Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a detaliat obiectivul campioanei en-titre a României, în contextul rezultatelor sub așteptări înregistrate în primele 13 etape.
FCSB a acumulat doar 13 puncte, clasându-se pe locul 12. Echipa se află la 15 puncte în spatele liderului FC Botoșani și la șase puncte sub Oțelul Galați, formație care ocupă ultima poziție de play-off.
„La noi, în momentul ăsta, obiectivul e să ajungem în cupele europene, că ar fi primul an din 2003 încoace când n-am fi în cupele europene. Sigur e un record, în afara cluburilor mari care sunt invitate permanent. Noi suntem singura echipă care an de an jucăm în cupele europene.
E foarte posibil, dacă termini în play-out pe primul loc, dacă joci baraj, să ai şanse mai mari să joci în cupele europene… Dacă termini pe cinci sau şase eşti degeaba, dar şi locul al patrulea poate fi degeaba (n.r. – în play-off).
Normal că ne dorim să jucăm în play-off, dar când te bat Metaloglobus, Piteşti, Slobozia, Farul, când nu câştigi cu Sibiul acasă, când nu câştigi la Csikszereda, înseamnă că ai probleme mari”, a declarat Mihai Stoica, conform orangesport.ro.
Sursa https://www.hotnews.ro