Lucrătorii Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Botoșani examinează zilnic și candidați din alte județe.
Situația a fost prezentată de către șeful Serviciului de Permise, Marian Ciornea în cadrul ședinței de la finalul săptămânii trecute la care au participat instructorii auto.
La acest moment, SPCRPCIV Botoșani are șapte examinatori.
„Vă spun 11 – 12 pe zi din alte județe. Suntem dimensionați ca structură de personal pe județ, facem pentru trei. Anul trecut am examinat 11.000 la o probă și 9.200 la o altă probă în condițiile în care acum fix trei ani eram nouă examinatori, astăzi suntem șapte. În timpul acesta numărul școlilor de conducători auto a crescut și numărul instructorilor. Sunteți 280”,
cms. Marian Ciornea, șeful SPCRPCIV.
Și celelalte Servicii de Permise din țară se confruntă cu deficit de personal.
La finalul lunii august, la Botoșani erau 148.748 de posesori de permise de conducere.
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024