Csikszereda, nominalizată la "Momentul sportiv al anului" în Ungaria!

 

Promovarea echipei Csikszereda în SuperLiga României a fost inclusă pe lista scurtă a celor mai importante performanțe sportive din Ungaria în 2025, conform GSP.ro.

Clubul din Miercurea Ciuc, recunoscut pentru identitatea sa maghiară, a fost selectat printre cele mai importante zece momente candidate la titlul de „Momentul sportiv al anului”, în cadrul Galei Sportului Național de la Budapesta, programată pentru 12 ianuarie.

Alături de reușita harghitenilor, la aceeași categorie au mai fost nominalizate momente precum golul din lovitură liberă marcat de Dominik Szoboszlai, jucătorul lui Liverpool, împotriva lui Arsenal, care a devenit viral, dar și golul marcat în ultimele secunde împotriva Portugaliei, la Lisabona, în preliminariile Campionatului Mondial, tot de mijlocașul ofensiv.

FK Csikszereda a obținut promovarea matematică în SuperLiga României, pentru prima dată în istoria clubului, după remiza dintre CSM Reșița și Metaloglobus, în Liga 2 2024-2025, asigurându-și astfel locul în primul eșalon cu patru etape înainte de finalul play-off-ului. Cu un an înainte, echipa a pierdut barajul de promovare în fața lui Dinamo.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare