Ştiri
Un nou act de cruzime la Botoșani: Parcă se înființase Poliția Animalelor, nu??

De la vorbă la faptă e drum lung, iar în acest timp animalele sunt maltratate, fără ca cineva să fie tras la răspundere.

Și asta pentru că, deși anunțată cu surle și trâmbițe, Poliția Animalelor pare să existe, numai că lipsește cu desăvârșire la Botoșani.

 

Mai exact, în teritoriu, inspectoratele de Poliție nu au primit și normele de aplicare, după cum confirmau în urmă cu câteva zile reprezentanții IPJ Botoșani. Și anume că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean nu a fost demarată procedura de înființare a structurii Poliția Animalelor, iar până în momentul de față nu există date oficiale cu privire la modalitatea de organizare și funcționare a acesteia.

 

Potrivit calculelor estimative, județului Botoșani i-ar reveni 10 posturi pentru această structură care va proteja animalele, ce vor fi ocupate de polițiști și medici veterinari. Nu se știe însă când vor fi organizate și concursurile, iar Poliția Animalelor va deveni funcțională.

 

 

Se înmulțesc cazurile de maltratare a animalelor

 

După cățelușa bătută, pentru tratarea căreia a fost nevoie de intervenția medicilor veterinari din Cluj, un alt caz i-a indignat pe internauți. De data aceasta la Todireni.

 

”Ce poți face dacă vezi că se întâmplă așa ceva? Acest cal este vizibil maltratat de stăpânul lui, cum îl putem ajuta? Poate se sesizează primarul sau poliția din Todireni!”, este mesajul postat pe un grup dedicat protecției animalelor.

 

Până la intervenția Poliției Animalelor, oamenii așteaptă să intervină alți reprezentanți ai autorității.

 

”Poate i se face milă primarului sau șefului de post și îl ia de la proprietar, fiind din sat îl cunosc și au putere sa facă ceva, ajutați animăluțul care nu are nici o vina”, este un alt mesaj.

 

Până atunci, oamenii așteaptă ca mult așteptata instituție să funcționeze: ”Parca se înființase Politia Animalelor, nu????”.

 

loading...
Și cățeii au îngeri păzitori: Medicii din Cluj au salvat cățelușa din Botoșani, care a fost bătută cu cruzime – GALERIE FOTO
Poliția Animalelor s-a înființat deocamdată doar pentru o fotografie pe Facebook! Am parte de foarte multă violență văzută cu ochii mei, cozi tăiate, urechi ciunțite, decapitați, spânzurați

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Huncă susține că Toma e deja președinte la Pro România printr-un drept la replică pe care nu-l semnează și nu și-l asumă nimeni
La câteva ore după ce Botoșăneanul a dezvăluit faptul că Mihaela Huncă s-a retras din fruntea organizației județene Pro România, fosta deputată a transmis pe WhatsApp un drept la replică în care confirmă plecarea din funcția de președinte și susține că Liviu Toma ar fi deja președintele filialei.
Poliția în ALERTĂ: O femeie a dispărut de acasă, sunați urgent la 112 dacă o vedeți - FOTO
Cetățenii care pot oferi date ce pot conduce la localizarea acestei persoane, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
TULBURĂTOR: Lacrimi-poem pentru mamele cu sufletul ars, care-și duc crucea în tăcere
A fost mai bine de 40 de ani dascăl, a educat mii de copii, dar mai presus de toate a fost un om care a rostit răspicat adevărurile care nu se văd. S-a pensionat anticipat, înfrântă sufletește de moartea surorii sale.
Alertă METEO: Ger năprasnic până miercuri dimineață
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare valabilă până pe 20 ianuarie, ora 10.00.
Din vremea bijuteriilor din lut sau dinți de cerb, invitație la o EXPOZIȚIE provocatoare - FOTOGALERIE
O expoziție dedicată unei culturi spectaculoase, din urmă cu mii de ani înainte de Hristos. Când bărbații le dăruiau femeilor bijuterii din lut, aramă și aur, dar și din dinți de cerb care imită perlele.
ASTĂZI: Doi tineri au fost opriți în trafic, polițiștii le-au luat mașina și toți banii – FOTO
Cadrele Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a doi tineri, ambii de 24 de ani din comuna Hudești, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă în formă asimilată.
E soare, dar suntem un pol al frigului: La Botoșani este a doua cea mai scăzută temperatură din Moldova
Răcirea accentuată anunțată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru acest sfârșit de săptămână se regăsește în temperaturile de sâmbătă.
Un deputat USR susține că Eminescu ar fi semnat pentru desființarea Inspectoratului Școlar și construcția unei autostrăzi de la Iași: La mulți ani, Mihai!
Pe 15 ainuarie, de Ziua Culturii Naţionale, care este şi ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, preşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai (USR), a transmis un nou mesaj controversat.
S-au tras focuri de armă după un Audi! Șofer a făcut accident și a fugit din mașină – VIDEO & FOTOGALERIE
Vineri, în jurul orei 11:00, cadrele Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, la care au participat și omologii de la sectorul Româneşti.
Loading...
Casă făcută scrum noaptea trecută: pompierii, voluntarii și vecinii au sărit în ajutor – VIDEO
Un bărbat din satul Codreni, comuna Mileanca, a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III la nivelul feței și mâinii stângi în urma unui incendiu care i-a distrus locuința. Evenimentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Mătușile călugărițe, omagiate pentru prima dată de ziua lui Eminescu: Mănăstirea Agafton este un colț de RaiGALERIE FOTO
În premieră, pe 15 ianuarie, în cimitirul Mănăstirii Agafton au fost depuse jerbe la mormintele mătușilor poetului Mihai Eminescu.
Reduceri irezistibile pentru iubitorii de fashion și Delicii Turcești pentru pofticioși, la Iulius Mall Suceava
Ești fan dulciuri? Atunci vei fi încântat să afli că poți să te bucuri în continuare de Deliciile Turcești, la Iulius Mall. După ce îți astâmperi pofta de bunătăți pregătite întocmai ca în inima Istanbulului, treci și pe la magazinele tale preferate, care ți-au pregătit reduceri de până la 70%!
Cad capete importante în PNL după cele două runde de alegeri, de la municipiu la județ: Suntem codașii României la rezultate
Președintele PNL Botoșani a anunțat vineri că analizele privitoare la scorul obținut la alegerile parlamentare cumulat cu cel de la locale vor face „victime” în interiorul partidului.
Nouă motive pentru care să alegi un apartament nou, marca UNIQUE Residence
(P) Având în vedere multitudinea aspectelor care pot sta la baza unei astfel de decizii, prezentăm un rezumat al principalelor 9 MOTIVE pentru care să te muți într-un apartament nou, care ar justifica alegerea modului de viață pe care ți-l poate oferi un apartament Made To Measure, marca UNIQUE Residence.
Loading...
Președintele PNL, mesaj pentru cei care-i cer demisia: Dacă plecarea mea ar rezolva ceva, aș pleca
După alegerile locale dar și cele parlamentare au existat mai mulți liberali, în general proveniți din fostul PDL, care au cerut demisia președintelui PNL Botoșani.
„Zboară”din funcții și ceva directori de instituții susținuți de PNL: În plină campanie electorală se rușinau în a merge cu noi pe stradă
În campaniile electorale de fapt se vede cu adevărat membrul de partid, nu doar la negocierile pentru funcțiile de director la instituții publice deconcentrate.
PSD-iștii și-au impus propriii oameni într-o asociație cheie a județului
Mai exact, au fost cooptați în structura de conducere patru primari, toți membri ai PSD Botoșani.
Liderul PNL îi cere public Doinei Federovici să-și asume „dezastrul” de la Nova Apaserv: Este o ipocrizie fără margini ...
Președintele Consiliului Județean a fost ținta tiradei liderului liberal de la Botoșani la conferința de presă de vineri, 15 ianuarie 2021.
O suceveancă pe jumătate turcoaică a luat premiul pentru debut la Zilele Mihai Eminescu
Câștigătoarea ediției din acest an, a 23-a a Premiului național de poezie „Mihai Eminescu” - OPUS PRIMUM, este tânăra poetă Deniz Otay, cu volumul de debut „FOTOCROM PARADIS”!
ULTIMELE pregătiri pentru amenajarea centrelor de vaccinare din municipiu - GALERIE FOTO cum arată
În după-amiaza zilei de vineri, 15 ianuarie 2021, primarul Cosmin Andrei și administratorul public Mircea Magdalena au mers la centrele de vaccinare din municipiul reședință de județ.
Eu unu nu am incredere in politie raportat cum asi face datoria ,dar mai ales in cei care vor fi nominalizati in militia animalelor ,acestia nu au pentru pregatirea pentru asa ceva .
24 noiembrie 2020, 14:33
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Am solicitat o analiză a inechităților din legea salarizării, care, în urma mai multor decizii judecătorești, nici nu mai este unitară. Vă asigur că intenția mea nu este aceea de a decima personalul din sistemul public. ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8737 lei
USD
Dolarul SUA
4.0172 lei
CHF
Francul elveţian
4.5274 lei
GBP
Lira sterlină
5.4853 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8752 lei
XAU
Gramul de aur
239.4568 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3544 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1123 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1655 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6552 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-4.4 o C
Dorohoi
-4.2 o C
Bucecea
-4.3 o C
Darabani
-3.3 o C
Saveni
-4.4 o C
Ştefăneşti
-4.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.