Ştiri
Vârstnicii din județ felicitați de social-democrați – GALERIE FOTO

Sărbătorită la 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice ne invită să promovăm drepturile acestora și să încurajăm participarea lor activă în societate.

De ziua lor, membrii PSD Botoșani și-au arătat respectul față de persoanele în vârstă, dăruindu-le flori, diplome de onoare, dar și îmbrățișări sincere.

 

Fie că i-au vizitat acasă, fie că au organizat întâlniri de socializare cu seniorii județului, social-democrații au reușit pe parcursul zilei de ieri să sublinieze încă o dată obligația pe care fiecare botoșănean o are în a-și exprima recunoștința față de cei care au îndrumat, au inspirat și au făcut sacrificii pentru familiile și comunitățile lor.

 

“O zi specială pentru noi toți, tineri și vârstnici deopotrivă. Această zi este o sărbătoare și totodată o dovadă a prețuirii și a respectului, pe care le datorăm toți persoanelor în vârstă. Trebuie să ne reamintim încă o dată cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii ne putem aminti de cunoscutul proverb . Traversăm o perioadă grea, dar prezența PSD la guvernare reprezintă o garanție că seniorii României nu vor fi uitați și că interesele lor vor fi corect reprezentate în continuare în actul de guvernare”,

a fost mesajul președintelui PSD Botoșani, Doina Federovici

 

Devenită deja tradiție în familia PSD Botoșani sărbătorirea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice reprezintă prilej de bucurie și de reîntâlnire cu cei care au rolul de a conserva și de a perpetua valorile fundamentale ale unei națiuni, adică cele mai importante repere sociale și morale ale noastre.

 

La mulți ani și multă sănătate dragi părinți, dragi bunici, dragi doamne și domni!

(Comunicat PSD Botoșani)

 

Urmărește-ne și pe Google News

Nenorocire pentru o mamă și trei copii: Casa în care stăteau cu chirie a luat foc – FOTOGALERIE
O mamă și trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa unde locuiau cu chirie a fost distrusă în urma unui incendiu.
Lucrări pe o stradă cu probleme, primarul: Vom avea covor asfaltic pe toată lungimea
Anunțul a fost făcut astăzi, 2 decembrie 2022, de către primarul Cosmin Andrei.
Becali își bate joc de antrenor după noua victorie cu Botoșaniul: Pentru ce îl întrebați cine face echipa? Nu știți?
Gigi Becali, patronul echipei FCSB, l-a umilit pe Leo Strizu, noul antrenor principal al roș-albaștrilor, după meciul cu FC Botoșani.
Amendă de 10.000 de lei dată de Garda de Mediu în urma unei reclamații – FOTOGALERIE
Comisarii au stabilit și măsuri în vederea remedierii neregulilor găsite.
Un botoșănean care și-a înjunghiat fratele la beție ajunge la Tribunal
După conflict, bărbatul rănit a avut nevoie de aproximativ o lună de îngrijiri medicale.
Șapte noi rute vor fi lansate, două dintre ele de pe Aeroportul Iași - DESTINAȚIA
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul în acest sens.
Un tânăr mort de beat și FĂRĂ permis s-a izbit cu mașina într-un cap de pod
Polițiștii au întocmit dosar penal.
POVESTEA botoșănencei plecată de 18 ani în Italia, de la ospătăriță la deschiderea unui magazin - laborator: FOTOGALERIE
Nicoleta Sandu are 41 de ani și de 18 trăiește la Gravina di Puglia, în apropiere de orașul Bari.
Se pregătește acordarea unor noi vouchere: CINE sunt beneficiarii
Potrivit unei propuneri legislative înregistrată la Senat, se are în vedere acordarea de noi vouchere pentru români.
Angajări la o instituție din Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 15 decembrie 2022.
Iftime, mulțumit după înfrângerea cu FCSB: E prima dată în campionatul ăsta când am jucat fotbal
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, se arată mulțumit de jocul echipei pe care o conduce, în ciuda înfrângerii suferite pe teren propriu, scor 2-3, în fața celor de la FCSB, într-o restanță din etapa a șasea din Superliga.
Drapel de 104 metri purtat într-o comună din Botoșani, elevi și profesori împreună de 1 decembrie – FOTOGALERIE
De 1 decembrie elevii și profesorii dintr-o comună au plecat în marș prin comună.
ALERTĂ meteo: Botoșaniul sub COD GALBEN în următoarele ore
Meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.
FC Botoșani pierde pe Municipal după un meci spectacol cu cinci goluri marcate – VIDEO
Gruparea locală de fotbal a jucat seara aceasta cu FCSB restanța care ar fi trebuit să se joace în vară.Pe Stadionul Municipal spectactorii care s-au încumetat să înfrunte frigul au avut parte de un meci cu multe goluri în urma căruia, din păcate pentru moldoveni, cele trei puncte s-au dus la FCSB.
1 Decembrie 2022: Ziua Națională a României marcată și la Botoșani – VIDEO sumarul zilei
Ziua de astăzi a fost marcată de evenimentele specifice organizate de 1 Decembrie când este sărbătoare națională. Iată ce s-a întâmplat la Botoșani:
Anca Farm a deschis cea mai mare farmacie din Botoșani: Tombolă, spațiu de joacă și peste 400 de produse din propriul laborator – VIDEO & GALERIE FOTO
(P) Ziua Națională a României a fost marcată în mod aparte de compania ”Anca Farm”. Pe 1 Decembrie românii își sărbătoresc țara, iar cunoscuta firmă botoșăneană împlinește 22 de ani de activitate.
Îl cinstim astăzi pe botoșăneanul despre care Fănuș Neagu a spus: ”Eu sunt fericit pentru că el există” / A pictat biserica în care a fost botezat Eminescu
A plecat la cele veșnice într-o zi de 1 decembrie, după o viață dedicată artei și artiștilor. A pictat, la Botoșani, biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu, dar și alte 51 de alte biserici din întreaga țară.
Teribilist la 23 de ani: Nu are permis, dar a plecat la plimbare cu mașina
Polițiștii au dat de el pe un drum comunal.
A început minivacanța cu un chef pe cinste, apoi a urcat la volan
1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat avea bărbatul de 62 de ani oprit în trafic de polițiști.
Oprit pe o stradă din municipiu, după ce a fost pârât că nu are permis de conducere
Botoșăneanul de 29 de ani s-a ales cu dosar penal.
Lăsați felicitările,măriți pensiile!!!
2 octombrie 2022, 17:47
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
De Sfântul Nicolae copiii vor primi un pachețel simbolic cu dulciuri din partea mea. Le-am cumpărat biscuiți, bombonele, ciocolățică și o napolitană. De Crăciun vor primi un dar din partea Primăriei. Așa că, nu vom mai strâ ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.2 o C
Dorohoi
0.6 o C
Bucecea
0.4 o C
Darabani
0.1 o C
Saveni
0.7 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.