Numirea a doi supervizori de la centru pentru organizaţia de la Botoşani a stîrnit, cel puţin parţial, o reacţie cu tentă ironică a preşedintelui Consiliului Judeţean. După cum v-am mai informat, biroul permanent naţional a decis trimiterea la Botoşani a lui Gheorghe Flutur de la Suceava şi Gheorghe Falcă de la Arad, oficial pentru „sprijin şi îndrumare”. „Dl.Gheorghe Flutur ne-a sprijinit şi îndrumat pînă acum, deci din punctul acesta de vedere lucrurile sînt foarte clare şi neclintite”, a declarat Mihai Ţâbuleac, prim-vicepreşedinte al PDL Botoşani. Pe de altă parte, acesta crede că trimiterea la Botoşani a primarului municipiului Arad reprezintă într-adevăr o noutate, dar şi un lucru care poate spune ceva întrucît, potrivit şefului CJ Botoşani, în judeţul din Banat Traian Băsescu ar fi obţinut cel mai bun scor electoral din toată ţara, pe cînd la Botoşani l-a avut pe cel mai slab.
Prețurile pentru asigurarea RCA ar putea crește: Milioane de șoferi afectați
Redacția Botoșăneanul
Jun 18, 2024
ANUNȚ Consiliul Local convocat în ședință ordinară pe 26 iunie
Redacția Botoșăneanul
Jun 18, 2024
Gabriela Erdic
Jun 18, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani: Dezbatere publică privind Planul de acțiune pentru reducerea zgomotului
Redacția Botoșăneanul
Jun 18, 2024
Tânăr REȚINUT de polițiști după ce a lovit un bătrân în plină stradă
Redacția Botoșăneanul
Jun 18, 2024
Ce amenzi riscă românii care fac grătar pe stradă
Jun 18, 2024
Ce amenzi riscă românii care fac grătar pe stradă
Jun 18, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile