Polițiștii l-au oprit pentru un control de rutină, iar în urma testării s-a întocmit dosar penal.
Joi dimineață, la ora 5:30, pe raza localității Gura Humorului, pe strada Ștefan cel Mare, polițiștii l-au identificat în trafic pe un tânăr, de 23 ani, din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, care se afla la volanul unui VW Passat care circula pe direcția Frasin către Suceava.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată acesta a fost testat și cu aparatul DrugTest marca Drager, rezultatul fiind pozitiv la Methamphetamine, după care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive, potrivit obiectivdesuceava.ro
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”.
Se caută casier la o instituție din Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
May 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 13, 2024
„Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” în pragul de a deveni campion la finalul lunii
Redacția Botoșăneanul
May 13, 2024
Detaliul dureros pe care l-a observat (doar) Valeriu Iftime la Târgul Agro- Zoo – VIDEO
Oana Sava
May 13, 2024
S-a tras la sorți: FC Botoșani joacă acasă primul meci de la baraj
Redacția Botoșăneanul
May 13, 2024