Scrie scriitorul
SCRIE SCRIITORUL: Deshumarea agentului 007 PSD
Victor Ponta se agaţă de artişti precum scaiul pe blana oii. Înainte dedecernarea Premiului Nobel pentru Literatură, candidatul PSD-ului pentruCotroceni a dat să-l încurajeze pe Facebook pe Mircea Cărtărescu,candidat cu mari şanse la râvnitul premiu, conform caselor de pariuriliterare. Răspunsul scriitorului a venit prompt, plin de lehamite şisictir faţă de premierul plagiator.
Şi cum obrăznicia politică nu are leac, acelaşi individ s-a vrut susţinătorul artelor plastice. A  trimis o scrisorică,  prin acelaşi intermediar electronic, pictorului Ştefan Râmniceanu, care a revenit în România după două decenii petrecute peste hotare. Limbajul folosit de premier în epistolă este unul ce ne aduce aminte de Ion Iliescu:”E un semn mobilizator şi de curaj dat oamenilor valoroşi”. Marele pictor i-a  răspuns într-o doară: „Dacă iese Victor Ponta preşedinte, plec din nou din ţară”. De asemenea, după ce i-a smuls artistului Radu Beligan câteva cuvinte de laudă privind candidatura sa la prezidenţiale, marele actor a fost luat la refec de Andrei Pleşu şi de Gabriel Liiceanu reproşându-i-se atitudinea slugarnică pe care a avut-o faţă de Ceauşeşti. Umilinţa la care a fost supus nonagenarul actor îşi are originea tot în nesăbuinţa lui Victor Ponta. Drept e că nu prea sunt artişti care să-şi ataşeze benevol numele de un plagiator. Pentru un creator, plagiatul este o mare ruşine. Este de ajuns să ne amintim cum a fost izolat prozatorul Eugen Barbu de tagma scriitorilor pentru o asemenea faptă. Ba mai mult, a fost pus în discuţie şi în CC al PCR de însuşi Nicolae Ceauşescu, asta se întâmpla pe la începutul anilor 1980.
CITEŞTE ŞI:
 SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
Acum, lui Victor Ponta i s-a găsit şi-un schelet în dulap, e fosila agentului SIE, deshumată de preşedintele Traian Băsescu zilele trecute pe un post de televiziune. Nu ar emana un damf atât de otrăvitor dacă premierul nostru şi-ar recunoaşte gradul de fost ofiţer sub acoperire. Ar fi fost o scuză plauzibilă, poate că aşa înţelesese el, la acea fragedă vârstă,  să-şi servească patria şi să… performeze profesional. Pe scena politică e trafic intens, zilnic au loc ambuteiaje, se ciocnesc candidaţii ca popicele. Se inflamează spirite, sar scântei, larma e mare, spectacolul e pe gratis. Singurul lucru bun e că nu se percepe taxă, din contra, a început să se arunce cu mititei, cârnăciori şi alte pomeni electorale. Premierul a deschis teşchereaua statului şi aruncă cu mărunţiş în stânga şi dreapta, pensionarii şi bugetarii sunt cei mai răsfăţaţi. Numai că puţini sunt cei care înţeleg că gesturile lui Victor Ponta sunt doar iluzii şi simple scamatorii electorale.
CITEŞTE ŞI:
 Prefectul și tărășenia cu primarul de Unţeni: Riscam să fiu sancţionat penal
La Botoşani scenariul e acelaşi, pesediştii nu scot o vorbă despre agentul 007 PSD. Sunt convins, d-na Doina Fedorovici, la cât de loială este partidului şi ideologiei social-democrate,  ar fi dispusă să-şi asume anatema ce-i apasă imaginea liderului de la Bucureşti, numai dacă i s-ar da mai multe explicaţii privind cuvântul „anatemă”. Andrei Dolineaschi îi tratează pe dorohoienii lui cu aceeaşi absenţă precum a făcut-o în ultimii 7 ani. Atenţie, deputatul nostru a devenit „întâia persoană de protocol guvernamental”, un fel de ospătar de… palat. Andruşka, ori de câte ori e nevoie, se face moviliţă în faţa premierului, a fost dispus să coparticipe la declaraţia mincinoasă de avere a premierului, asumându-şi rolul de copilot la un Mitsubishi de mâna a doua, prima mână fiind a celuilalt  purtător de raniţă goală, Dan Şova. În această perioadă,  chiar dacă s-ar inaugura şi-o moară de măcinat vânt, toţi politicienii ar bâzâi în jurul ei precum muştele în preajma hoitului. Primul ar fi  „echidistantul” Costică Macaleţi. Nu-i prima dată când prin rostirile lui savante şi imparţiale electrizează masele,  dând gravitate adunării (Sîc!).
Lucian ALECSA


Urmărește-ne și pe Google News

SCRIE SCRIITORUL despre căpriţe şi revelioane: Puţin din toate, nimic de durată
După ce-a fost ales, Klaus Iohannis a făcut un singur lucru bun: areîntregit imnul naţional. Nu-i nici o glumă! La Palatul Victoria, decând a ajuns Victor Ponta premier, „Deşteaptă-te, române!”, s-a intonatfără o strofă. Până şi cântăreţul Marcel Pavel a dezvăluit că a fostobligat de şefii PSD,  ca în faţa câtorva zeci de mii de români, peNaţional Arena, să mutileze imnul naţional.
SCRIE SCRIITORUL: Pluguşor cu politicieni, între măgari, gâsculiţe, penali şi strigoi
Aho, Aho, politicieni fârtaţimincinoşi şi deocheaţimâine anul se-nnoieştegogoaşa se râncezeşte 
SCRIE SCRIITORUL despre crăciuniţele din politică şi... Pufoşii noştri parlamentari
Aleşii noştri, stăpânii noştri! Toţi sunt pufoşi şi zgomotoşi de spuică-s ursuleţi de pluş numai buni pentru a fi făcuţi cadouri copiilor,acum,  în prejma sărbătorilor, pentru a fi niţel smotociţi. La cât demult se zbat în Parlament pentru a le fi doar lor bine, aleşii noştrimerită tot… respectul nostru şi al urmaşilor noştri.
SCRIE SCRIITORUL despre plata ca la bordel : Coada pisoiului Victor Viorel şi alte cozi de topor
Pisoiul roşu Victor Viorel Ponta a ieşit ciufulit şi cu codiţa întrepicioare din alegerile pentru Cotroceni, asta după ce s-a linguşit caultimul laş pe lângă pensionari şi alte categorii defavorizatepromiţându-le lapte şi miere pentru  următorii 5 ani.
SCRIE SCRIITORUL despre trăiască România dodoloață și alegerile din Republica Moldova
Afirmaţia îi aparţine poetului Lucian Blaga, participant activ  laMarea Unire de la Alba Iulia de pe 1 Decembrie 1918.  În mileniul trei oreîntregire naţională se poate face şi prin extinderea circumferinţelorcercului ce include o etnie. Ştiu, e dureros pentru părinţi, dar celmai românesc îndemn pentru o familie de moldoveni este:”Lăsaţi-vă copiiisă plece de acasă!”.
SCRIE SCRIITORUL despre : Jungla politică și pădurea carpatină   
În jungla politicii e aidoma ca-n pădurile noastre carpatine, suntanimale şi animăluţe care,  chiar de-şi schimbă ciclic părul, năravurilele rămân constante. Acum, când iarna bate la uşă şi ţărişoara noastrădragă abia a ieşit din febra alegerilor prezidenţiale, e timpul sătragem cu privirea în toate direcţiile şi să privim cu luciditate spreviitor. După câteva luni de huzur,  cu tot felul de  praznice şi pomeni,a început să sufle peste ţară un vântişor ce anunţă vremuri de criză. 
SCRIE SCRIITORUL un basm de la Dorohoi: Doly cel voinic şi căpuşele de aur
A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi, nu s-ar  povesti. Nu cu mulţiani în urmă, pe când democraţia abia de făcea ochi, apăru, ca prinminune, pe meleagurile Dorohoiului un voinic în ale politicii, toţiconcitadinii săi au început să-l vadă ca pe un viteaz, exclamând întaină că în momentul când Doly, aşa era dezmierdat de cei apropiaţi, vaajunge măricel, se va mândri ţara cu el, iar pe albia Buhaiului va curgedoar lapte, miere şi lovele. Ce mai, tânărul june de Dorohoi eraperceput, de mulţimea sictirită de poveştile băsiste, ca un profet!
SCRIE SCRIITORUL despre David și Goliat & Ponta care s-a prăbușit ca un monstru cu picioarele de lut    
Orice bun creştin ştie despre mitul lui David şi Goliat, despre triumfulomului obişnuit asupra unui gigant. Asta s-a întâmplat şi duminică pescena noastră politică. Este de ajuns să facem un exerciţiu deimaginaţie spre a vedea asemănarea dintre cele două tablouri.
SCRIE SCRIITORUL despre anul alegerilor fierbinți în Europa de Est : Voința poporului mai puternică decât armata rusă  
În acest an estul Europei s-a confruntat şi încă se confruntă cu alegerifierbinţi. După episodul „Maidan”de la Kiev şi după călcarea Crimeii decătre cizma bolşevică, Ucraina s-a confruntat cu două rânduri dealegeri; pentru preşedinte şi, de curând, alegeri parlamentare. Înmai, Petro Poroşenko a fost ales din primul tur de scrutin preşedinte alUcrainei, acest aspect reprezentând o victorie clară apro-occidentalilor.
SCRIE SCRIITORUL despre wrestling politic cu damf Dâmbovițean
Până se deschid urnele, sondajele primează. Înpreziua alegerilor conştiinţa cetăţeanului, obosită şi hăituită deatâtea impulsuri şi provocări, intră într-o perioadă de limpezire,uşor-uşor ceaţa dispare, în prim plan apar buletinul de vot şi urna.Prin minte încep să i se succeadă imaginile şi vocile celor care i-auîncântat auzul cu tot felul de promisiuni, toate halucinante în felullor.
SCRIE SCRIITORUL despre prostime și fiorul național: Stă doar într-un singur testicul
Pe românul oropsit nimic nu-l unge mai mult la suflet decâtnaţionalismul agresiv. Românaşului,  când îl trec fiorii şi când i seface pielea ca de găină,  simte că întinereşte; uită de foame şi sete,glandele lacrimogenii îi intră în funcţie, brusc, i se umezesc obrăjoriistafidiţi de necazuri.
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
Salata autumnală a fatidicului an 2014 e una politică, garnisită cuminciuni de tot felul, pentru toate gusturile şi pentru toatecategoriile de românaşi, de aici sau de pretutindeni. Sunt deshumate totfelul de slogane, unele de-a dreptul hazlii, care dădeau bine acum douădecenii şi mai bine, pe când democraţia noastră orbecăia sub lămpaşeleminerilor lui Miron Cosma, iar tovarăşul Ion Iliescu îi înfiera cumânie proletară pe destabilizatorii de ţară  Ion Raţiu şi pe CorneliuCoposu,  acuzându-i ca făcând jocurile agenturilor străine.
SCRIE SCRIITORUL despre cum eșuează un neamț
Cine nu-şi aminteşte de spumoasele  poveşti cu un neamţ alecandidatului PSD pentru Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc .  Peatunci, părea  un june social democrat ascultător,  cu temele făcute lazi, cu mintea igienizată, nevirusată de gogomăniile lui Costică Macaleţişi Gheorghe Marcu.
SCRIE SCRIITORUL despre Toamna papagalilor: Îţi dau zile de la mine / votul vostru mi se cuvine
Toamna e anotimpul numărării bobocilor şi recoltării roadelor. În România se întâmplă şi unele lucruri trăsnite, odată la doi, trei sau patru ani toamna se numără voturile. Când ceaţa începe să ne estompeze vederea şi când  bruma anunţă frigul, politicienii noştri ne trimit la urne să le… acordăm tot sprijinul.
SCRIE SCRIITORUL: Piesa „Scaunele” în regia lui Ovidiu Portariuc
Piesa „Scaunele” este una dintre capodoperele lui Eugen Ionescu. Mareledramaturg este considerat unul dintre întemeietorii teatruluiabsurdului. De vreo doi ani Victor Ponta a legalizat „politicaabsurdului”. Şi cum toate exprimările pesediste sunt la fel, s-a ajunsca şi la Botoşani să ne lovim zilnic cu tot felul de absurdităţi.
SCRIE SCRIITORUL despre bruma de trădători căzută peste Primărie: Șopârlisme politice și limbaj de lemn, plin de așchii
În pragul toamnei Brumă a depus jurământul de credinţă PSD-ului.Ştim bine că prima brumă afectează frunzele. Iaca, la mulţi dintreconsilieri botoşăneni, în plină şedinţă, le-au picat frunzele rămânândgol-goluţi! Nu în sensul propriu, ci figurat. Cel puţin doi dintre eiar trebui să se ruşineze, să stea ascunşi cel puţin până ce votanţii lorvor uita pentru ce i-au trimis în Consiliul Local.
SCRIE SCRIITORUL despre boala limbii roșii: Politicieni cu fundul în mai multe partide, excitații psihice
Suntem într-un an prost, bine că ne apropiem de sfârşitul lui, seanunţă încă patru luni de foc. Iaca, vitele se îmbolnăvesc de boalalimbii albastre, politicienii de boala limbii roşii! Să venim cu câtevadetalii. Deja, pe teritoriul României, au fost semnalizate decese, înrândul vitelor, cauzate de boala limbii albastre. În judeţul nostru s-a semnalat un caz, iar boala se răspândeşte cu rapiditate.
SCRIE SCRIITORUL despre paharnicul lui Ponta de la Botoşani: Partea plină a paharului gol
Românul va avea trei luni de mari satisfacţii şi împliniri, politicieniinoştri, de la primari la parlamentari, ne vor servi zilnic partea plinăa paharului… gol. Oricum, nu-i constă nimic, aşa că va fi apă… chioarăpentru toată lumea, chiar şi septicii îşi vor putea potoli setea,candidaţi pentru Cotroceni avem din tot spectrul politic; de la mitomanila idealişti, de la băsişti la antenişti, de la ecologişti lanaţionalişti şi nonconformişti.
SCRIE SCRIITORUL despre Pişcotul şi „Pişcoata” din Parlament: Cotu’ şi Pişcotu’, promisiunile şi votul
Pişcotul politic e un produs umanoid, pufos, ca o gogoaşă alungită,făcut din minciuni şi vorbe goale, care se umflă în sucul gândiriielectorului flămând şi nesigur pe el, dându-i senzaţia de saturaţie şibună dispoziţie. Asemenea pişcoturi avem peste tot în ţară, dar parcăatât de rumene şi aromate ca la Botoşani, nu sunt. De ce oare?
SCRIE SCRIITORUL: Minciună trandafirie cu acorduri false
Se confirmă faptul că dl Victor Ponta nu le are cu acordurile; acordulcu FMI e în aşteptare, acordul cu Uniunea Europeană e în piuneze. Deasemenea, acordul cu poporul, plin de promisiuni, din timpul campanieidin 2012, a fost spulberat de multişor timp, şi văd că la Botoşani, înpremieră naţională, a spulberat şi acordul cu limba română.
Scriitorul de ocazie sa scrie ce a facut alina la brasov
27 octombrie 2014, 07:03
Sunt convinsa ca ,, scriitorasul de ocazie" nu are nici o dovada certa pentru cele afirmate, motiv pentru care ar trebui si el sa calce prin birourile parchetului - pentru atacuri murdare la demnitatea omului - oricare ar fi el. Doar cei condamnati pot fi acuzati prin presa ca au facut si au dres. Pina atunci, nu.Si eu as putea sa lansez prin presa acuzatia ca domnul x sau z de la Botosani a fost colaborator al securitatii sau ca ar fi si astazi. Dar cum sa fac o asemenea prostie fara nici o dovada? Deci, scopul urmarit - influentarea electoratului! Asa ceva nu se face si toti cei care lanseaza asemenea porcarii ar trebui si fie chemati in instanta pentru a prezenta probe certe.
24 octombrie 2014, 14:15
Romania nu inseamna numai Ramniceanu.Daca o sa plece,drum bun.Cum nici nu a castigat,nici nu a pierdut pana acum,Romania o sa fie cel putin in aceeasi situatie.Deocamdata nu se stie daca Ponta a fost sau nu ofiter acoperit al SIE.Cert e ca acesti ofiteri nu activeaza pe teritoriul tarii.Cum Ponta nu a fost trimis sa lucreze pentru tara,oficial pe undeva,se pune intrebarea cum a fost ofiter?Oricum ofiter acoperit este cu totul altceva decat colaborator al fostei Securitati.Pentru a-si demonstra buna credintaexprimata in scrierile sale,solicit "scriitorului" sa ceara de la CNSAS si sa publice dovada ca nu a avut nici in clin nici in maneca cu Securitatea.Apoi il cred ca are bune intentii.
21 octombrie 2014, 11:15
Slabut articol, lucrurile sunt mult mai avansate si mai complicate. Eu am ramas masca, desi n-ar fi trebuit, dupa ce am citit presa nationala si am deschis cateva filmulete video. Serparaia politica colcaie in Romania, umpland tara de o duhoare greu de suportat. Acesti monstri cu chip uman ne conduc de 25 de ani si se sfasie ca fiarele sa-si asigure continuitatea la Putere. Astia nu-s bogati, acest termen e mult prea sarac in a exprima cat au furat in acesti ani... Acum, cand simt flacara DNA-ului la spinare, sunt in mare fierbere. Daca nu va iesi Ponta presedinte, Hrebe in suc propriu va fierbe... Si toti ceilalti. Din pacate, preponderent PSD-isti, desi au furat cot la cot si ceilalti. Nu stiu daca ati auzit de Ioan Adam (are grad de General in Mafie), condamnat de DNA pentru coruptie. Absolut interesant de vazut site-ul (si, indeosebi, filmultele video "Avem valoare!!!!!!" si "Candidatii PSD in campanie electorala la revolutionarii brasoveni"): http://www.comisarul.ro/politic/ioan-adam-lacatusul-semi-analfabet-din-zarnesti-re_243756.html . Interesante si unele comentarii. Drept dovada ca romanii nu-s prosti... Cu zambetele lor acre si false, nu-i mai pot prosti decat pe imbecili. Sunt, inca, destui. Este timpul unei noi revolutii, dar nu avem pe cine alege. PSD= PNL= PDL=PMP=MAFIE !!!! De acest Cancer, se pare, nu mai scapam....
20 octombrie 2014, 23:05
Sondaj
A fost politizată ediția din acest an a Balului Oamenilor de Afaceri?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este un memoriu foarte amplu și bănuiesc că este un... provin informațiile de la un fost manager de la Nova Apaserv. Atât timp cât a fost acolo nu a rezolvat? Bănuiesc că este și frustrat acum și vă spun dvs. informațiile ce ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9725 lei
USD
Dolarul SUA
4.5419 lei
CHF
Francul elveţian
5.1534 lei
GBP
Lira sterlină
5.7376 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0556 lei
XAU
Gramul de aur
294.1024 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2544 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3086 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0036 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3433 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2044 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2.2 o C
Dorohoi
2.9 o C
Bucecea
2.9 o C
Darabani
2.3 o C
Saveni
2.6 o C
Ştefăneşti
4.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.