Neoficial, acțiunea de amploare care a avut loc în cursul zilei de miercuri, 29 martie 2023, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava ar fi avut la bază o serie de plângeri.
Sesizări care ar fi fost făcute tocmai de cei vizați de anchetă, respectiv mai mulți comisari de la Garda de Mediu.
Aceștia ar fi avut o serie de conflicte interne și și-ar fi făcut plângeri la DNA unii altora.
Ar fi fost vizate de ancheta DNA și primării de orașe din Botoșani, respectiv cele de la Darabani, Ștefănești și Bucecea.
Procurorii DNA au ridicat în cursul zilei de ieri mai multe acte de control care se aflau în evidența Gărzii de Mediu.
Cinci comisari au fost conduși la audieri la sediul DNA de la Suceava, trei fiind reținuți și, dacă va fi cazul, prezentați în cursul zilei de astăzi în fața instanței cu propunere de arest preventiv.
Ceilalți doi au fost plasați sub control judiciar.
Alocațiile copiilor pentru luna mai: DATA la care intră banii
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Ieșean mort de BEAT la volan, prins de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Proiect de lege: Pacienții asigurați în sistemul de sănătate ar putea avea un nou drept
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ACUM: Ziua Veteranilor de Război marcată și la Botoșani – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Se REDUCE vârsta de pensionare: Femeile care au copii ar putea ieși mai devreme la pensie
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024