S-a întâmplat în această dimineață. Trupul carbonizat al proprietarului a fost găsit după ce incendiul a fost lichidat.
Un bărbat în vârstă de 84 de ani, din satul Doina, comuna Răuseni, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința.
Alarma a fost dată de o rudă, la ora 08.29.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă, pompierii voluntari din comună, dar și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații Todireni, cu o autospecială cu apă și spumă.
Când pompierii au ajuns la fața locului, anexa în care locuia bătrânul ardea în totalitate. Trupul carbonizat al proprietarului a fost găsit în interior, după ce incendiul a fost lichidat.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.
Evenimente ca cel descris pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
Nu lăsați ușa sobei deschisă.
Nu supraîncălziți soba.
Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
Stingeți focul pe timpul nopții.
Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024