Ştiri
Turist în Orașul Geniilor: Botoșaniul este un oraș splendid în care chiar aveți ce vedea

Botoșaniul văzut prin ochii unui turist care, timp de trei zile, a parcurs la pas câte 15-17 kilometri pentru a descoperi orașul în care ”s-au născut și au copilărit oamenii geniali ai României”.

Cristina Chifu este din Moinești și, împreună cu soțul ei, a dorit să cunoască orașul Botoșani la pas, să vadă clădirile vechi și locurile de care se leagă numele celor mai mari oameni ai României, de la Eminescu la Iorga, Luchian sau Antipa.

 

În concluzie, ne spune Cristina din Moinești, ”Botoșaniul este un oraș splendid în care chiar aveți ce vedea, mai ales dacă vă plac clădirile vechi și doriți să vedeți unde s-au născut și au copilărit oamenii geniali ai României”.

 

Citește și Turist la Botoșani: Ne-au asigurat că nu prea avem ce să vedem / Ori s-au obișnuit cu frumusețile urbei ori nu văd comoara pe care stau

 

Cristina Chifu a consemnat în detaliu concluziile sale în urma vizitei la Botoșani, declarându-se entuziasmată de cele văzute, dar și cu un gust amar în legătură cu vremurile de astăzi.

 

”În căsuțele astea mici și modeste s-au născut, apoi și-au petrecut primii ani din viață geniile țării acesteia. N-ai cum să nu te întrebi de ce azi, când există atâtea condiții, istoria nu se repetă?”,

Cristina Chifu, Moinești.

 

Recunoaște că de un real ajutor i-a fost ”Ghidul Practic și Turistic al Botoșaniului”, primit de la Centrul de Informare Turistică. Deși, spune ea, mai eficientă este ”gruparea obiectivelor pe străzi”, nu ”pe tururi”.

 

”Harta din acest Ghid are obiectivele turistice grupate pe străzi și pe tururi (tur istoric, multicultural, religios, Eminescu). Noi ne doream cel mai mult gruparea obiectivelor pe străzi, astfel încât să fim eficienți, pentru că timpul nu ne permitea să ne întoarcem de mai multe ori în același loc. Toate aceste trasee le-am făcut mergând pe jos câte 15-17 km. zilnic, pentru că doar așa ne-am putut bucura pe deplin de toate frumusețile orașului”,

Cristina Chifu, Moinești.

 

Un oraș încărcat de istorie, de case vechi și de locuri atractive, spune femeia din Moinești.

”În Botoșani trebuie să oprești aproape la fiecare pas, căci de peste tot răsar case vechi și frumoase, parcuri, locuri demne de văzut și admirat”.

 

Nu a ratat nici Street Food Festival, care era în plină desfășurare în Botoșani.

 

”După o zi încărcată, foamea începu a-și face simțită prezența, așa că finalul zilei l-am petrecut la Street Food Festival, unde am încercat mâncare indiană, mai exact un Orez Basmati Premium cu turmeric și stafide trase în unt și lime”.

 

loading...
loading...
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
TURISM de sezon la Botoșani: Ieșenii au descoperit plaja de la Stânca-Costeşti – VIDEO

 

Elicopterul SMURD chemat urgent la Botoșani pentru un bărbat cu arsuri
Aeronava sanitară a fost solicitată în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Familie de luptători: Doi frați intră în ring să lupte alături de sora lor la gala de la Botoșani – VIDEO & FOTOGALERIE
Ineditul galei Colosseum Tournament îl reprezintă probabil cei trei frați luptători care vor urca în ring.
Polițiștii, întâlnire cu elevii de la o școală din municipiu pentru prevenirea traficului de persoane
Polițiștii botoșăneni au organizat o nouă acțiune preventivă.
ULTIMĂ ORĂ: Mașina unei șoferițe a luat foc în trafic – FOTOGALERIE
Conducătoarea auto a sunat la 112. 
Primarul a primit mănuși de box: Mă gândesc dacă le folosesc în campania electorală...- FOTOGALERIE
În calitate de gazdă al evenimentului prin care s-a anunțat desfășurarea Galei cu numărul 36 din seria Colosseum Tournament, primarul Cosmin Andrei a primit un cadou inedit.
0,25 – cea mai mică notă! „Măcel” la un concurs organizat la Spitalul Județean pentru două posturi
Pentru cele două posturi s-au înscris 15 candidați însă unii dintre ei au luat note rușinoase.
Un an și jumătate după gratii după ce a condus fără permis
Bărbatul a fost identificat miercuri și escortat până la poarta Penitenciarului Botoșani.
Gală de kickboxing organizată la Botoșani, un campion mondial își dispută centura – EVENIMENTUL transmis în 80 de țări – VIDEO & GALERIE FOTO
Va fi probabil cel mai de anvergură eveniment care a fost organizat în ultimul deceniu la Botoșani, pe această ramură sportivă.
Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad începe verificarea barajelor - FOTO
Acțiunea se va finaliza până la data de 20 noiembrie 2022 cu un raport de sinteză ce va furniza o imagine actualizată a stării construcțiilor încadrate în categoriile de importanță C și D.
Aparat modern achiziționat la Spitalul Județean, se fac noi tipuri de teste
Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani și-a dezvoltat serviciile medicale furnizate pacienților prin Osteodensitometrie (DEXA) .
Transporturi ilegale de lemn depistate de polițiștii botoșăneni
Întreaga cantitate de lemn a fost confiscată de oamenii legii.
PSD Botoșani a sărbătorit profesorii, colegi din echipa social-democrată, de Ziua Educației – GALERIE FOTO
Educația este cheia pentru o slujbă bine plătită, întemeierea unei familii, dezvoltarea națiunii.
Explozie urmată de incendiu, un botoșănean transportat la spital  - FOTO & VIDEO
S-a întâmplat astăzi la prânz.
Biciclist aproape de comă alcoolică, ”pasagerul” la spital: ACCIDENT grav pe un drum din Botoșani
Un biciclist de 23 de ani, cu alcoolemie 1,93, a luat pe ghidon un bărbat în vârstă de 63 de ani. Primul a ajuns la Poliție, al doilea la spital.
Șoferiță de 20 de ani, ”agățată” în trafic de tractorul condus de un tânăr beat și fără permis
Tânărul de 23 de ani va da socoteală în fața legii, el fiind cercetat pentru două infracțiuni.
Produs cu SALMONELLA retras de pe rafturile unui supermarket de la Botoșani, clienții își primesc banii înapoi
 Anunț pentru clienții care au cumpărat acest produs.
PERCHEZIȚII în Botoșani, oamenii legii au confiscat parfum în valoare de mii de lei
Prejudiciul cauzat urmează a fi stabilit de către titularii mărcilor înregistrate.
Lidl inaugurează un nou magazin la Botoșani: Zeci de locuri de muncă și aproape 100 de locuri noi de parcare
Noul magazin va funcționa între orele 7.30 și 21.00.
Pictorul Corneliu Dumitriu va fi condus vineri pe ultimul drum
S-a stins din viață la 68 de ani, lăsând în urmă o operă de neegalat, dar și regretul de a nu se fi împlinit până la capăt un destin artistic.
Senatorul Cosma ia la întrebări miniștrii cu privire la ancheta de la Spitalul Dorohoi
Senatorul AUR Botoșani a făcut o interpelare în Parlamentul României, adresată atât ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, cât și ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, Cseke Attila-Zoltán.
Ca turist, poate ca Botosaniul e atractiv. Ca locuitor devine aproape imposibil. Bine ca n-a vazut cladirile de patrimoniu lasate sa se prabuseasca n-a circulat cu masina pe strada Primaverii si nici cu maxi taxi.
12 august 2022, 09:43
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
Nu am înțeles niciodată de ce avem liber de Ziua Muncii, nu muncim. De Ziua Educației, nu învățăm. Haideți să facem o retrospectivă a ceea ce se întâmplă în sistemul educațional și să vă spun ce mi-aș dori eu: mi-aș ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9366 lei
USD
Dolarul SUA
4.9920 lei
CHF
Francul elveţian
5.0780 lei
GBP
Lira sterlină
5.6319 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4502 lei
XAU
Gramul de aur
275.3180 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2555 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1700 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2315 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6544 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2015 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6636 lei
Vremea
astăzi
Botosani
22.8 o C
Dorohoi
21.3 o C
Bucecea
22.5 o C
Darabani
20.7 o C
Saveni
22.4 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.