Acasă > Sport > Probleme majore pentru Rapid înainte de meciul cu U Cluj: Gâlcă, îngrijorat de absențele din defensivă

Probleme majore pentru Rapid înainte de meciul cu U Cluj: Gâlcă, îngrijorat de absențele din defensivă

Probleme majore pentru Rapid înainte de meciul cu U Cluj: Gâlcă, îngrijorat de absențele din defensivă

 

Constantin Gâlcă a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul din deplasare cu Universitatea Cluj va fi complicat pentru formația sa, din cauza absenței a doi jucători cheie din linia defensivă, Denis Ciobotariu și Andrei Borza, ambii accidentați, transmite Agerpres.

„Ne așteaptă un meci important cu o echipă bună împotriva căreia nu am câștigat în ultimele întâlniri. ”U” Cluj este o echipă dificilă. Va fi greu și pentru că am pierdut doi jucători (n.r. – Denis Ciobotariu și Andrei Borza). E complicat pentru noi. Lipsesc doi oameni din linia defensivă… poți să schimbi unul, dar doi e mult mai greu. Deocamdată nu știm cât vor absenta. Bolgado (n.r. – Leo Bolgado, fundaș împrumutat luni de la CFR Cluj) nu este o soluție riscantă să joace direct, pentru că el e deja adaptat la campionatul nostru. Dar nu îl avem pentru acest meci pentru că el e suspendat. De asta spun că va fi complicat. Avem cinci fundași centrali, dar unii sunt accidentați, alții vin după accidentare”, a spus tehnicianul.

„Cei de la Universitatea Cluj au pierdut din omogenitate față de sezonul trecut. Dar au transferat jucători cu experiență care pot aduce un plus echipei. De exemplu, l-au luat pe Postolachi, un atacant bun, care poate să îi ajute foarte mult”, a adăugat Gâlcă.

Întrebat dacă îl regretă pe Alin Fică, jucător al formației CFR Cluj al cărui transfer a căzut, antrenorul a răspuns: „Fică e un jucător care crește încă, un jucător care poate ajunge la echipa națională. Eu am spus tot timpul că avem nevoie de un jucător acolo. Nu s-a făcut… detaliile nu le știu, doar în mare. Dar vedem în viitor ce se va întâmpla”.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare