Cristi Balaj (54 de ani) nu mai este președintele clubului de fotbal CFR Cluj. Ioan Varga, finanțatorul grupării din Gruia, a confirmat „ruptura”, urmând ca despărțirea să fie oficializată zilele următoare, scrie digisport.ro.
Balaj a precizat momentul deciziei, însă nu a oferit detalii despre motivele care au condus la această hotărâre.
„Sâmbătă, am decis împreună cu domnul Varga să ne strângem mâna și să întrerupem relațiile contractuale, urmând să parafăm înțelegerea printr-un document zilele următoare. Mă bucur că echipa este pe un trend ascendent și a demonstrat în ultima perioadă că are un lot și un staff valoros. Am întâlnit la Cluj oameni de calitate, alături de care m-am atașat. Le mulțumesc tuturor și le urez din suflet succes. M-aș bucura ca Neluțu Varga să ajungă acolo unde și-a propus pentru că merită foarte mult pentru toate eforturile pe care le-a făcut și le face pentru CFR Cluj”, a declarat Balaj, citat de fanatik.ro.
Sursa https://www.hotnews.ro