Imaginile ce au putut fi observate astăzi dimineață la Unitatea de Primiri Urgențe din Botoșani sunt greu de descris în cuvinte.
Practic s-a demonstrat din nou, pentru cei care mai aveau poate o rază de speranță, că etnia romă este extrem de greu de stăpânit.
Deși nu se poate vorbi despre un conflict între etnii, ci doar în interiorul minoritarilor, comportamentul celor peste 100 de oameni care s-au adunat în curtea spitalului a scos la iveală o agresivitate puternică împotriva tuturor celor care se aflau prin zonă.
La adresa forțelor de ordine mai ales, multe la număr, chemate să mențină cât de cât un climat de ordine, pentru că de liniște nu s-a putut vorbi.
Romii au ocupat întregul spațiu din curtea spitalului și timp de două ore, au jucat într-o piesă, reală din nefericire, în care persoana decedată era supusă unei intervenții chirurgicale de durată.
Rând pe rând, frații sau surorile lui Iulian Bălan tot veneau la ușa de la UPU și cereau detalii despre starea bărbatului călcat cu mașina.
Primeau asigurări de la oricine se afla în preajmă, polițiști, agenți de pază sau jandarmi că respectivul se află încă în operație.
La un moment dat, după aproximativ două ore de așteptare, prima care a aflat, a fost o femeie care se afla undeva pe spațiul verde, așezată lângă un copac. A început să urle și să se jeluiască.
Acesta a fost startul isteriei generale, cu țipete din partea tuturor celor aflați la spital, fie că erau rude sau pur și simplu persoane de etnie venite acolo să asiste la ceea ce se petrece.
Au curs cuvinte obscene și înjurături la adresa medicilor, forțelor de ordine și chiar a jurnaliștilor care aveau aparate în mâini.
În învălmășeală, una dintre surorile decedatului s-a aruncat pe jos și a început să tragă de haine. În jurul ei, aproape toate femeile urlau și ele și băteau din picioare. O altă soră, cel mai probabil a căzut lată. Unul dintre jandarmi a cerut prin stație întăriri.
A intervenit inclusiv preotul spitalului în speranța că-i va liniști pe oameni, însă fără succes, fiind nevoie să se retragă din mulțimea agresivă.
Femeile leșinate, două la număr au fost luate pe brațe de jandarmi sau oameni din mulțime și introduse în UPU. Acolo au continuat cu țipetele.
Jandarmii și ofițerii de la Serviciul de Acțiuni Speciale a Poliției au format un lanț uman către intrarea în spital, pentru a împiedica mulțimea nervoasă să intre în interior.
După aproximativ un sfert de oră, cumva, cumva romii s-au calmat și s-au retras în părculețul de lângă Serviciul Județean de Ambulanță unde se află și acum.
Așteaptă să își ia mortul acasă pentru a-l jeli și îngropa, conform propriilor obiceiuri.
Poliția și jandarmii au rămas pe loc, pentru a se asigura că situația nu escaladează din nou.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Botoșănean mort de BEAT prins de polițiști pe Calea Națională
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
50.000 de oameni încă așteaptă să se închine la racla Cuvioasei: 100.000 de sarmale vor fi împărțite
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Botoșănean luat de acasă de polițiști și dus direct la penitenciar: CÂT va sta după gratii
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Botoșănean scos din casă cu Poliția după ce și-a bătut iubita
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024