Acționarul clubului FC Rapid Victor Angelescu a afirmat, marți, la finalul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), că prin modificarea Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice de către Comitetul de urgență al FRF, la solicitarea LPF, s-a creat impresia că un singur club din cele din Superligă este ajutat, FCSB, informează Agerpres.
„Normal că s-a discutat și despre scandalul din ultimele zile. Noi ne-am susținut și acum, ca și Craiova, punctul de vedere. Așa cum le-am zis și lor, problema nu era cu modificarea regulii, sau că nu am fost de acord, ci cu modul cum a fost făcută. Și cred că s-a gestionat foarte prost tot acest proces. Adică a creat o impresie, că un singur club e ajutat în momentul în care e nevoie și altele nu. Ceea ce nu este normal. Cu fondul problemei, așa cum am discutat aici, nu aveam o problemă, ci de cum a fost făcută. Și sper eu că pe viitor lucrurile să nu mai fie făcute așa. Am avut o discuție, cred eu, benefică cu cei de la ligă și sperăm că lucrurile să meargă mult mai clar. Ce am vorbit rămâne înăuntru. Nu a fost o problemă faptul că s-a dorit să se schimbe acea regulă, să se îndrepte acea eroare, cum au spus unii, ci cum a fost făcută. Și pe viitor cred că nu va mai fi făcut așa, pentru că e normal ca toți să știm, să putem să ne spunem părerea și să se ia deciziile într-un anumit fel”, a declarat Angelescu, oficialul rapidist dezmințind zvonurile că decizia ar urma să fie atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
El a condamnat, alături de reprezentanții altor cluburi din Superliga României, doar modul de modificare a regulamentului, care în opinia sa trebuia îndreptat.
„Când au fost alte cluburi care au avut această problemă, nu a venit nimeni să le ajute așa deodată, să se facă un Comitet de urgență. Cum s-a procedat nu a fost ok. Când Rapid a avut nevoie, sau Craiova, sau alții, CFR, nu s-a intervenit. S-a intervenit la FCSB. Dar, repet, regula e bună, nu mai contează. Încă o dată, cred că e ok să trecem peste lucrurile astea. Am vorbit calm, așa cum ar fi trebuit să vorbim. Cred că am transmis toți același lucru, nu suntem împotrivă, dar nu a fost ok cum au fost gestionate lucrurile. Toată lumea și-a admis partea de greșeală și o să fie gestionată altfel”, a mai spus oficialul giuleștean.
Sursa https://www.hotnews.ro