Pe alocuri vor fi posibile averse aproape în fiecare zi.
Vremea se va încălzi în următoarele zile şi în multe regiuni va fi chiar caniculară, iar probabilitatea de averse va fi mai mare, în aproape toată ţara, după 1 iulie, conform estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru intervalul 27 iunie- 10 iulie.
În Moldova, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, local caniculară în unele zile, dar mai ales în 29 şi 30 iunie, când media maximelor termice pe întreaga regiune va fi de 35-36 de grade.
Ridicate vor fi şi minimele termice, iar cele mai mari medii ale lor se vor atinge între 30 iunie şi 3 iulie, când se vor situa între 8 şi 20 de grade.
Izolat, în special în Lunca Prutului, pe parcursul zilei de miercuri, maximele ar putea atinge și valori de 37°C. De asemenea, în seara zilei de miercuri (29 iunie), se vor semnala local manifestări de instabilitate atmosferică: averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua și aspect de vijelie și căderi de grindină, potrivit Meteo Nord-Est.
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024