Nu doar Serviciul de Permise se confruntă cu un val de solicitări din partea cetățenilor din alte județe ale Moldovei.
Și la sediul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani ajung cetățeni din județele învecinate.
Potrivit șefului acestei instituții un procent de 40% dintre solicitările din primele luni ale acestui an provin de la locuitori din județul Iași (Pașcani sau Hârlău) dar și din Suceava sau Neamț.
„Pentru că e mai aproape, avem doar 50 de km față de aproape 100 de km cât au ei până în municipiul Iași. Au identificat oportunități de depunere apropiate de dorințele lor la Serviciu Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani”,
Alin Popovici, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte
Chiar dacă apelează la alt serviciu decât cel din localitatea de reședință, solicitanții nu plătesc în plus.
„Au aceleași drepturi, respectiv 6 sau 7 minute pentru depunerea unei cereri, indiferent de unde sunt, chiar și din Moldova sau Ucraina. Aceste persoane cunosc faptul că la nivelul Serviciului de Pașapoarte Botoșani orice persoană este servită și se prezintă chiar dacă este din altă localitate, fără programare. Se înregistrează solicitarea și este onorată”,
Alin Popovici, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte
Taxa pentru eliberarea pașaportului electronic pentru minorii sub 12 ani este de 234 de lei iar documentul are o valabilitate de 3 ani.
Pentru minorii cu vârsta între 12 și 18 ani tariful este de 258 de lei, iar perioada de valabilitate crește la 5 ani.
Pentru adulți pașaportul simplu electronic cu valabilitate de 10 ani costă 254 de lei.
Documentele sunt eliberate în maximum cinci zile lucrătoare.
Serviciul de Pașapoarte Botoșani lucrează cu șase stații la acest moment, în condițiile în care în urmă cu aproape un deceniu erau disponibile doar două.
Pompierii botoșăneni, controale în biserici înainte de Paște
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Polițiștii au împânzit străzile din Dorohoi: Vitezomani AMENDAȚI pe capete
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Iftime exultă după ce a bătut ”câinii roșii”: A apărut acest miracol de copil
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Comunele sărace din Botoșani: Primăriile, dependente de sumele primite de la Guvern
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024