Nu l-au ajutat nici machiajul și nici peruca, acesta fiind depistat la controlul de frontieră.
Un bărbat de 30 de ani din Kiev purtând o perucă și fiind machiat deghizat în femeie a încercat să iasă prin punctul Porubne-Siret de pe teritoriul Ucrainei și să intre în România.
El a încălcat astfel legea marțială care prevede că bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească teritoriul național.
Bărbatul și-a luat copilul minor și la controlul de frontieră de la Porubne a dat pașaportul soției, dar inspectorul de la frontieră și-a dat seama imediat de situație, iar pe kievean nu l-au ajutat nici machiajul și nici peruca, precizează oficialii serviciului de frontieră ucraineni.
Acum bărbatul este cercetat pentru „Evitarea apelului la mobilizare”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
„Turneu în cartierul tău”: Două zile de concerte anunțate pentru botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Absolvenți ai școlilor de Poliție repartizați pe funcții la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
PROGRAM special de lucru la Urban Serv în perioada sărbătorilor pascale
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024