Scrie scriitorul
SCRIE SCRIITORUL un poem: Eminescu
Unii susţin sus şi tare că în cei 39 de ani pământeni
Eminescu  ar fi fost numai un zâmbet
alţii că ar fi fost negru de furie
după care vin eminescologii şi dau să lămurească lucrurile:
Eminescu nici n-a existat
doar în minţile celor bolnavi de visare şi-a găsit culcuş
dar cum orice ficţiune o putem concretiza doar dacă insistăm asupra ei
plecăm de la premiza că el ar fi scris Luceafărul,
Scrisoarea I şi celelalte satire, şi chiar rugăciunea strămoşului nostru dac
Şi când  tocmai se pregătea să mai tragă o mahorcă,
să mai bea o carafă cu vin
sau să mai ia la refec vreun politician de doi lei, mic şi crăcănat
cerul s-a deschis în faţa lui ca o umbrelă
n-a fugit de ispite, n-a vrut să fie zeu,
de asta şi-a pus capul în  bătaia unei pietre plecată glonţ din mâna unui nebun
a îngurgitat mercur fără să dea socoteală vieţii şi nici prietenilor
s-a întins pe catafalc trăgându-şi singur cultucul sub cap
fără să-i ceară voie lui Maiorescu şi nici nevestei lui Slavici
a închis ochii înainte de a i se lipi pe buze ultimele bezele ale Veronicăi
nici de fratele Ion din Ţicău nu i-a pasat prea mult
doar că i-a prezis clipa întâlnirii în ceruri
în noapte de ajun, atunci pe când luna îi va zâmbi prin gheaţa ferestrei


Lui Eminescu i-a plăcut să fie un mort normal, 
cu ochii închişi, neras şi cu părul vâlvoi
nu i-a păsat de propria-i existenţă, s-a interesat doar de alţii
abia acum se sinchiseşte de tot ce i se întâmplă
foamea noastră de legende îl doare la nesfârşit, îl atinge până-n stele
de câte ori i se pun coroane pe după gât
se simte anchilozat într-un fals şi frivol postdestin, se simte chircit în lărgime
nu poate căsca, nu poate să-şi întindă braţele şi nici picioarele
de suflet nici nu mai vorbesc, se folosesc alţii de el ca de un preş
dacă ar fi după ipochimeni,  nici verbul nu i l-ar lăsa teafăr
cucoanele, mai ales cele sclifosite, îl imploră să le trimită scrisori de amor
copilaşii îşi doresc poezioare cu floricele albastre, nuferi şi îngeraşi
iar agenţii de vers, care-i urmăresc zilnic mişcările
îl întorc pe toate feţele,
îl răsucesc şi-i agită creieraşul ca pe o minge de ping-pong
încercând să scoată unt astral din el
singurii care nu vor nimic de la el, din contra,
nici nu vor să audă de numele lui, sunt politicieni
îl lasă în plata Domnului, să-şi vadă mai departe de veşnicie,
numai să nu-i deranjeze prea des
pentru cuminţenia lui, unii se opintesc şi-i mai atârnă câte o jerbă la ţintirim
sau pe unde apucă
la fel o fac fonfii, flecarii, patrioţii cu gura strâmbă, îi cântă-n strună
pe la tot felul de întâlniri oficiale, să facă impresie
umezind ale sale versuri prin urechi catifelate de cucoane despuiate
sau injectând trăncăneli deşarte în inimi de creduli sihaştri


Bădiţa Mihai, în nopţile cu lună plină, când vârcolacii îşi fac siesta
le mai răspunde greieraşilor, cântând duios din scripcă doine de chin şi jale
sub bolta rece a Veşniciei
cu bufniţele nopţii  îşi împarte liniştea uitării,
în freamătul de codru, sub ocrotirea mării, în plânsetul de ape
îşi ţese din raze de luceferi zborul neîntrerupt.
CITEȘTE ȘI:
Laura cu țâțele mari și lăsate a înșfăcat premiul Eminescu după primul volum – VIDEO & GALERIE FOTO


Urmărește-ne și pe Google News

SCRIE SCRIITORUL: Pluguşor cu politicieni, între măgari, gâsculiţe, penali şi strigoi
Aho, Aho, politicieni fârtaţimincinoşi şi deocheaţimâine anul se-nnoieştegogoaşa se râncezeşte 
SCRIE SCRIITORUL despre crăciuniţele din politică şi... Pufoşii noştri parlamentari
Aleşii noştri, stăpânii noştri! Toţi sunt pufoşi şi zgomotoşi de spuică-s ursuleţi de pluş numai buni pentru a fi făcuţi cadouri copiilor,acum,  în prejma sărbătorilor, pentru a fi niţel smotociţi. La cât demult se zbat în Parlament pentru a le fi doar lor bine, aleşii noştrimerită tot… respectul nostru şi al urmaşilor noştri.
SCRIE SCRIITORUL despre plata ca la bordel : Coada pisoiului Victor Viorel şi alte cozi de topor
Pisoiul roşu Victor Viorel Ponta a ieşit ciufulit şi cu codiţa întrepicioare din alegerile pentru Cotroceni, asta după ce s-a linguşit caultimul laş pe lângă pensionari şi alte categorii defavorizatepromiţându-le lapte şi miere pentru  următorii 5 ani.
SCRIE SCRIITORUL despre trăiască România dodoloață și alegerile din Republica Moldova
Afirmaţia îi aparţine poetului Lucian Blaga, participant activ  laMarea Unire de la Alba Iulia de pe 1 Decembrie 1918.  În mileniul trei oreîntregire naţională se poate face şi prin extinderea circumferinţelorcercului ce include o etnie. Ştiu, e dureros pentru părinţi, dar celmai românesc îndemn pentru o familie de moldoveni este:”Lăsaţi-vă copiiisă plece de acasă!”.
SCRIE SCRIITORUL despre : Jungla politică și pădurea carpatină   
În jungla politicii e aidoma ca-n pădurile noastre carpatine, suntanimale şi animăluţe care,  chiar de-şi schimbă ciclic părul, năravurilele rămân constante. Acum, când iarna bate la uşă şi ţărişoara noastrădragă abia a ieşit din febra alegerilor prezidenţiale, e timpul sătragem cu privirea în toate direcţiile şi să privim cu luciditate spreviitor. După câteva luni de huzur,  cu tot felul de  praznice şi pomeni,a început să sufle peste ţară un vântişor ce anunţă vremuri de criză. 
SCRIE SCRIITORUL un basm de la Dorohoi: Doly cel voinic şi căpuşele de aur
A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi, nu s-ar  povesti. Nu cu mulţiani în urmă, pe când democraţia abia de făcea ochi, apăru, ca prinminune, pe meleagurile Dorohoiului un voinic în ale politicii, toţiconcitadinii săi au început să-l vadă ca pe un viteaz, exclamând întaină că în momentul când Doly, aşa era dezmierdat de cei apropiaţi, vaajunge măricel, se va mândri ţara cu el, iar pe albia Buhaiului va curgedoar lapte, miere şi lovele. Ce mai, tânărul june de Dorohoi eraperceput, de mulţimea sictirită de poveştile băsiste, ca un profet!
SCRIE SCRIITORUL despre David și Goliat & Ponta care s-a prăbușit ca un monstru cu picioarele de lut    
Orice bun creştin ştie despre mitul lui David şi Goliat, despre triumfulomului obişnuit asupra unui gigant. Asta s-a întâmplat şi duminică pescena noastră politică. Este de ajuns să facem un exerciţiu deimaginaţie spre a vedea asemănarea dintre cele două tablouri.
SCRIE SCRIITORUL despre anul alegerilor fierbinți în Europa de Est : Voința poporului mai puternică decât armata rusă  
În acest an estul Europei s-a confruntat şi încă se confruntă cu alegerifierbinţi. După episodul „Maidan”de la Kiev şi după călcarea Crimeii decătre cizma bolşevică, Ucraina s-a confruntat cu două rânduri dealegeri; pentru preşedinte şi, de curând, alegeri parlamentare. Înmai, Petro Poroşenko a fost ales din primul tur de scrutin preşedinte alUcrainei, acest aspect reprezentând o victorie clară apro-occidentalilor.
SCRIE SCRIITORUL despre wrestling politic cu damf Dâmbovițean
Până se deschid urnele, sondajele primează. Înpreziua alegerilor conştiinţa cetăţeanului, obosită şi hăituită deatâtea impulsuri şi provocări, intră într-o perioadă de limpezire,uşor-uşor ceaţa dispare, în prim plan apar buletinul de vot şi urna.Prin minte încep să i se succeadă imaginile şi vocile celor care i-auîncântat auzul cu tot felul de promisiuni, toate halucinante în felullor.
SCRIE SCRIITORUL despre prostime și fiorul național: Stă doar într-un singur testicul
Pe românul oropsit nimic nu-l unge mai mult la suflet decâtnaţionalismul agresiv. Românaşului,  când îl trec fiorii şi când i seface pielea ca de găină,  simte că întinereşte; uită de foame şi sete,glandele lacrimogenii îi intră în funcţie, brusc, i se umezesc obrăjoriistafidiţi de necazuri.
SCRIE SCRIITORUL: Deshumarea agentului 007 PSD
Victor Ponta se agaţă de artişti precum scaiul pe blana oii. Înainte dedecernarea Premiului Nobel pentru Literatură, candidatul PSD-ului pentruCotroceni a dat să-l încurajeze pe Facebook pe Mircea Cărtărescu,candidat cu mari şanse la râvnitul premiu, conform caselor de pariuriliterare. Răspunsul scriitorului a venit prompt, plin de lehamite şisictir faţă de premierul plagiator.
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
Salata autumnală a fatidicului an 2014 e una politică, garnisită cuminciuni de tot felul, pentru toate gusturile şi pentru toatecategoriile de românaşi, de aici sau de pretutindeni. Sunt deshumate totfelul de slogane, unele de-a dreptul hazlii, care dădeau bine acum douădecenii şi mai bine, pe când democraţia noastră orbecăia sub lămpaşeleminerilor lui Miron Cosma, iar tovarăşul Ion Iliescu îi înfiera cumânie proletară pe destabilizatorii de ţară  Ion Raţiu şi pe CorneliuCoposu,  acuzându-i ca făcând jocurile agenturilor străine.
SCRIE SCRIITORUL despre cum eșuează un neamț
Cine nu-şi aminteşte de spumoasele  poveşti cu un neamţ alecandidatului PSD pentru Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc .  Peatunci, părea  un june social democrat ascultător,  cu temele făcute lazi, cu mintea igienizată, nevirusată de gogomăniile lui Costică Macaleţişi Gheorghe Marcu.
SCRIE SCRIITORUL despre Toamna papagalilor: Îţi dau zile de la mine / votul vostru mi se cuvine
Toamna e anotimpul numărării bobocilor şi recoltării roadelor. În România se întâmplă şi unele lucruri trăsnite, odată la doi, trei sau patru ani toamna se numără voturile. Când ceaţa începe să ne estompeze vederea şi când  bruma anunţă frigul, politicienii noştri ne trimit la urne să le… acordăm tot sprijinul.
SCRIE SCRIITORUL: Piesa „Scaunele” în regia lui Ovidiu Portariuc
Piesa „Scaunele” este una dintre capodoperele lui Eugen Ionescu. Mareledramaturg este considerat unul dintre întemeietorii teatruluiabsurdului. De vreo doi ani Victor Ponta a legalizat „politicaabsurdului”. Şi cum toate exprimările pesediste sunt la fel, s-a ajunsca şi la Botoşani să ne lovim zilnic cu tot felul de absurdităţi.
SCRIE SCRIITORUL despre bruma de trădători căzută peste Primărie: Șopârlisme politice și limbaj de lemn, plin de așchii
În pragul toamnei Brumă a depus jurământul de credinţă PSD-ului.Ştim bine că prima brumă afectează frunzele. Iaca, la mulţi dintreconsilieri botoşăneni, în plină şedinţă, le-au picat frunzele rămânândgol-goluţi! Nu în sensul propriu, ci figurat. Cel puţin doi dintre eiar trebui să se ruşineze, să stea ascunşi cel puţin până ce votanţii lorvor uita pentru ce i-au trimis în Consiliul Local.
SCRIE SCRIITORUL despre boala limbii roșii: Politicieni cu fundul în mai multe partide, excitații psihice
Suntem într-un an prost, bine că ne apropiem de sfârşitul lui, seanunţă încă patru luni de foc. Iaca, vitele se îmbolnăvesc de boalalimbii albastre, politicienii de boala limbii roşii! Să venim cu câtevadetalii. Deja, pe teritoriul României, au fost semnalizate decese, înrândul vitelor, cauzate de boala limbii albastre. În judeţul nostru s-a semnalat un caz, iar boala se răspândeşte cu rapiditate.
SCRIE SCRIITORUL despre paharnicul lui Ponta de la Botoşani: Partea plină a paharului gol
Românul va avea trei luni de mari satisfacţii şi împliniri, politicieniinoştri, de la primari la parlamentari, ne vor servi zilnic partea plinăa paharului… gol. Oricum, nu-i constă nimic, aşa că va fi apă… chioarăpentru toată lumea, chiar şi septicii îşi vor putea potoli setea,candidaţi pentru Cotroceni avem din tot spectrul politic; de la mitomanila idealişti, de la băsişti la antenişti, de la ecologişti lanaţionalişti şi nonconformişti.
SCRIE SCRIITORUL despre Pişcotul şi „Pişcoata” din Parlament: Cotu’ şi Pişcotu’, promisiunile şi votul
Pişcotul politic e un produs umanoid, pufos, ca o gogoaşă alungită,făcut din minciuni şi vorbe goale, care se umflă în sucul gândiriielectorului flămând şi nesigur pe el, dându-i senzaţia de saturaţie şibună dispoziţie. Asemenea pişcoturi avem peste tot în ţară, dar parcăatât de rumene şi aromate ca la Botoşani, nu sunt. De ce oare?
SCRIE SCRIITORUL: Minciună trandafirie cu acorduri false
Se confirmă faptul că dl Victor Ponta nu le are cu acordurile; acordulcu FMI e în aşteptare, acordul cu Uniunea Europeană e în piuneze. Deasemenea, acordul cu poporul, plin de promisiuni, din timpul campanieidin 2012, a fost spulberat de multişor timp, şi văd că la Botoşani, înpremieră naţională, a spulberat şi acordul cu limba română.
dupa ce am urmarit scrierea de speta indoielnica de mai sus de la cap la coada si invers, raman cu dezamagirea de a fi citit o banala facatura de prost gust si atat.
19 ianuarie 2015, 10:43
Felicitari. Un poem care transmite multe despre poet, timpuri si oameni care au fost, despre noi cei de astazi.
19 ianuarie 2015, 09:20
inspirat si reusit poem, imagini de-a dreptul fantastice. Fonful de GOGU se da destept, nu vede decat o insiruire de cuvinte. Greu de cap!
18 ianuarie 2015, 22:03
Laura,Laura -rusine
18 ianuarie 2015, 19:26
Ce vrea sa insemne insiruirea asta de cuvinte?Cred ca este o actiune de indepartare a copiilor si tinerilor,de poezie si de Eminescu.Nu e greu sa va imaginati ce va spune un copil de clasa a-IV sau de cl.VIII,sau unul de liceu despre insiruirea de mai sus.Sigur din "100 de persoane 150" nu vor avea rabdarea sa citeasca nici jumatate.Nu cred ca "scriitorul",a gasit momentul inspirat pentru a scrie.Sau poate a petrecut la Ziua lui Eminescu si a luat un pahar in plus(spunea cineva ca la adunarea festiva,cam veneau damfuri de la el).Poate o fi vreo creatie a "iepocii contemporane",insuficient prezentata si de aceea greu de "digerat".
18 ianuarie 2015, 16:25
Sondaj
A fost politizată ediția din acest an a Balului Oamenilor de Afaceri?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este un memoriu foarte amplu și bănuiesc că este un... provin informațiile de la un fost manager de la Nova Apaserv. Atât timp cât a fost acolo nu a rezolvat? Bănuiesc că este și frustrat acum și vă spun dvs. informațiile ce ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9725 lei
USD
Dolarul SUA
4.5419 lei
CHF
Francul elveţian
5.1534 lei
GBP
Lira sterlină
5.7376 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0556 lei
XAU
Gramul de aur
294.1024 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2544 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3086 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0036 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3433 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2044 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.8 o C
Dorohoi
1.3 o C
Bucecea
1.4 o C
Darabani
0.7 o C
Saveni
1.9 o C
Ştefăneşti
4.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.