FC Botoșani a fost învinsă joi seară de Rapid, scor 0-2, în cadrul primei etape din Cupa României.
După Botoșani - Rapid 0-2, Cătălin Sărmășan, impresarul lui Rareș Pop (19 ani), a trimis o „săgeată” în direcția lui Șumudică, reclamând faptul că tânărul fotbalist nu este folosit prea des, deși e golgeterul echipei.
În acest sezon, Rareș Pop a jucat în nouă meciuri pentru giuleșteni (unul în Cupă și opt în Superliga) și a reușit să marcheze patru goluri.
Impresarul jucătorului a trimis o „săgeată” printr-o postare pe Facebook, după ce ieri Rareș Pop a marcat un gol și în Cupa României, potrivit gsp.ro.
„Un paradox al Superligii: să primești șanse de joc puține, dar să fii golgheterul Rapidului! Rareș Pop, mereu în top!!”, a transmis Sărmășan pe pagina personală de pe rețeaua de socializare.
În Superliga, Rareș Pop a marcat trei goluri și este la egalitate cu Petrila, însă cu reușita din Cupă jucătorul de 19 ani devine golgeterul Rapidului.
El are o concurență aprigă pe postul de extremă dreaptă la giuleșteni, după ce au fost aduși Clinton N'Jie, preferatul lui Șumudică, și Alex Dobre.
„Este foarte greu ca Rareș Pop să mai joace la mine, îmi pare rău pentru el. Chiar mă uitam la banca mea de rezerve cu FCSB și îmi e și rușine, că nici nu știu ce să le mai zic...”, a spus Marius Șumudică, antrenor Rapid, după 0-0 cu FCSB.
Cota de piață a fotbalistului de doar 19 ani este de 600.000 de euro, conform Transfermarkt.
În sezonul precedent, Rareș Pop a jucat 38 de meciuri pentru UTA, iar în acestea a reușit să marcheze cinci goluri și să ofere două pase decisive.
Rareș Pop a fost transferat în iarnă de la UTA la Rapid în schimbul a 700.000 de euro, însă jucătorul a fost lăsat la Arad până la începutul acestui sezon.
Rareș Pop a semnat un contract cu Rapid până în iunie 2028.
TRAGEDIE feroviară: Șofer mort după ce a fost lovit de un tren care urma să ajungă la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Un tânăr cu gânduri de fugă a lovit o mașină parcată, un martor a chemat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Din rău în mai rău: Botoșănean încătușat în poarta Penitenciarului după ce tocmai fusese eliberat
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile