În miez de toamnă, la început de octombrie, cu prilejul sărbătoririi Zilelor Municipiului Dorohoi, colectivul Muzeului de Științele Naturii invită publicul să viziteze expoziția de păsări vii.
Muzeul de Științele Naturii Dorohoi, în colaborare cu Primăria Municipiului Dorohoi și alături de columbofili din județele Botoșani și Suceava, organizează în perioada 1-7 octombrie 2022 expoziția anuală de păsări vii „Columbofilia – tradiție și pasiune”, aflată la a XVI-a ediție.
Iubitorii de porumbei vor putea admira peste 250 de exemplare de păsări din peste 20 de rase, dar și găini de rasă, iepuri, fazani, păuni etc. Sutele de înaripate, unele mai grațioase decât altele, vor atrage atenția și vor încânta toți vizitatorii.
În prețul biletului, vă oferim ocazia de a vizita totodată și expoziția permanentă, reorganizată și reamenajată după principii moderne, cu diorame și biotopuri în care speciile de plante și animale sunt așezate pe substraturi și în decoruri ce imită mediul lor natural de viață.
Program de vizitare: 9.00 - 17.00.
Prețul biletului: 3,5 lei – copii, studenți, pensionari; 7 lei – adulți.
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024
Alege Cele Mai Bune Soluții Dentare Pentru un Zâmbet de Invidiat
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024