Un botoșănean a fost scos de la una din tribunele aflate lângă tunel după ce a avut ”tupeul” să sară un gărduț. A ales varianta pentru a ajunge mai repede la locul lui, fără a mai înconjura.
Imediat trei stewarzi care se aflau la ieșirea de pe tunel au și sărit pe el pentru a-i atrage atenția asupra obrăzniciei de care a dat dovadă. Cei trei au procedat însă exact la fel, adică au sărit același gard pentru a ajunge la bărbatul care le-a atras atenția.
După ce s-au răstit unii la alții, botoșăneanul a acceptat de bună voie să părăsească tribuna și a fost escortat până aproape de ieșirea principală. Iar acest lucru s-a petrecut în condițiile în care frecvent reprezentanții clubului FC Botoșani se plâng de faptul că numărul suporterilor care vin pe stadion este într-o continuă scădere.
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024
Tânăr din Botoșani dus cu Poliția la spital după o plimbare în trafic
Oana Sava
May 04, 2024
Botoșăneancă dată dispărută după ce a plecat astăzi de acasă fără să anunțe familia
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024