Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, duminică seara, după înfrângerea cu 1-2 cu FCSB, că formația sa a terminat rău anul și că are neapărat nevoie de jucători noi.
„Am terminat foarte rău anul, ăsta e adevărul. Am luat un punct în ultimele trei etape, nu am arătat bine. Am făcut greșeli mari… Din punctul meu de vedere trebuie să schimbăm echipa, trebuie să vină jucători noi, pentru că ne dorim să fim acolo sus, să ne batem la obiectivul de cupă europeană. Ne trebuie jucători, și la mijloc, și în atac, și pe benzi, este nevoie ca să venim de pe banca de rezerve cu un plus”, a spus tehnicianul la postul DigiSport, potrivit Agerpres.
„Eu cred că acest lot nu poate susține ritmul până la finalul campionatului. Poate sunt eu de vină… poate alt antrenor poate. Eu nu, eu spun că ne mai trebuie jucători. Să ne batem la campionat? Nu, nu cred. Noi tot ceea ce am făcut până acum am făcut pe o organizare foarte bună, dar ne trebuie jucători. Valoric vorbesc, numeric suntem mulți. Vom vedea, păcat pentru suporterii noștri, deoarece ne-au susținut peste tot și cred că meritau altceva”, a adăugat Gâlcă.
Antrenorul susține că jucătorii săi nu au avut curaj și că ar fi trebuit să joace de la început cum au făcut-o în repriza a doua.
„Am început meciul la fel ca în tur. În repriza a doua am început să jucăm, dar am făcut greșeli foarte mari, atât la primul gol, cât și la penalty. Nu poți de fiecare dată când joci împotriva celor de la FCSB să revii. Dacă jucam de la început ca pe final, da. Dar nu am făcut-o, n-am avut curaj, n-am arătat personalitate în teren. Iar FCSB e o echipă bună, care știe să gestioneze momentele astea. Eu cred că trebuia să jucăm din primul minut așa cum am făcut-o în a doua repriză. FCSB e o echipă care poate intra în play-off și se poate bate la titlu”, a menționat tehnicianul Rapidului.
Constantin Gâlcă consideră că Rapid merita încă un penalty la faultul lui Adrian Șut asupra lui Jakub Hromada din minutul 90+3.
Sursa https://www.hotnews.ro