marț, 9 aprilie 2024, ora 18:45, Secția 10 Poliție Rurală Gura Humorului a fost înștiințată despre emiterea mandatului a pedepsei închisorii privind pe un bărbat de 31 ani, domiciliat în satul Solonețu Nou, comuna Cacica.
În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Gura Humorului, s-a dispus față de bărbat condamnarea la un an, patru luni și 20 zile închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”Complicitate la fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”.
Astfel, polițiștii s-au deplasat la adresa de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate în teren bărbatul a fost identificat pe raza comunei Cacica, arestat şi depus la Penitenciarul Botoşani.
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024