Până astăzi, 19 mai, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani pentru peste 1.000 de botoșăneni este luată o măsură de carantinare sau izolare.
La ora actuală, în carantină instituționalizată sunt 375 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.
De asemenea, numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu este 934, în creștere față de ieri când erau aproape 720.
Direcția de Sănătate Publică mai comunicăp faptul că la nivelul județului Botoșani, 676 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, iar 386 au fost declarate vindecate.
Din totalul botoșănenilor testați pozitiv, 265 sunt cadre medicale dintre care 204 au fost declarate vindecate.
Decesele au fost transmise în cadrul informaării Grupului de Comunicare Strategică și sunt în număr de 41.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024